Presupunerea existentei altor lumi cu civilizatii extraterestre se sprijina pe deductii astronomice, pe aparitiile unor obiecte zburatoare neidentificate (ozn-uri), pe enigmaticele monumente megalitice ale preistoriei si, pentru unii, pe rastalmacirea unor texte biblice; dar nici una din aceste sustineri nu trece de pragul unor simple presupuneri sau ipoteze, care uneori cad în absurd.
Desi se afirma ca ar exista conditii prielnice de viata si pe alte planete, sau ca probabilitatea ca din întreg universul sa existe cateva miliarde de posibile sisteme planetare, ar fi destul de mare, toate acestea nu pot depasi stadiul unor teoreme. si oricat de fascinanta ar fi, oricat de logice si plauzibile ar parea, ele nu sunt cu nimic verificate.
Si orice rationament care porneşte de la o premisa falsa, sau doar aparent întemeiata, ajunge la o concluzie eronata.
Aşa s-a întamplat, spre deceptia multora, în urma cercetarilor întreprinse de sondele spatiale Wiking I si II, în 1976, cand nu s-au gasit pe Marte nici canalele descoperite la sfarsitul secolului trecut de Schiaparelli si acceptate teoretic de centrul astronomic Flagstaff din Arizona (SUA), nici martieni, nici urmele unor supercivilizatii, nici macar nişte cat de reduse microorganisme.
Nu numai imensitatea universului sau marturiile despre ozn-uri dau naştere la speculatii ci si monumentele gigantice din antichitate sunt aduse în discutie de cei ce sustin teoria extraterestra.
Dar iata ca, potrivit afirmatiilor arheologului sovietic Serghei Simionov, din cercetarile efectuate asupra uneltelor din piatra folosite si a posibilitatii lor de manuire, reiese ca omul preistoric din neolitic avea o putere de opt ori mai mare decat a omului contemporan. Se mai subestimeaza si faptul ca aceste impunatoare edificii din preistorie, ca si altele de mai tarziu, au fost executate în multi ani, folosindu-se zeci si sute de mii de oameni care lucrau într-o organizare desavarsita. Din Biblie rezulta ca pentru construirea templului din Ierusalim si a palatului lui Solomon s-au folosit 80 000 de pietrari la cariere, 70 000 de salahori la transporturi, 3 600 de supraveghetori, zeci de mii de cioplitori si dulgheri pentru procurarea si fasonarea materialului lemnos din Tir si Sidon, precum si un numar nedefinit de meşteri si lucratori, constructori, sculptori, cizelori, aurari, argintari si vopsitori de purpura si tesaturi de in, pentru împodobirile interioare (2 Paral. 2, 1-10).
Faptul ca multe enigme ale trecutului sunt înca pecetluite în tainele lor, nu înseamna ca ele nu si-ar putea gasi alte explicatii, mai plauzibile sau mai excentrice, decat aceea cosmica. Nefondata apare parerea ca imensa platforma de piatra de la Baalbek, din Liban, ar fi fost o pista de aterizare pentru navele cosmice care veneau din alte lumi. Aceasta ipoteza se infirma chiar prin faptul ca straniile nave zburatoare, aşa cum rezulta din toate marturiile, aterizeaza oriunde, fara piste, pe orice teren, si apoi se pot înalta pe verticala, fara dificultate.
A crede însa ca fiinte superioare omului, strabatand spatii siderale de zeci de ani lumina, au putut veni pe Pamant, din alte constelatii, ca sa ia parte activa la executia mausoleelor unor faraoni sau sa ajute la presupuse excavari si transportari de monoliti giganti sau sa topeasca platina si sa modeleze giuvaeruri, este cu totul absurd.
Omul modern din zilele noastre, care traieşte în epoca de aur a tehnologiei si descoperirilor ştiintifice, n-ar putea accepta faptul ca oamenii din vechime sa fi putut dispune de obiecte prin care sa creeze lucruri de amploare, sau inteligenta necesara întocmirii operelor literare. Aceluiasi om din zilele noastre îi este mai uşor sa gaseasca explicatii materialiste la enigmele trecutului sau prezentului, decat sa accepte interventia si pronia divina, chiar daca explicatiile lor sunt de-a dreptul puerile si neverosimile. Astfel, ei desconsidera tot ce le este contrar, ca fiind naivitati. si întunecandu-li-se mintea, hulesc pe adevaratul Dumnezeu, facandu-si lorusi idoli din propriile credinte si pareri, despre care nici macar cei ce le-au nascocit nu pot spune multe. Noi, creştinii, spunem ca Dumnezeu a creat universul si s-a întrupat pentru a salva neamul omenesc din moarte, îndumnezeind pe tot omul ce crede în El si I se închina Lui. Astfel, prin Întruparea Sa, El a pus la dispozitia omului cea mai înalta întelepciune, cel mai mare bine si cea mai cuprinzatoare dragoste; cinstea cea mai de pret, scopul cel mai nobil, cea mai divina ştiinta si cel mai mare dar care exista: nemurirea. Iar în sprijinul acestora aducem marturie trupurile sfintilor care nu putrezesc dupa moarte si care degaja un miros foarte placut (spre deosebire de cele a oamenilor obişnuiti, care putrezesc si put), minunile lor (unii sunt tamaduitori si înainte-vazatori) chiar din timpul vietii, icoanele izvoratoare de mir, Agheazma care nu se strica, Sfanta Lumina de la Ierusalim, si celelalte, si nu în ultimul rand dovezile istorice prin care se întaresc toate cele relatate în Sfanta Scriptura.
Din marturiile unor cercetatori sau contactori, extratereştrii sunt întelepti, aproape atotputernici, iubitori de oameni si preocupati de evolutia noastra spirituala.
Dar despre ce progres ar putea fi vorba; ce altceva ar putea sta mai presus de nemurire? Mai presus de sfintenie si de unirea cu Dumnezeu pe veci? Dar chiar si aşa, daca au sa ne împartaşeasca din vastele lor cunoştinte de ce nu le dezvaluie tuturor? De ce nu se arata public? Daca au ajuns atat de departe cum se face ca se feresc de nişte bieti muritori si lucreaza în umbra?
Dumnezeu S-a facut cunoscut tuturor primind la El pe oricine si nu a ramas ascuns nici dupa Înaltare, ci este veşnic cu noi si cu noi va ramane pana la sfarsitul veacului. si de vreme ce Dumnezeu S-a descoperit în Biserica si ne-a poruncit sa pastram neschimbate învataturile Lui, macar de înger luminos din cer ne-ar porunci altfel, pe cine vom recunoaşte drept Dumnezeu? Caci si Satana poate lua chipul unui înger de lumina pentru a-i înşela pe unii dintre noi. si dupa cum reiese din statistici, o consecinta a „contactului” cu „fiintele extraterestre” este tocmai lepadarea de credinta si îmbratişarea diverselor forme de meditatie, anumite sechele psihice sau tulburari de conştiinta sau alte ciudatenii, încat simptomele acestor „contacte” sunt izbitor de asemanatoare cu cele ale posedarilor demonice, dupa cum sustine si Lynn Catoe, bibliograful şef al lucrarii „OZN-urile si cei care le-au vazut – o bibliografie comentata”, lucrare aparuta sub egida Bibliotecii Congresului pentru Cercetarea Ştiintifica a Aviatiei Militare a SUA „literatura ce studiaza fenomenul OZN este strans legata de misticism si metafizica. Ea se ocupa cu subiecte precum telepatia mintala, scrierea automata si entitati invizibile, si de asemenea cu fenomene precum manifestari si posedare tip poltergeist. Multe dintre rapoartele OZN publicate acum în presa accesibila maselor relateaza aşa zise incidente care sunt izbitor de asemanatoare cu posesiunea demonica si cu fenomene parapsihologice” [Ankerberg, John & John Weldon, Realitatea despre OZN si despre alte fenomene supranaturale, ed. Agapis, Fagaraş 1997].
Redam, pe scurt, principalele caracteristici ale întalnirilor cu extratereştrii, consemnate si constatate de-a lungul timpului:
-sentimentul de frica si de groaza
-violenta din partea „extratereştrilor” asupra vointei si corpului
-luarea de probe biologice de la oameni
-raspund absurd, prost memorizabil la întrebarea „de unde sunt”
-influenta prin hipnoza, adica violarea psihicului omului
-lezarea demnitatii umane, prin diverse cai
-invitatia de a intra în comunicare cu ei spre a primi sfaturi ce vor salva omenirea
-trezirea interesului pentru astrologie, meditatii si ştiinte oculte
-promovarea unei Noi Ordini Mondiale, lucru necesar pentru procesul evolutiv al omenirii
-transformarea societatii, prin distrugerea creştinismului, omenirea fiind eliberata de conformism si idei preconcepute, -eliberare ce o va diviniza.
Pentru a ne forma o idee despre infatişarea acestor fiinte, readucem în prim-plan aceleasi marturii facute publice, din care reiese ca extratereştrii, desi difera ca înfatişare, au imprimat pe trup acelasi semn, al unui balaur sau al unui şarpe. Daca langa acestea alaturam faptul ca nu putini sunt mediumii care afirma ca poseda cunoştintele de la „învatatorul mondial universal” cu numele Ashtar Sheran observam dorinta diavolului de a-si supune fiinta omeneasca prin înşelare, deoarece Ashtar, în ebraica Ashtarot, în vechiul Babilon si Asiria – Ishtar, este numele aceleiasi zeite eline Astarta, zeita razboiului si vanatorii, a cerului si a stelelor, care era reprezentata înveşmantata în flacara (sa ne amintim înfatişarea ozn-urilor), deseori cu coarne pe cap, cu tolba cu sageti si arcul (armele mortii), stand pe un leopard sau balaur (simbolul setei de sange). Demonii au pastrat cunoştintele despre tainele existentei si dupa izgonirea lor din cer si încearca sa-si supuna omul, atragandu-i atentia si interesul prin dezvaluirea unor „taine” ale cunoaşterii si înzestrandu-si discipolii cu capacitati supranaturale. Omul, posedand aceste cunoştinte magice tainice, si punandu-le în practica, ajunge rob desavarsit diavolului, lepadandu-se de Dumnezeu. Dar înainte de a continua, trebuie analizat daca poate fi vreo legatura între aceste aparitii luminoase si magie; între astrologie si satanism. De asemenea trebuie cercetat daca demonii au putere asupra lucrurilor fizice si daca astrologia (incluzand aici si pe cei ce întocmesc horoscoape sau alte superstitii) poate coexista cu creştinismul. Avand în vedere aceste observatii esentiale în vederea concluzionarii asupra acestor enigme, sa purcedem în cercetarea Scripturii, a Sfintilor Parinti si a istoriei. Ateii sau cei de alte religii pot considera aceste idei subiective, însa noi cei care ne numim creştini, nu putem avea o parere diferita de cea a Sfintilor Parinti si evident, de ce a Sfintei Scripturi, lucru indubitabil pentru cei de buna-credinta.
Spre surpriza multora din cei ce vor avea curiozitatea sa cerceteze în izvoarele sus-mentionate despre demoni, vor constata ca aceştia au capacitatea sa faca schimbari uimitoare în natura vizibila, sa ucida pe oameni, sa abata asupra lor boli, ba mai mult, conform Sfantului Ignatie Briancianinov, dracii pot intra înlauntrul corpului omenesc cu toata esenta lor volatila, aşa cum ar intra aerul, aceştia avand o însusire de elasticitate deosebit de dezvoltata, asemanatoare gazelor care pot ocupa un volum de diferite proportii. Dar pentru a intra în om, diavolii trebuie mai întai sa-i supuna simturile, ca acesta sa nu-si dea seama de posedarea ce are loc, parandu-i-se un lucru firesc, ba chiar fiind multumit pe deplin de noile puteri capatate dintr-o data.
Dupa spusele Marelui Vasile, cei ce nu împlinesc voia Domnului bucura pe demoni, aceştia alimentandu-se din energia eliminata de om în procesul desfatarii vicioase, energie pe care demonii o absorb cu întreaga lor fiinta. Un om patimaş si desfranat – spre exemplu - reprezinta o sursa nutritiva excelenta pentru duhurile necurate. Caci aceasta energie prefacuta în vapori sau emanatii, descompunandu-se în particule fine, se prefac intr-o stare ce corespunde esentei demonilor.
În Vechiul Testament (Deuteronom 13, 1-5), vrajitoria, ghicitul, talmacirea viselor este considerata închinare la idoli si ofensa adusa lui Dumnezeu, motiv pentru care Acesta porunceşte lui Moise: «Iar de se va ridica întru tine prooroci, sau vreunul care viseaza vis, si-ti va da tie semn sau minune sa nu ascultati de cuvintele proorocului acela sau a celui ce a visat visul acela. si proorocul acela, sau cel ce a visat visul acela, sa moara». Iar Sfantul Nicodim Aghioritul, în opera sa „Hristoitia” acorda un amplu capitol acestei teme, intitulat simplu: „Despre vrajitorie”.
Înca din antichitate, astrologia, alchimia si magia erau strans legate între ele. Magul, sarcedotul, ghicitorul în stele cumula de obicei în persoana sa îndeletnicirile de astrolog, vrajitor, talmacitor de vise. Astfel, potrivit lui Herodot, magul Ostan, care îl însotea pe Xerxes în expeditiile sale asupra Eladei, a facut publice între elini unele cunoştinte de astrologie. Preotul lui Baal, Berozos, se bucura de o popularitate atat de mare în Atena, încat i s-a înaltat un monument care îl înfatişa cu limba de aur ca fiind un inestimabil profet. La Daniel (Dan 2,27), dar si în multe alte surse, gasim de asemenea confirmarea unitatii magiei si astrologiei. Prin urmare, putem trage o concluzie prealabila ca astrologia, magia si alte genuri de ocultism au avut între ele o legatura stransa, si una si aceeasi sursa de provenienta.
Acceptarea acestui fenomen si mai ales, practicarea lui duce la înşelare si chiar la demonizari, dupa cum marturiseşte si Serafim Rose în cartea sa „Sufletul dupa moarte”: „vizionarul suedez Emanuel Swedenborg, caruia filosoful american Emerson îi dedica un amplu eseu în lucrarea sa «Representative Men», numindu-l «unul dintre mastodontii literaturii, inegalat de toate colegiile carturarilor obişnuiti», are o vedenie în care un om, înconjurat de reptile multe, ce se tarau pe podea, îi spune ca el este Dumnezeu si Mantuitorul si ca l-a ales (nn pe Swedenborg) pentru a explica lumii semnul spiritual al Scripturii, pe care el, însusi i-l va descrie.” (Serafim Rose, Sufletul dupa moarte, ed. Anastasia, 2002, p. 105). Sfantul Ioan Damaschin, autorul Dogmaticii, accepta influenta planetelor asupra starii de sanatate a unor oameni, datorita magnetismului, dar neaga cu desavarsire influenta acestora asupra destinului omului si se alatura tuturor Parintilor care condamna astrologia ca pe o ştiinta oculta. Dar chiar si filosofii pagani, Platon spre exemplu, socotesc hilara ideea cum ca planetele ar influenta destinul omului si pun aceasta idee pe spinarea celor lenesi si indiferenti.
Ajungand pana la acest punct al analizei, nu putem sa nu remarcam un paradox, anume ca multi dintre cei ce neaga existenta lui Dumnezeu, accepta cu uşurinta idea guvernarii destinului de catre astre; neaga Jertfa de rascumparare a Mantuitorului dar accepta si primesc cu bratele deschise pe extraterestrii care vin sa salveze lumea (de ce?); neaga îndumnezeirea si unirea cu Dumnezeu prin Biserica, dar accepta cu uşurinta „contopirea” cu divinitatea, prin meditatii si diverse ritualuri. Ca sa nu mai pomenim – lucru mult mai grav – de cei ce se numesc creştini, dar care combina morala creştina cu elemente pagane, care nu pot coexista, tocmai acesta fiind motivul Întruparii Domnului. Nu poate exista decat o singura explicatie pentru aceştia, pe care a dat-o si Platon si pe care ne-o însusim si noi, anume: nepasarea – ca forma a existentei si lenea, sau akedia, dupa cum este cunoscuta în termeni religiosi. Oamenii zilelor noastre aleg raspunsurile cele mai simple, cele mai la îndemana fara o cercetare prealabila, amanuntita. si tocmai aceasta lene, care vine din nepasare reprezinta osanda si declinul omenirii, caci pacatul aduce moartea (I Iacob 13,15). Daca un lucru se se strica în parte, oare proprietarul acestuia nu-l va înlocui? Iar daca se deterioreaza în întregime, oare nu-l va arunca?
Vedem aşadar ca omul, oricare ar fi el, doreşte, în linii mari acelasi lucru: îndumnezeirea, libertatea sufletului, despovararea de cele lumeşti. Aceasta dorinta de nemurire, de viata veşnica, salaşluieşte în oameni - dupa parerea savantului N. Paulescu dar si a Sfintilor Parinti sau a altor filosofi – în plan ontologic. Aceasta unanimitate de idei nu face decat sa întareasca revelatia biblica despre creearea lumii si a omului si ofera raspunsul satisfacator asupra multor probleme în plan metafizic sau existential. Însa pentru a raspunde la întrebarea: ce se va întampla cu sufletul dupa moarte? - în jurul careia graviteaza altele precum: exista Dumnezeu?, exista reincarnare?, exista posibilitatea salvarii neamului omenesc de alte civilizatii, eventual parasirea planetei secatuite de resurse? – trebuie o cercetarea minutioasa, îndelungata facuta cu sinceritate si discernamant. Daca alegem un raspuns – primul ce se afla la îndemana riscam sa ne compromitem si poate ca nu numai pe noi însine ci si pe altii.
Cine se socoate pe sine însusi creştin nu are vie sa nesocoteasca scrierile sfinte si sa le înlociuasca cu ale sale proprii. Despre personalitatea/impersonalitatea lui Dumnezeu, creştinul va raspunde ca si parintele Dumitru Staniloae ca: „În creatia lumii din nimic, în producerea ei si în pastrarea ei în stare curata, veşnica se arata atat atotputernicia cat si iubirea Lui fata de ea. Iubirea Lui si maretia lumii merg pana la capat în asumarea lumii în ipostasul Cuvantului. Dumnezeu a pus în lume capacitatea de-a fi asumata, a pus în ea capacitatea ca sa-L nasca printr-o fecioara. Nascandu-se om din Fecioara, Îsi arata atat atotputernicia cat si o anumita putinta de înarticulare a Lui în lume sau a lumii în El. În simtul responsabilitatii umane, dar si în putinta revoltei împotriva lui Dumnezeu se arata iarasi ca Dumnezeu l-a facut la un nivel de partener al Lui. În toate acestea se arata adevarata atotputernicie si personalitate a lui Dumnezeu. Un Dumnezeu care nu s-ar putea întrupa, n-ar fi Dumnezeu adevarat, n-ar arata iubirea pana la capat si nici puterea de-a crea un om de suverana capacitate”. Cat priveşte libertatea, despre care se vehiculeaza fel si fel de idei, care mai de care mai revolutionara, creştinul va oferi acelasi raspuns al aceluiasi parinte: „Libertatea adevarata e libertatea de patimi. Ea îl face pe om mare, puternic. Puterea lui se arata în virtute, care este dovada libertatii si a efortului. Unde e patima e si îngustime în judecata, sau lipsa de întelepciune. Acolo e robie si tavalire în noroi.
Demnitatea omului e batjocurita si el se face nerusinat ca si tatal rautatii. Numai binele întareşte vointa, pentru ca cere eforturile ei. Raul, placerea se face aproape de la sine, fara efortul vointei”. Adevarata libertate se dobandeşte numai prin Hristos, iar salvarea noastra este de noi însine, de patimile noastre, si se face tot prin Hristos, iar nu prin extratereştri sau diverse meditatii care conduc la demonizari si boli psihice. „Hristos n-a venit pur si simplu sa ne scuteasca de orice obligatie a vreunui efort spre a deveni nepacatosi si buni, cum învata protestantismul, ci ca sa ne dea puterea sa facem si noi efortul pentru a deveni aşa. Hristos n-a venit sa ne declare drepti sau sa ne mantuiasca ca pe nişte buşteni, ci ca sa ne faca si prin contributia noastra „liberi” de pacate sau de patimi. Nu poti deveni liber fara sa practici libertatea”. (Pr. D. Staniloae)
De unde totusi aceste rataciri chiar si în randul celor ce se declara credinciosi adevarului biblic? Datorita superficialitatii si nesinceritatii lor, fata de ei însisi si fata de Dumnezeu. Caci spune, acelasi parinte Dumitru Staniloae: „Cei ce se gandesc tot timpul la Dumnezeu cu toata fiinta lor, Îl înscriu pe Dumnezeu mai adanc în fiinta lor. Dar prin aceasta si ei se întiparesc mai mult în memoria lui Dumnezeu. Cu cat strigi mai mult pe Dumnezeu în ajutor si cu cat pomeneşti mai mult numele Lui, cu atat Îl faci sa se gandeasca mai mult la tine. Cei ce sunt plini de Dumnezeu, se resimte si Dumnezeu de faptul ca Îl faci sa fie mereu în tine. Cei ce nu sunt întru totul si neîncetat cu gandul la Dumnezeu, nici Dumnezeu nu e neîncetat cu gandul la ei si nu se resimte atat de mult prezenta Lui în ei sau a lor în El” si iarasi: „Grija omului fata de Dumnezeu provoaca grija lui Dumnezeu de om, ca aceasta sa mareasca grija omului de Dumnezeu”. Cu alte cuvinte, omul ce se roaga cu sinceritate si cu inima curata, „în duh si adevar”, cum spune Scriptura, este cu neputinta sa cada în înşelare. Cel ce se împartaşeşte cu trupul si sangele lui Hristos si face din viata lui tel desavarsirea si despatimirea, acesta, cu ajutorul divin - caci prin forte proprii (meditatii, yoga) este imposibil – se va învrednici de dobandirea Duhului Sfant si, odata cu Acesta si prin Acesta, va dobandi si putinta discernerii duhurilor, care îl va salva de la pierzanie si îl va feri de înşelare, caci „Dumnezeu asculta rugaciunea dreptului”. Astfel luminat si povatuit, va umbla în Lumina si nu va spune întunericului lumina nici luminii întuneric, nici binelui rau si raului bine. Pentru ca „începutul întelepciunii este frica de Domnul”.
Cat despre probabilitatea existentei altor lumi, sa dam cuvantul din nou lui Platon care spune ca daca „bunatatea a fost aceea care l-a determinat pe autorul lumii sa intre în actiune, din care motiv, el nu a putut construi decat o lume buna pentu ca El era bun si în acela care este bun nu exista invidie; si ca lipsit de rautate, el a voit ca toate lucrurile sa se nasca, pe cat posibil, asemenea lui, de unde rezulta ca lumea este ordonata si buna, iar autorul ei este fiinta suveran buna – O Theos (Dumnezeu), care a voit ca toate lucrurile sa fie bune îndepartand, cat îi sta în putere, orice imperfectie, putem spune ca exista un singur cer, o pluralitate sau o infinitate? Raspunsul este ca exista unul singur, pentru ca a trebuit sa fie construit dupa imaginea modelului. Nevoia ca lumea sa semene viului absolut l-a determinat pe creatorul ei sa nu faca nici doua, nici o infinitate, ci una singura”.
dupa Mihail URZICA, Biserica si viermii cei neadormiti, editura Anastasia, Bucuresti
