un blogger SCEPTIK

un blog sceptic

PADRE PIO NEPUTREZIT – NU VA LASATI ATRASI DE INSELARE!

Stim din istoria Bisericii ca trupurile mortilor pot ramane neputrezite pentru un anumit timp sau pentru totdeauna, in functie de circumstanta. Trupurile Sfintilor nu putrezesc niciodata, degaja o mireasma placuta, sunt facatoare de minuni, iar unele chiarunele izvoratoare de mir. Trupurile pacatosilor, sau indracitilor raman si ele neputrezite, din cauza pacatelor si a inselarii in care au cazut, inducand in eroare pe cei simpli, care nu cunosc teologie. Un astfel de inselat este si acest padre Pio, un epileptic, care sustinea invataturile de-a dreptul hulitoare apusene. Purgatoriul, Imaculata Conceptie, Harul Creat, Filioque, Iconoclasmul, Aggiornamento, etc., TOATE acestea sunt erezii si hule care alunga Harul si duc sufletele spre pierzare.

Cine se inchina lui Padre Pio si altor “sfinti” apuseni vor suferi consecintele. In primul rand li se va intuneca mintea, iar apoi vor cadea in aceleasi inselari ca si precursorii lor. Nu va lasati inselati, ereticii si hulitorii nu au Har.

Imposibil!

+++

A se vedea si:

Despre miracolele catolicilor, care sunt de fapt inselari

Cum deosebim minunile adevarate de cele false

Din cuvintele Sfintilor Parinti, pe teme similare

Padre Pio, un inselat - cel mai mare sfant catolic

august 20, 2008 Posted by | ATITUDINI, DUSI CU PLUTA, ECUMENISM, MASONERIE, NEW-AGE, OCULTISM, ORTODOXIE, STIRI | , , , , , , , , | 5 comentarii

O NOUA OFENSIVA ASUPRA ORTODOXIEI

Sunt informat printr-un mesaj de la Manastirea Esfigmenu din Sfantul Munte ca Patriarhul Ecumenic de Constantinopol, Bartolomeu, pregateste o noua ofensiva asupra manastirii athonite. Suntem chemati la post si rugaciune. Nori negri asupra Ortodoxiei, inca o data… Pentru detalii despre conflictul Esfigmenu – Bartolomeu intrati pe http://eresulcatolic.50webs.com/esphigmenou.html. Ortodoxie, sau moarte?

+++

August 19th, 2008 – This week, Patriarch Bartholomew of Constantinople will travel to Mt. Athos , Greece from his native Turkey in his latest attempt to expel the monks of the Holy and Sacred Monastery of Esphigmenou on Mt Athos from their monastery home of 1500 years.

The monks of Esphigmenou have had a long running religious dispute with Patriarch Bartholomew over his departure from the teachings of the Orthodox Church and have respectfully and humbly requested a peaceful dialog with him in an attempt to resolve their differences. Patriarch Bartholomew has refused dialogue and has resorted to ever harsher, unorthodox tactics in his crusade to evict the monks from their monastery.

The Holy Community of Mont Athos recently voted 13-6 (Esphigmenou was not allowed to attend), not to use force to remove the monks. Bartholomew plans to meet with the abbots of the monasteries of Xeropotamou, Dionysiou, Saint Paul , Simonos Petra, and Pantoktatoros. Angered by their decision not to use force, he personally intends to apply pressure to those abbots because they did not vote to his liking. His intentions are to demand they change their vote to ask the government to use force to evict the monks of Esphigmenou. The Patriarch is allegedly threatening the abbots with defrockment if they do not obey his edict to use force.

Patriarch Bartholomew’s approach is a blatant violation of canon law and a wholesale abuse of Episcopal authority which only reserves defrockment for grievous violations of canon law, and is not for advancing a personal political agenda. Like other teachings of the Orthodox Church, Patriarch Bartholomew is disregarding this central tenet of church law.

Mt Athos is a semi-autonomous monastic of community in Greece and in comprised of 20 independent monasteries. It is governed by the Holy Community, which is a body made up of one representative from each monastery. Under the Greek constitution, the findings of the Holy Community have the force of civil law on this monastic peninsula of Greece . Patriarch Bartholomew, who is a Turkish citizen, is attempting to interfere in this legitimate and independent lawmaking body in Greece , by bending them to his personal will. He seeks to influence their decision, not on a matter of canon law but to advance his personal political agenda.

The monks of Esphigmenou, who seek only a life of peace and prayer in their monastery, have been subject to a non-stop campaign of official harassment and intimidation by Patriarch Bartholomew of Constantinople and his accomplices in the Greek Government, because of a religious disagreement they have with him. In this holy war against the monastery, we see the same types of state-sponsored tactics Turkey has used against Orthodox Christians in Turkey , brought to bear on the Greek Orthodox citizens of Esphigmenou monastery. This is one Turkish import Greece can do without.

august 19, 2008 Posted by | ATITUDINI, ECUMENISM, ISTORIE, MASONERIE, NEW-AGE, OCULTISM, ORTODOXIE, POLITICA, STIRI | , , , | Comentarii oprite

AGGIORNAMENTO – UPDATE ERESULCATOLIC.50WEBS.COM (08.08.2008)

Agggiornamento - foto update pe eresulcatolic

august 7, 2008 Posted by | ATITUDINI, DUSI CU PLUTA, ECUMENISM, HAZ DE NECAZ, MASONERIE, NEW-AGE, OCULTISM, ORTODOXIE, STIRI | , , , , | 4 comentarii

CINE DENIGREAZA BISERICA ORTODOXA?

articol de Fabian Seiche

Motto: “Când se ridicã sus oamenii de nimic, nelegiuitii misunã pretutindeni”

Constiinta cã sunt membru al Bisericii, cu toate pãcatele si patimile mele, dar cu datoria de a mãrturisi ceea ce învatã Biserica de 2000 de ani si a apãra adevãrul, mã face a lua atitudine în fata valurilor de otravã si venin ale dusmanilor Bisericii.

Datoria unui crestin e sã mãrturiseascã adevãrul. Cu orice primejdie. «Martir» se derivã, de altfel, tot din «martor». Curajul acesta al mãrturiei adevãrului, chiar cu pretul martirajului, lipseste cu desãvârsire ierarhilor nostri celor buni. Ei uitã cã Apocalipsa spune: «si îi voi scuipa pre ei din gura mea, fiindcã au fost cãldicei».

Si mai uitã un lucru: cã bunãtatea lor este, în orice caz, un ghimpe în ochiul celor rãi; si cã, pânã la sfârsit, dacã nu se apãrã si dacã nu apãrã Biserica, tot la mãnãstire – coborâti din scaun – vor sfârsi. Dar, atunci, de ce sã nu riste a cãdea din scaun mãrturisind adevãrul? si-ar mântui cel putin sufletul; pe când asaナEvident însã, “nu poti impune nimãnui sã fie erou” (Nae Ionescu).

Iata ca lupii s-au aratat urland si distrugand totul in cale. Cand Sf Marcu al Efesului aparase Ortodoxia la sinodul filo-catolic de la Florenta, 1438-1439, imparatul si ceilalti episcopi au strigat contra lui. La urma s-a dovedit ca el aparase, de fapt, Ortodoxia, si nu ceilalti. Pe atunci poporul era in majoritate covarsitoare drept-credincios si au reactionat dur impotriva compromisului ierarhilor. In cazul ierarhilor apostati Corneanu-Sofronie a fost aplicat principiul iertarii, ca si cum ar fi vorba de o cadere intr-un pacat oarecare. De ce nu s-a aplicat acelasi principiu si ieromonahului Daniel de la Tanacu, ce sta si azi in inchisoare? De ce mitropolitul Corneanu a fost alaturi de pastorul Franklin Graham, in zilele de 4-6 iulie, deci inainte de Sinod si la invitatia speciala a mitropolitului? S-au intalnit si s-au imbratisat ortodocsi alaturi de cultele: baptist, penticostal si crestin dupa Evanghelie, alaturandu-se si biserici independente de tip “carismatic”. Conform declaratiei lui Samuel Tutac, festivalul s-a bucurat si de sprijinul mitropoliei Banatului si in special, al mitropolitului Nicolae.

In sfarsit, fapta iertarii fiind consumata, era de asteptat un minim bun simt din partea dusmanilor Bisericii, ei obtinand ceea ce au vrut si dand apa la moara credinciosilor simpli de a se impartasi pe la altii pentru ca iata, chiar un mitropolit ortodox s-a impartasit cu ereticii si n-a patit nimicナ, nu?

Ne-am fi asteptat ca limbile cele viclene sa-si roada in tihna osul bucuriei momentane din tot acest compromis si sa nu mai arunce cu noroi in dogmele Bisericii si in aparatorii ei.

Iata ca s-au si aratat ateii, masonii si liber-cugetatorii intelectuali care denigreaza pe singurul ierarh ce s-a dovedit ortodox intocmai ca Sf Marcu, intr-o avalansa de acuzatii din cele mai fanteziste, rau-voitoare si cu atac direct la persoana.

Trebuie sa se stie ca n-a fost vorba sa fim alaturi de IPS Bartolomeu – nici nu se stia cati vor fi pentru si cati contra caterisirii – ci alaturi de adevarul Bisericii, de randuiala stabilita de Sinoadele Ecumenice si toti Sf Parinti. Era vorba sa aperi Ortodoxia si sa aplici canoanele respective, nu sa “tai capetele” vinovatilor, cum s-a afirmat. Un episcop ce a slujit si s-a impartasit cu ereticii, se cateriseste si se afuriseste. Daca da dovada de pocainta si indreptare, se primeste in Biserica inapoi. Dar ca episcop nu mai poate sluji, caci s-a facut vanzator de Hristos. Cei ce au aparat gesturile de apostazie n-au adus nici un argument teologic, nici unul! Doar ideea de iubire platonica de relativizare a dogmelor si canoanelor, paralel cu lupta de clasa impotriva “fundamentalistilor” de ortodocsi. Pai, de ce nu aveti iubire si intelegere si fata de acestia, tovarasi intelectuali?

Inseamna ca toti Sfintii Parinti care au anatematizat pe eretici au fost fundamentalisti. Sau catolicii de astazi nu mai sunt eretici, cum spun intelectualii nostri? Sigur ca, din moment ce n-au renuntat la ereziile lor, ba chiar au adaugat alte rele si mai mari, dupa Conciliile I si II Vatican (1871, 1965) nu se poate spune ca nu mai sunt eretici. Ba chiar au propus spre beatificare – trecerea in calendarul lor in randul “fericitilor” – pe cei doi papi ai Conciliilor: Pius IX – care a inventat dogma infailibilitatii papale si a oficializat dogma eretica a Imaculatei conceptii – si papa Ioan XXIII care a ridicat la rang de Euharistie persoana papei – in potir se afla Hristos si papa impreuna (cf. Dogmatica ortodoxa, Zagrean-Todoran, Cluj, 2000, p.289-citate traduse din scrierile catolice italiene).

In spatele campaniei murdare ce ataca Biserica Ortodoxa si slujitorii adevarati, se afla trei categorii, cum am scris mai sus: ateii, masonii si liber-cugetatorii. Iata cateva exemple:

1). Andrei Badin, ateu convins, un varf de lance care activeaza alaturi de anticrestini si antiromani pentru dizolvarea statului national unitar roman si a sufletului romanesc. Iata ce se scrie pe situl ateilor din Romania, al carui membru este:

- “Biblia: Atentie! Aceastã carte este o compilatie eterogenã de pasaje de fictiune si mitologie fãrã valoare filosoficã si pe alocuri respingãtoare moral. Orice asemãnare cu o doctrinã coerentã si inteligibilã este pur accidentalã”

- “Bine ati venit! Va aflati pe cel mai mare forum romanesc dedicat libertatii de constiintaナ”

2). Adrian Avarvarei: “La Cluj sub obladuirea Mitropolitului turnator Anania se pune la cale refacerea unor structuri ale extremei drepte interbelice. El insusi legionar, mai apoi tortionar la Aiud, colaborator al Securitatii, trimis ca agent in Statele Unite pentru a distruge Episcopia Ortodoxa anticomunista de la Vatra Romaneasca (Michigan), Anania a strans in jurul sau cam toata pleava extremei drepte reactionare. De la fratii Roncea pana la grupul de la Scara sau cei din gruparea Rostナ”.

- pe acest forum al ateilor, Petre Tutea este facut “dezaxat”, “medalia prostimii”:

- Adrian Avarvarei semneaza pentru scoaterea icoanelor din scoli, alaturi de altii precum Cristian Pirvulescu – Asociatia Pro Democratia, Emil Moise – Ombudspersons for National Minorities Gabriel Andreescu – Centrul de Studii Internationale, Laura Grunberg – Societatea de Analize Feministe, Romanita Iordache – ACCEPT, Smaranda Enache – Liga Pro Europa, Renate Weber – deputata in Parlamentul European.

In spatele actiunilor pro-ecumeniste si antiortodoxe se afla aceiasi oameni care au cerut scoaterea icoanelor din scoli, renuntarea la denumirea de Biserica Ortodoxa – “Biserica nationala” (ceea ce de drept si de fapt este din punct de vedere teologic, istoric, national si moral), scoaterea religiei din scoli sau renuntarea la traditiile bisericesti sub motivul invechirii si ca nu mai sunt la “moda”.

Despre Badin mai aflam ca

- este “un baiat care a facut turul redactiilor, dat afara de peste tot, cam slab la minte, trecut si pe la SIE”. Iar atacurile lui Badin impotriva IPS Bartolomeu, pline de ura si nimic adevarat. Usor ar putea fi actionat in justitie pentru calomnie, minciuna si atac la persoana. Dar il lasam la Judecata lui Dumnezeu care nu va fi ingaduitoate cu aceste clase de joasa speta umana.

Iata ca pentru orice cadere este si ridicare, dar faptul ca cel incriminat de Badin a dat dovada de atatea ori de demnitate, curaj si marturisire, ca pastor al Bisericii, ne indreptateste sa-i iertam toate. Ce-ar fi fost daca lui Petru i s-ar fi amintit mereu de lepadarea de Hristos si ar fi fost improscat cu ura si venin? Ce-ar fi fost ca lui Pavel sa-i fi raspuns mereu crestinii ca a fost un criminal si persecutor anticrestin, ca a participat la uciderea primului martir crestin, Sf. ArhidiaconStefan, si ca din cauza asta sa nu mai vorbeasca si sa nu scrie nimic? Ce-ar fi fost ca Maria Egipteanca sa nu fi fost canonizata din cauza trecutului ei de prostituata timp de 17 ani?

Pe adresele tovarasului Badin sta acest fragment din Einstein, ateul: “Cuvântul Dumnezeu nu este pentru mine nimic mai mult decât expresia si produsul slabiciunilor umane, Biblia o colectie de legende onorabile, dar totusi primitive, care sunt în orice caz cam puerile. Nici o interpretare, oricât de subtila, nu poate schimba asta (pentru mine)”. (Albert Einstein, 3 ianuarie 1954, scrisoare catre Eric Gutkind).

3). Cristian Badilita, intelectual rafinat care traduce Sfintii Parinti din greaca, traduce Biblia in volume groase, cu comentarii, dar care scrie contra propriei Biserici. Un caz jalnic de intelectual ratat cu diploma speciala de ajuns in iad, daca mai crede in existenta lui.

Iata ca tov. Badin e generos si-i ofera loc pe adresa lui de ateu convins, acestui traducator al Bibliei, pentru a-si varsa murdariile din suflet, denigrand credinta in care nu crede de fapt. Iata ce spune Badilita despre “secta ortodoxisto-securisto-comunista”: “Eu insumi, din 1990 incoace frecventez bisericile greco sau romano-catolice, impartasindu-ma in ele, pentru ca nu vad, personal, netrebnciul de mine, ce m-ar impiedica sa o fac? Spuma de la gura unor pseudocalugari maglaviteni?”; “am intalnit cam multi, prea multi, «drept-credinciosi-ortodocsi», vajnici aparatori ai Traditiei clapauge de la 1880 incoace, scaparatori de tunete si fulgere antipapa, antivatican (enfin, placa de la 1054 incoace)”.

Secta ortodoxistaeste formata din mai toti calugarii din Romania si din toate tarile, inclusiv din Muntele Athos.Secta” asta este formata din toti sfintii care au marturisit adevarul, parintii Sinoadelor Ecumenice pe care spune dl Badilita ca i-a citit. Este formata din toti duhovnicii nostri mari care au vorbit contra ecumenismului si a catolicismului eretic: Sf. Paisie de la Neamt, Sf. Ioan Iacob Hozevitul, Arsenie Boca, Cleopa Ilie, Ioanichie Balan, Gh. Calciu, Dumitru Staniloae, Iustin Parvu, Arsenie Papacioc, Petroniu Tanase, Dionisie de la Colciu (Athos), pustnicul Proclu. Daca Ceausescu a tinut in palma un aparat represiv de securitate, parintele Cleopa se spune ca a tinut in palma poporul roman in acele vremuri prin credinta lui (predica IPS Bartolomeu la inmormantarea duhovnicului). In timpul comunismului s-au dat cei mai multi sfinti pe pamantul nostru care ies la iveala prin minuni si moaste asteptand canonizarea Sinodului. In fata lui Dumnezeu ei sunt marii marturisitori ai neamului romanesc. Este rusinos pentru noi ca la ora actuala in Ucraina si Rusia exista o actiune de cunoastere a celor din inchisorile din Romania, ca rusii si ucrainenii stiu mai multe lucruri despre sfintii din inchisorile comuniste de la noi, decat stie dl Badilita si cei asemenea lui despre aceasta “secta ortodoxista” si “fundamentalista”.

Din marturiile unor cunostinte aflam ca la ora actuala Rusia vuieste la adresa sfintilor nostri. Acesti “extremisti-ortodoxisti” sunt cei ce n-au facut compromisuri de dragul ecumenismului, al pierderii identitatii nationale, al ideii ca nu conteaza ce religie ai, caci Duhul armonizeaza totul intr-un ghiveci de flori amestecate cu mizerii, ci au ajuns in randulナ sfintilor alaturi de ceilalti marturisitori care s-au impotrivit: Constantin Brancoveanu si fiii sai – li se taie capetele pentru ca n-au vrut sa treaca la mahomedanism, in fata ambasadorilor statelor catolico-protestante ale Europei care asistau pasiv – frumoasa dovada de dragoste crestina a catolicilor pentru domnitorul ortodox (!), apropo de dragoste; ierarhi ai Transilvaniei ca Ilie Iorest, Sava Brancovici, Iosif Marturisitorul al Maramuresului, preoti ca Ioan din Gales, Moise din Sibiel sau tarani simpli ca Oprea Miclaus care au murit pentru credinta lor ortodoxa, nu pentru ecumenism. Ne amintim ca acesti oameni au fost persecutati tocmai de acesti catolici(zanti) care vorbesc azi despre dragostea nivelatoare de adevar. Ba chiar fruntasii ardeleni greco-catolici, cu care se lauda azi unii ca au introdus limba romana in Ardeal, au fost persecutati de mai marii lor.

Pe 24 iunie 1794 Gheorghe Sincai – baron si director al tuturor scolilor greco-catolice din Transilvania – a fost intemnitat ca un iobag un an de zile, 1794-1795, sub acuzatia ca este seful unei conspiratii, ca intentioneaza sa-l ucida pe episcopul greco-catolic Ioan Bob si ca ar fi adapostit un dezertor din armata imperiala. Toate cele trei acuzatii erau de natura sa-l duca pe un om simplu pe esafod destul de repede. In timpul interogatoriului a fost lovit in repetate randuri, fiindu-i scosi doi dinti. In urma interogatoriului care n-a putut dovedi nimic, Sincai a fost intemnitat la Aiud – fiind tratat in continuare ca un iobag: legat in lanturi de o caruta, tinut in obezi, fara posibilitatea de a primi vizita rudelor sale. Procesul lui Sincai a inceput abia pe 4 decembrie 1794, cand a fost acuzat de conspiratie si de intentia de a-l omori pe episcopul greco-catolic Bob, fiind ceruta pedeapsa cu moartea. De altfel episcopul Ioan Bob avea sa scape si de restul reprezentantilor Scolii Ardelene: lui Samuil Mincu i s-a inscenat un proces sub acuzatia ca ar fi intentionat sa obtina pe cai necurate scaunul episcopal, Petru Maior a fost fortat sa paraseasca Blajul, iar Ion Budai Deleanu a fost silit sa se refugieze la Lvov. Cu totii au scris si vorbit impotriva catolicismului care se dovedea o mare minciuna pentru romanii ardeleni si un mijloc de imbogatire a ierarhilor uniti. Iata ce a facut “dragostea” papistasa chiar membrilor ei, in timp ce noi alergam la aceeasi inselare de acum 300 de ani.

4). Teodor Baconski, gentlemanul intelectual care zice ca l-a adus pe papa in Romania – cand, de fapt, lui Andrei Scrima i se datoreaza acest lucru! – ne surprinde cu tonul vehement cu care scrie la adresa “fundamentalistilor” ortodocsi, uitand ca din acestia fac parte un Staniloae, un Cleopa Ilie, un Iustin Parvu sau Arsenie Papacioc. Sigur ca este o onoare sa fim pusi in randul “extremistilor si fanaticilor” alaturi de acesti titani ai credintei ortodoxe pe langa care toti acesti “democrati ai drepturilor omului” sunt bieti randasi si viermi. Cine isi mai aduce aminte azi de Alexandru Grama, contemporanul lui Eminescu, care a incercat sa-l desfiinteze in scris pe marele poet? Asta sa se intrebe si dl T.B. inainte sa intre in jocul dusmanilor Bisericii din care loc zice ca si el face parte.

“Sper ca BOR sã nu se lase confiscatã de asemenea cohorte milenariste… De asemenea personaje dispuse sã demonizeze modernitatea, în vreme ce utilizeazã Internetul pentru a le solicita naivilor tot soiul de «adeziuni“ inchizitoriale».

Dar care e substratul veninosului memoriu de la care am pornit? Acela cã putem fi oricît de ignoranti, agresivi la modul sectar ori anacronic izolati de vremurile noastre: ceea ce conteazã e “norocul” de a ne fi nãscut români-ortodocsi, dublã înzestrare capabilã sã ne garanteze mântuirea! Ei bine, mi-e imposibil sã «ader» la asemenea neghiobii esentialiste… Nu pot admite cã greco-catolicii români sunt eretici, ca sã nu mai pomenesc infernul rezervat romano-catolicilor, protestantilor, musulmanilor, evreilor sau budistilor… ” Dilema Veche

Un raspuns foarte pertinent l-a dat Mircea Platon:

“Nu as întreba dacã nu as fi observat cã, în ultimul timp, singurii eretici denuntati ca atare, fãrã irenism si fãrã dragoste frãteascã, în paginile Dilemei din ce în ce mai vechi sunt ortodocsii care vor sã-si apere adevãrurile de credintã si legionarii (vezi articolul dnei Anca Manolescu). Ce e eretic si milenarist la legionari si nu e la proiectul utopic al UE? Ce e eretic la niste credinciosi care vor sã-si pãstreze nesmintitã învãtãtura de credintã? si ce nu e eretic la niste eseisti care sãptãmânã de sãptãmânã ne îndeamnã la ecumenism si ne vorbesc în duh gnostic de unitatea esentialã a religiilor?… Problema naturii eretice a învãtãturii de credintã catolice nu a survenit într-o dezbatere politicã, ci într-una teologicã. si acolo trebuie sã rãmânã… A fi român-ortodox nu e un “noroc”, asa cum ironic scrie dl Baconsky, ci e voia lui Dumnezeu pe care noi avem datoria sã o facem. Petitionarii nu luptã pentru un drept, ci pentru a nu li se lua o îndatorire: aceea de a-l urma pe Hristos, pe calea sfinteniei, dupã putintã…”

Daca nu poate admite dl. Baconski realitatea ca greco-catolicii romani sunt eretici, e problema dansului personala, ceea ce nu inseamna ca e adevarata. Si mai tradeaza cel putin necunoasterea dogmelor gresite preluate totalmente de uniti, daca nu chiar lipsa de bun simt. Sau intre timp o fi disparut termenul de eretic?! (pe ce temei?).

5). Andrei Plesu, maestru in ironii cu iz de nevinovatie:

“Oameni care s-au deprins sã fie obedienti cu “superiorii” pânã la slugãrnicie au prins curaj. Ies în stradã, lipesc afise, scriu la gazetã, fac declaratii amare. O sã fim vânduti papistasilor, o sã ajungem sã cersim în latineste pe strãzile Vestului eretic, o sã ne pierdem chipulナ “îndrãznesc sã spun cã si conducãtorul sãu de doctorat (al PF Daniel), P. Prof. Dumitru Stãniloae (care, cu ocazia sustinerii tezei, a vorbit, prin contrast, despre “preotimea fãrã culturã teologicã” ca fiind vinovatã de “îndepãrtarea poporului credincios de Bisericã”) si “nasul” sãu de cãlugãrie, P. Ilie Cleopa, ar fi fost, astãzi, printre sprijinitorii lui”.

Despre aceasta ultima afirmatie nu se poate sa nu radem copios, daca n-am sti ca cei doi mentionati au fost luptatori aprigi impotriva ecumenismului, nici urma de sustinere a ideilor de impartasire comuna cu eterodocsii, de unire prin Euharistie, de relativizare a credintei cea una! Cat de intoarsa pe dos este aceasta afirmatie a lui Plesu! Daca ne amintim, intr-unul din ultimele interviuri, parintele Staniloae a vorbit foarte virulent despre ecumenism, dar si despre unii intelectuali tineri pe atunci care se numeau crestini dar erau straini de credinta. I-a descris bine Parintele Staniloae mai ale spe Liiceanu, cand a zis “ca-i tare strain de credinta”:

“Liiceanu cred cã-i tare strãin de credintã. A venit Liiceanu odatã la mine, mi s-a pãrut cã vine sã intre într-o legãturã spiritualã si sã-mi cearã niste studii. Da’ în convorbire am ajuns la întrebarea ce program are, ce vrea sã publice, zice:

-”Eu vreau sã public câte o lucrare despre fiecare filosof si despre fiecare religie.”

” – Si de ce asta?”

” – Pãi, ca sã-i cunoastemナ”

” – Pãi mi se pare cã îi prea cunoastem, cã nu ne cunoastem pe noi, si cred cã ar trebui sã ne cunoastem pe noi mai mult”.

Si a plecat fãrã sã intre în discutie cu mine despre colaborare….

Intelectualitatea românã de astãzi s-a îndepãrtat de ortodoxie, asta am remarcat de multe ori; mi se pare cã e cea mai îndepãrtatã intelectualitate de credinta poporului. Ispita Occidentului, stitiナ Poate cã stând multã vreme în legãturã cu fanariotii, la mijlocul secolului XIX, debarasându-se de ei s-au aruncat în bratele unei Frante care era atee.

“Trebuie sã atacãm intelectualitatea aceasta înstrãinatã de ortodoxie!”

Ce gândire are Occidentul fatã de gândirea pe care o avea poporul nostru de la sate? Catolicismul sustine cã în tainã nu e energia necreatã, ci cã e o gratie creatã; atunci Hristos nu este în tainã si ca urmare au venit sectele si au spus: “ce ne mai trebuie taine?”. si au rãmas cu discursuri; fiecare cu discursul lui. Pe când tainele te unesc, sunt aceleasi, si noi suntem o unitate pentru cã avem tainele si pentru cã le cunoastem. Poporul cunoaste tainele toate. Intelectualii nu mai recunosc nici o tainã, parcã stiu tot. Trebuie sã atacãm intelectualitatea aceasta înstrãinatã de ortodoxie si chiar foarte dur. si pãrintii bisericesti au fãcut asta. Au atacat pe Arie, au atacat pe necredinciosi. si Pavel îi atacã. Trebuie sã vorbim împotriva necredintei. Nu stiu nimic. Trebuie sã recunosti taina, fiecare lucru, chiar lucrul material, este o tainã, cu atât mai mult o persoanã este o tainã. De aceea, Ortodoxia a pãstrat crestinismul de la început, mai vechi decât catolicismul, si a pãstrat sentimentul acesta al tainei. si ce superficialitate trãiesti când mergi prin orasele acestea cu blocurile lor, cu tehnica lor, si ce sentiment avea în suflet tãranul când fãcea o fântânã! Cãci el stia cã dincolo de astea, toate sunt o tainã mare! Pe când ãstia cred cã nu mai e nimic decât atâta – tehnica aceasta…

Eu nu prea sunt pentru ecumenism; a avut dreptate un sârb, Iustin Popovici, care l-a numit pan-erezia timpului nostru. Eu îl socotesc produsul masoneriei; iar relativizeazã credinta adevãratã. De ce sã mai stau cu cei care au fãcut femeile preoti, care nu se mai cãsãtoresc, iar în America, Anglia si alte tãri au legiferat homosexualitatea?”

Spuneti-ne si noua, domnule A. Plesu: un om care a spus aceste cuvinte, ar putea fi de acord cu gesturile ierarhilor apostati Sofronie – ce a sfintit Agheasma Mare alaturi de cel unit, si Corneanu – care s-a impartasit cu catolicii??

Mai amintim despre dl Plesu ca in timpul mandatului sau de ministru de externe, in revista domniei sale, Dilema, s-a inceput o campanie de distrugere a lui Eminescu. “Procesul demitizãrii a început odatã cu deschiderea democraticã ce a urmat revolutiei din decembrie 1989. Dacã în timpul comunismului, o criticã adusã operei eminesciene te transforma în dusman al poporului, acum era permis totul. Eminescu putea fi etichetat ca reactionar, xenofob, conservator, antisemit, nationalist, paseist etc. De altfel, un numãr întreg al revistei Dilema (nr. 25/1998) prezintã spectacolul de idei al purtãtorilor unui complex de frustrare, sãpãtori la rãdãcina mitului, între care si T. O. Bobe si M. Cãrtãrescu, ale cãror scrieri ies cu vãditã pregnantã din mantaua lui Eminescu. Deh, numai demitizând suntem postmoderni, demitizarea e la modã, numai asa suntem paneuropeni, numai asa locuitori ai satului planetar. încercând sã ia în stãpânire gestica si limba de lemn-solemn a postmodernismului, multi autori si-au fãcut o ocupatie din producerea de zgomote, de valuri si vãlurele, chiar provocarea de furtuni în pahare cu apã, care le întrec opera. Astfel, mecanismele demitizãrii, nu trebuie cãutate în fortele ratiunii, ci în orgoliul autorilor, care nu suportã alti idoli înafarã de ei însisi. Astãzi, zisa lui Iorga de acum saptezeci de ani, cã suntem un popor mic si avem nevoie de mituri, nu mai are valoare. Sunt preferati legendarii de carton, vedetele de câteva zile, “bãsici de spumã într-un secol de nimic” (Eminescu): speakerite de televiziune, analisti politici, fotomodele, solisti de muzicã prea usoarã si efemerã” (Daniel Corbu).

Frumos gest de aparare a unui episcop apostat dar in acelasi timp de ura si demitizare in propria revista, a poetului national! Pacat de cartile foarte frumos scrise, cum este cea despre ingeriナ S-or fi scarbit si ei…

6). Mai sunt si alti intelectuali ce sustin ereziile ierarhilor apostati si lovesc in “fundamentalistii” de ortodocsi, asemenea lui Iuda, Iulian Apostatul si alte nenumarate cozi de topor din istoria crestinismului. Nimic nou sub soare. Amintim doar pe Horia Roman Patapievici, V. Tismaneanu sau Gabriel Andreescu, mare luptator pentru drepturile maghiarilor din Romania, ale catolicilor si ale tuturor minoritatilor de orice natura, dar luptator impotriva romanilor si a Bisericii Ortodoxe. Cred ca e cel mai dur ca stil dintre toti scriitorii “specializati” la ora actuala in aruncarea cu pietre la tot ce avem scump in tara asta.

In România, partea cea mai consistentã, cea mai eficace si mai periculoasã a atitudinilor extremiste a luat forma hipernationalismului/ultranationalismului.Una dintre întrebãrile standard cu privire la extremism este dacã avem de-a face cu un extremism «de dreapta» ori «de stânga». Aceastã întrebare este de douã ori relevantã în cazul României. în ultimele sale decenii, comunismul românesc a îmbrãcat haina national-comunismului, între atitudinile sale anti-maghiarismul jucând un rol tactic bine elaborat”.

Virulenta sa este poate fi asemanata cu virulenta lui Eugen Turcanu de la Pitesti, ce folosea cele mai odioase metode de reeducare sau spalare pe creieri a detinutilor si transformare intr-un om “nou”, comunist. Cam asta doreste si dl Andreeescu: pierderea oricarei urme de identitate nationala si religioasa. Anti-maghiarismul este vazut ca o manifestare a national-comunismului de astazi, uitand ca insusi comunismul a fost adus de straini printre care la loc de cinste stau maghiari. Dar, de unde a dedus ca a-ti iubi patria inseamna national-comunism sau ca a-ti iubi patria inseamna anti-maghiarism sau ca Romania este cea mai periculoasa tara in atitudini extremiste, sovine, rasiste, xenofobe, aceasta este o enigma si o minciuna pe care numai dl Andreescu o poate dezlega. cand tara ajunge la indemana tuturor strainilor si a minoritatilor si cand credinta stramosilor nostri este terfelita in toate mojiciile posibile, este cel putin dubios sa afirmi ca tocmai noi suntem “extremistii”. Ce mai vreti de la noi, dle Gabriel Andreescu? Sufletul??

Asta nu se poate da. Tocmai pentru aceasta suntem numiti extremisti…

D-na Mirela Corlatan e suparata ca invitatia patriarhului Aleksei al Rusiei in Romania s-a dovedit a fi o stire falsa, pentru discreditarea Inaltului Bartolomeu. (Cotidianul). Stimati detractori de serviciu, pentru voi nu e bine nicicum: daca vine Aleksei, il faceti securist pe ierarhul nostru. Daca nu mai vine Aleksei, il faceti ca lipsit de cuvant pe acelasi ierarh. “Propunerea revocatã de a-l invita în România pe Patriarhul Moscovei îl asazã pe îPS Bartolomeu în aceeasi categorie moralã cu îPS Nicolae, cel pe care îl dorea exclus din Sinod”.

Bun raspuns i-a dat un cititor la acest articol in spatele caruia stau alte personaje dubioase de pe la ziarele anticrestine din tara: “Cand vad ca unii complet neavizati si nechemati se apuca sa scrie si sa arunce cu piatra, ei, neprihanitii, ma apuca un sentiment de dezgust si mila. Dezgust pentru fapta Mirelei si mila pentru ce va patimi ea pentru pacatele astea ale ei. Articolul e unul scris la comanda, si dupa dictare”.

In incheiere un fragment ditr-o cuvantare a IPS. Bartolomeu:

“CE ne oferã Europa?”

“Dacã ne-am confruntat cu Rãsãritul bolsevic, de data aceasta ne îndreptãm cu fata cãtre Occidentul european (care se autodefineste drept ‘Europa’ însãsi si care ne invitã sã intrãm în ea, ca si cum noi n-am fi fost niciodatã europeni). Ne e greu sã fim tratati ca niste primitivi, cu toatã sãrãcia noastrã, uitându-se cã dacã suntem astã zi sãraci si înapoiati datoritã comunismului, este si prin faptul cã Occidentul ne-a livrat, aproape gratuit, acestuia. Lucrurile acestea sunt stiute. Cred cã Apusul nu are dreptul sã ne umileascã, asa cum a încercat si încearcã; fãrã sã fac politicã, trebuie sã subliniez atitudinea tot mai demnã a tãrii noastre în acest context european. Nu asteptãm spiritualitate din Occident, pentru cã nu o are.

Uneori suntem tratati ca niste ‘balcanici’, uitându-se cã suntem la nordul Dunãrii si, cã, geografic, nu facem parte din Balcani. Ei, si dacã am face? Alexandru Paleologu spune cã, la urma urmei, chiar dacã am fi balcanici n-ar fi nimic rusinos în asta. Platon, Aristotel si Sofocle au fost balcanici. Iar eu as adãuga: toatã doctrina teologicã a lui Toma d’Aquino s-a sprijinit pe Aristotel, pe un balcanic. Iar dacã este vorba de civilizatie, ar trebui sã ne amintim cã, în jurul anului 1000, bazileii si principesele Bizantului aveau bãi de marmurã, în timp ce curtenii lui Carol cel Mare se scãrpinau de pãduchi si râie. Asadar, dacã este vorba de o Europã, si anume de adevãrata Europã, noi am avut întotdeauna viziunea si trãirea ei. Europa este sinteza gândirii elene, a spiritualitãtii crestine si a civilizatiei romane. Este singura Europã pe care o recunoastem, dar si cea care ni se refuzã” (fragment).

iulie 24, 2008 Posted by | ATITUDINI, ECUMENISM, ORTODOXIE | , , , , , | 5 comentarii

SA NU FIM CALDICEI, E VREMEA PENTRU ATITUDINI FERME

Ei, era de asteptat ca apostazia celor doi ierarhi sa incinga discutiile, atat inainte cat si dupa. Lasitatea si fatarnicia de care au dat dovada Sinodalii nostri aduc mari prejudicii Ortodoxiei, si primejduiesc sufletele tuturor. Daca celelalte Biserici Surori vor rupe comuniunea va fi trist. Dar mai trista este declaratia PF Daniel care este de parere ca ar trebui sa redefinim dogmele, deoarece in contextul international… De parca ne doare pe noi capul de ce-o sa zica UE. Si totusi, Pr. Savatie, pe blogul sau accentueaza faptul trebuie sa evitam un posibil razboi cu UE, din motive politice si de alta natura, numai mantuitoare nu. Parintele Savatie uita ca niciodata n-a fost pace intre Stat si Biserica, poate doar pe vremea imperiului Bizantin, dar nici atunci. Indemnul Mantuitorului de a da Cezarului ce este al Cezarului iar lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu reprezinta un contraargument pentru temerile Parintelui Savatie. Ramanand la aceeasi idee – blogul Parintelui – am gasit acolo un comentariu foarte bun al cuiva care s-a semnat Aron: “Ce s-a hotarat ieri in Sinod a fost acoperirea bubei infectate cu un pansament imaculat. Poate daca mai apare alta buba, pe aceea o supunem rezectiei. Numai ca rana de sub pansament risca sa intinda boala si sa genereze septicemie. Cu smerenie si rabdare, astept incurajatoarele sfaturi ale Sfintiei voastre, pentru ca eu, un mirean de rand, sa pot sa mai ostoiesc durerea din suflet provocata de ‘strategica decizie’”.

Parintele Savatie nu e singurul care considera sedinta recent incheiata a Sinodului, un succes. Dar a fost oare un succes? Aparent, pentru cei cu vederi inguste, da, a fost un veritabil succes. Pentru cine are ochi sa vada in perspectiva, a fost un esec, un factor care va adanci criza si mai tare si care, repet, desi nu o fac cu bucurie, poate duce chiar la schisma. Tabara din care fac parte acesti superficiali si caldicei frati de-ai nostri, sustine cu bucurie faptul ca, prin decizia prea-luminatului Sinod, s-a evitat defapt, schisma, ceea ce nu poate fi mai fals. Din contra Sinodul a decis impotriva Ortodoxiei, dand apa la moara vrajmasilor dreptei credinte, care acum vor scrie si mai ironic si sarcastic la adresa noastra, a celor “extremisti” si care isi vor inteti campania murdara, de denigrare a IPS Bartolomeu, SINGURUL IERARH CU DEMNITATE la ora actuala. Asadar, pe langa decizia iresponsabila, care nu face decat sa amplifice confuzia in randul tuturor – ii pomenim, deci, pe acesti ierarhi la Liturghie, pastram comuniunea cu ei, asa cum zice Sinodul, dar potrivnic Canoanelor? – Sinodul mai face o gafa monumentala, care poate candida cu brio la premiile IgNobel, atunci cand interzice comuniunea cu heter-ortodocsii si cumincecarea cu ei. Cu alte cuvinte, ca sa-l citez pe Laurentiu Dumitru, gata!, de-acuma ne facem credinciosi. Este incredibil cat de aiurea au putut Sinodalii nostri sa trateze acest moment de cumpana! Sa avem in vedere ca IPS Corneanu si Drincec nu s-au pocait pentru faptele lor! Nici macar in urma Sinodului! Ei nu sunt convinsi ca au gresit, din contra par mai mult a fi “montati” de colegii lor ierarhi, pentru a fi salvati de caterisire: ziceti, mah asa, nu fiti fraieri, ca altfel o sfecliti! Cam asa par ca stau lucrurile, mai ales daca luam in considerare cuvantul PF Daniel cu reinterpretarea dogmelor…

Compromisul nu este niciodata o solutie! Sa luam de pilda comunismul. Biserica a facut compromis cu Statul, iar acum culegem roadele: nu mai scapam nici de comunisti, dar mai ales, mult mai grav, nici de mentalitatea comunista! Cativa oameni au ales sa infrunte compromisul, sa marturiseasca pe Hristos si au ajuns intemnitati, fiind prigoniti chiar de Biserica ce ar fi trebuit sa-i apere. Acesti marturisitori acum au moaste, daca nu toti, atunci o buna parte din ei. A fost bun compromisul atunci? Daca nu, de ce ar fi bun acuma?

Pe zi ce trece mai bifam un pas spre Apocalipsa si spre Judecata finala. Nu stim cand va fi, dar dupa cum suna goarna inaintemergatorii Antihristului nu suntem departe. Poate ar fi cazul sa nu mai fim caldicei si sa nu mai umblam cu jumatati de masura! Tocmai de aceea nu luam atitudine cum trebuie si nu stim cum sa actionam, pentru ca folosim jumatatile de masura.

Sinodul a stiut sa pedepseasca pe multi care au luat atitudine in spirit ortodox; pe acestia a stiut sa-i denigreze, sa-i prigoneasca si sa-i opreasca de la slujbe. In schimb, in privinta cazurilor clare de apostazie, Sinodul afirma cu falsa smerenie ca “Biserica nu taie capete”. Au uitat bietii Sinodali ca: “Sinodul nu este aceasta: sa se întruneascã simplu ierarhi si preoti, chiar dacã ar fi multi; ci sã se întruneascã în numele Domnului, spre pace si spre pãzirea canoanelor… si nici unuia dintre ierarhi nu i s-a dat stãpînirea de a încãlca canoanele, fãrã numai sã le aplice si sã se alãture celor predanisite, si sã urmeze pe Sfintii Pãrinti cei dinaintea noastrã… Sf. Ioan Gurã de Aur a spus deschis cã dusmani ai lui Hristos sunt nu numai ereticii, ci si cei aflati în comuniune cu ei” (Sf. Teodor Studitul) ?

Totusi, intr-adevar, la aceasta sedinta a Sinonului s-a repurtat o victorie, o mare victorie, datatoare speranta si model de cum sa-ti pastrezi demnitatea si onoarea chiar si in cele mai grele situatii. Aceasta victorie apartine TUTUROR semnatarilor Memoriilor si Scrisorilor de protest, care au ajunsa pe masa participantilor la Sinod, dar de care nimeni nu a pomenit nimic. La aceasta victorie au contribuit monahi, preoti si mireni si tare ne-ar pare rau sa vedem pornita o prigoana impotriva lor/noastra. Asadar, toti cei care ati luat atitudine, bucurati-va, de trei ori bucurati-va, numele voastre/noastre sunt scrise in Cartea Vietii! Cinste voua si rusine Sinodului talharesc!

iulie 10, 2008 Posted by | ATITUDINI, ECUMENISM, MASONERIE, NEW-AGE, ORTODOXIE, STIRI | , , , , , | 3 comentarii

DISPUTA INCHEIATA LA SCOR DE RUGBY: 47-1.

“Meciul” dintre tabara securist-ecumenist-apostat-masonica si cea ortodoxa s-a incheiat cu un scor de rugby: 47 – 1. La acest scor au dus si evolutiile slabe, sub orice critica, a unora din tabara “traditionalista” care, dintr-o falsa smerenie, o credinta fatarnica si o interpretare mai mult emotionala decat rationala a Canoanelor, au inscris in propria poarta. Dar “meciul” este departe de a se fi incheiat, tabara “traditionalista” dorind revansa. Ramane de pus la punct urmatoarea “intalnire”, dar sunt asteptati “suporteri” si din afara, care se vor alatura miilor din tara. Inca dinainte cu cateva zile, atmosfera a fost foarte incinsa… Pe masura ce se apropia ziua disputei, “blatul” a fost tot mai evident.

Prin aceasta decizie, atacurile la adresa IPS Bartolomeu, la adresa BOR si a intregii Ortodoxii, capata puteri sporite si… suport tehnico-juridic. Au fost iertati 2 apostati, doua Iude, care au tradat Ortodoxia, dar nu numai ca au fost iertati, ci si incurajati. Asta in timp ce adevaratii duhovnici, adevaratii ortodocsi, adevaratii marturisitori – Pr Calistrat, Pr Eftimie, Pr Iustin, Pr Arsenie, Pr Amfilohie, Pr Antim, etc., sunt prigoniti, denigrati, si opriti (unii dintre ei) de la slujire. Care a fost vina celor din urma? Scrierile impotriva ecumenismului, masoneriei si apostaziei. Care a fost vina celor dintai? Am zis: apostazie, sfidare, tradare. Pedepsele? Aplicate taman invers…

Distrugerea vine acum din interior, iar noi nu stim sa extirpam tumoarea. Pacat.

iulie 10, 2008 Posted by | ATITUDINI, ECUMENISM, MASONERIE, NEW-AGE, ORTODOXIE, STIRI | , , , , , , | Un comentariu

MULT ZGOMOT, PENTRU NIMIC?!

“Chiar daca faptele sint rigide, adevarul este flexibil” spune o lege a lui Murphy… Ceea ce am anticipat s-a adeverit. Cu cateva zile inainte de intrunirea Sinodului, cu totii emiteam diverse ipoteze, insa pe masura ce se apropia ziua judecarii celor doi a inceput sa se contureze decizia: mai intai Mitropolitul Corneanu este incurajat si promovat prin numirea in fruntea Comisiei de dialog ecumenic si interreligios a BOR, apoi IPS Teofan si Andrei se desolidarizeza de propunerea IPS Bartolomeu de caterisire, PS Justinian se razgandeste si el, iar 21 dintre ierarhi (ingrijorator de multi !!) aleg sa voteze cu PS Vincentiu in lupta pentru Oltenia, castigata la un vot diferenta de PS Irineu…

Ce va urma? Pai se va adanci criza, ajungandu-se, mai devreme sau mai tarziu, la SCHISMA! In mod sigur celelalte Biserici Surori vor lua atitudine, vor refuza comuniunea cu cei doi ierarhi apostati, toti romanii ortodocsi vor avea de suferit, rusii, dupa cum stim au refuzat intrarea romanilor ortodocsi in manastirile lor, ca semn de protest, probabil si romanii din Athos vor avea de suferit, imputandu-se lor vina celor doi apostati, si asa mai departe, vom asista la un sir de consecinte. GRAVE!!

Cum spunea si Pr Iustin odata, in Romania este inflatie de smerenie, iar IPS Teofan si Andrei, daca se confirma ca s-au “lepadat” de IPS Bartolomeu, confirma super-evlavia si super-smerenia bolnavicioasa si ca, pe de o parte intaresc spusa lui Petre Tutea, conform caruia unii confunda cumsecadenia cu prostia, iar pe de alta parte, intaresc faptul ca Deasa Impartasanie duce sigur la intunecarea mintii daca este administrata cu nevrednicie, in duh fals de smerenie si duhovnicie!

Si, ca sa inchei tot in spiritul lui Murphy: “Mai bine sa ai un sfirsit de cosmar, decit un cosmar fara de sfirsit”. Prilej pentru saltimbaci sa salte…

iulie 9, 2008 Posted by | ATITUDINI, ECUMENISM, MASONERIE, NEW-AGE, ORTODOXIE, STIRI | , , , , | 19 comentarii

GRECO CATOLICISMUL, TOPORUL VATICANULUI CE LOVESTE IN ORTODOXIE

Va aduc in prim plan o serie de linkuri spre articole ce dezvalui adevarata lucrare a greco-catolicilor din Romania. Cititi cu luare aminte!

IPS Robu, despre Marea Unire: Imperiul Român s-a extins asupra Transilvaniei. „Gardianul“ va sesiza oficial nuntiul Apostolic de la Bucuresti pentru a intelege daca afirmatiile IPS Robu reprezinta, totodata, si pozitia oficiala a Vaticanului .

PROTESTELE ROMANILOR ORTODOCSI CONTRA UNIATIEI DOVEDESC FAPTUL CA ACEASTA S-A FACUT CU SILA

PROTEST PRIVIND DECIZIA BOR DE A SANCTIFICA DETINUTII POLITICI DE ALTE CREDINTE SI TRECEREA LOR IN CALENDARUL ORTODOX sau PROTEST IMPOTRIVA SANCTIFICARII DETINUTILOR POLITICI NEORTODOCSI

SOBORNICITATE SAU GLOBALIZARE

CATOLICII SE CONSIDERA SINGURA BISERICA A LUI CHRISTOS

CATOLICISMUL IN ARDEAL SI SCANDALUL RETROCEDARILOR I

CATOLICISMUL IN ARDEAL SI SCANDALUL RETROCEDARILOR II

CATOLICISMUL IN ARDEAL SI SCANDALUL RETROCEDARILOR III

CATOLICISMUL IN ARDEAL SI SCANDALUL RETROCEDARILOR IV

IATA CATEVA DIN ROADELE MISCARII DE AGGIORNAMENTARE, CARE ARE ADEPTI SI LA NOI IN PERSOANA PF DANIEL SAU A CELOR DOI IERARHI AFLATI AZI IN DISCUTIE

CLICK AICI PENTRU A CITI DIVERSE SCRISORI ATHONITE CU PRIVIRE LA INTALNIRILE DINTRE PATRIARHUL CONSTANTINOPOLULUI SI PAPA ROMEI NU UITATI NICI DE ICOANELE MONAHILOR ATHONITI MARTIRIZATI PENTRU CA AU REFUZAT UNIATISMUL, TOT LA ACEASTA ADRESA!

Articole din ZIUA:

Ratacirea ierarhilor

Biserici furate – biserici distruse

DEZAMAGIREA UNIATISMULUI

iulie 9, 2008 Posted by | ATITUDINI, ECUMENISM, MASONERIE, NEW-AGE, ORTODOXIE, STIRI | , , , , , , | 12 comentarii

DENIGRARE VICLEANA

Campania Vaticanului de prozelitism care a inceput de acum secole continua perfid – scopul scuza mijloacele – si in zilele noastre. Dupa ce Documentul de la Balamand a recunoscut ca “uniatismul a fost o greseala”, Vaticanul a incurajat pe mai departe uniatia, vazand un mijloc de dezbinare si apoi cucerire a ortodoxiei.

Acum, vazandu-se deconspirati, dupa ce planul unor ierarhi apostati din sanul BOR care planuiau sa se cuminece mai multi, laolalta (pentru a inchide gura unor eventuale comentarii “extremiste”), cu greco-catolicii, a esuat, Mitropolitul Corneanu fiind cel care a naruit totul, au tabarat toti pe IPS Bartolomeu, ducand o campanie de denigrare a lui, acest lucru fiind ultimul care le-a mai ramas ca optiune viabila. Astfel, IPS Bartolomeu este pe rand securist, legionar, tortionar si… extremist. De fapt asta si urmaresc: sa provoace o schisma, sa-i traga pe dreapta pe cei “traditionalisti” si sa arate, apoi, cu degetul inspre ei, acuzandu-i ca sunt fanatici, schismatici, etc, pentru a pacali gloata si a o supune.

In acest sens, site-ul Greco Catolicilor rascoleste prin arhive si scoate la iveala fel si fel de articole negative asupra IPS Bartolomeu. Asta este o arma moderna si eficienta. Argumentele unui om compromis nu mai conteaza, nu mai sunt bagate in seama chiar daca sunt pertinente sau obiective. De aceea, e mai usor sa-l scoti din joc pe unul ca Bartolomeu, denigrandu-l, decat sa-l confrunti direct. Acestia vorbesc de IPS Bartolomeu de parca ei ar fi mai curati. Ei n-au colaborat cu Securitatea? Ei n-au bube-n cap? Unde e dosarul PF Daniel? A disparut subit. Este ars? De prea multe “fapte bune” ce contine, de aia si nu de altceva!

Sa luam cazul IPS Andrei. CNSAS a zis ca a colaborat cu Securitatea, pana la urma s-a dovedit ca nu, insa dupa ce s-a dus o ampla campanie de improscare cu noroi in Biserica si in Sfintia Sa, reabilitarea Consiliului n-a prea mai contat, lumea fiind in continuare cuplata pe ideea colaborationismului. Virus mediatic? Cu siguranta. pe de alta parte, IPS Corneanu a recunoscut public colaborarea cu Securitatea, ceea ce l-a impins pe Badilita sa-l faca “sfant”, “erou”. Insa, IPS Corneanu nu si-a asumat si raspunderea in urma acestei colaborari, tot asa cum acum desi a zis ca-si asuma gestul, totusi nu-l regreta. Iata situatii diametral opuse. Si in acest moment imi aduc aminte de Epistola Sfantului Iacob, unde scrie ca si dracul recunoaste existenta lui Dumnezeu, dar nu se caieste, de aceea nu este destul sa spui doar ca crezi in Dumnezeu ci trebuie sa si dovedesti, sa pui in practica, sa te caiesti. Adica ceea ce IPS Corneanu nu face. De unde rezulta ca acesta, impreuna cu grupul de sustinatori sunt un fel de draci: cred, dar nu se pocaiesc!

Sunt mai multe etape, principial vorbind, pentru a dobandi iertarea. In primul rand trebuie sa-ti para rau pentru ce ai facut (nu doar sa recunosti ca ai facut ci sa si regreti). Apoi trebuie sa te opresti din raul pe care il faci. Dar nu este de ajuns. Pasul final, fara de care nu se poate primi iertarea este rascumpararea raului. Cu alte cuvinte, un om pacatos care vrea sa se mantuiasca, indiferent de sumedenia de pacate, trebuie sa se pocaiasca si sa doreasca indreptarea, sa se marturiseasca si sa-si rascumpere faptele rele prin fapte bune.

Mitropolitul Corneanu nu a implinit nici macar primul pas. A ramas in stadiul in care recunoaste dar nu se pocaieste. Pe de alta parte, cu toate bubele de care sufera, IPS Bartolomeu este aproape de mantuire si poate si mai mult. IPS Bartolomeu este acum la a treia treapta, la rascumpararea greselilor, si o face cu brio! Iar dac-o tine tot asa va fi si marturisitor si chiar apostol, adica pe o treapta mai mare decat ce aduce simpla rascumparare a greselii. IPS Bartolomeu a trecut nu numai de la minus la 0 ci chiar merge pe plus! In timp ce mascaricii care isi schimba diversele masti cu care vor sa mascheze dragostea, toleranta, smerenia, ascultarea, duhovnicia, vor fi vaditi ca ipocriti la Judecata cea Mare. Acolo nu exista Sinod mitarnic, ci Insusi Dumnezeu.

Campania de denigrare a unora, fie ca vorbim de IPS-isti fie ca de Cuviosi ca Pr Iustin sau Pr Arsenie, va continua. Va continua si pentru noi, cei “mici”, fiind catalogati drept “fanatici” sau “fundamentalisti”, “primitivi” sau “intoleranti”… Insa la un moment dar va cadea cortina, si teatrul se va sfarsi. Vai de actorii negativi, pentru ei, osanda va fi vesnica. Sa luam aminte!

iulie 9, 2008 Posted by | ATITUDINI, ECUMENISM, MASONERIE, NEW-AGE, ORTODOXIE, POLITICA, STIRI | , , , , , , , , , | Un comentariu

IETE DRACOVENIE

Buuuun, ne aflam in fata unui moment foarte important din viata Bisericii noastr Ortodoxe. Atat de important incat intreaga lume ortodoxa e cu ochii pe noi. Sfanta Chinotita a trimis un Memoriu Patriarhiei Romane prin care isi arata ingrijorarea. De asemenea, Memorii atat din tara cat si din afara (Rusia) au ajuns pe masa Sinodalilor. IPS Bartolomeu singurul care are demnitatea sa spuna lucrurilor pe nume a cerut caterisirea celor 2 ierarhi apostati. Ideea IPS Sale este dupa Canoane. Si marii duhovnici Iustin Parvu si Arsenie Papacioc s-au desprins un pic din linistea vietii monahale pentru a sustine propunerea IPS Bartolomeu de caterisire. Sunt si unii, tributarii gandirii laxiste care bantuie ca un strigoi prin tarisoara noastra, daca nu prin toata lumea, care sustin o idee mai “moale”, “impaciuitorista”. Si, de parca n-ar fi fost deajuns cate s-au scris despre acest subiect,cat au scris ortodocsii, cat au scris anti-ortodocsii, iata ca, vorba aia, belelele curg, noi sa fim sanatosi. Desi IPS Bartolomeu a anuntat ruperea comuniunii cu cei 2 ierarhi, iar intreaga lume ortodoxa ameninta ca va face la fel daca nu vor fi caterisiti, Sinodul ce face? Il aseaza pe neica Corneanu in fruntea unei comisii. Si nu oricare, ci in fruntea “Comisiei pentru comunităţi externe, relaţii interortodoxe, intercreştine şi interreligioase”. Mai mare prostie si infantilism nici ca se putea. E ca-n bancurile alea despre diverse “culmi” – culmea prostiei, culmea atletismului, culmea ignorantei, etc.. Cu alte cuvinte SFANTUL SINOD NICI N-ARE DE GAND SA-L CATERISEASCA PE MITROPOLITUL CORNEANU, DIN CONTRA IL INCURAJEAZA, IL SUSTINE SI IL PROMOVEAZA. GESTUL CARE A REVOLTAT INTREAGA LUME ORTODOXA, DE LA VLADICA LA OPINCA, ESTE INCURAJAT DE IERARHII NOSTRI!! Si atunci, de la cine sa vina izbavirea? De unde dreptatea. De la Dumnezeu frate, ca de la om desarta este izbavirea. Mai putem spune ceva? Eu personal am ramas perplex cand am citit. Nu stiu ce-ar mai fi de spus…

În cadrul şedinţei de astăzi, 8 iulie 2008, a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, ierarhii prezenţi precum şi membrii Administraţiei Patriarhale s-au întrunit pe comisii de lucru. Cele patru comisii sinodale sunt: Pastorală, monahală şi socială; Teologică, liturgică şi didactică; Canonică, juridică şi pentru disciplină; şi Comisia pentru comunităţi externe, relaţii interortodoxe, intercreştine şi interreligioase.

Întrunirea Comisiei teologică, liturgică şi didactică a fost prezidată de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, cea a Comisiei pastorale, monahale şi sociale de Înaltpreasfinţitul Laurenţiu, Mitropolitul Ardealului. Discuţiile Comisiei canonice, juridice şi pentru disciplină s-au defăşurat sub preşedinţia Înaltpreasfinţitului Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei iar cele ale Comisiei pentru comunităţi externe, relaţii interortodoxe, intercreştine şi interreligioase, sub preşedinţia Înaltpresfinţitului Nicolae, Mitropolitul Banatului.

iulie 8, 2008 Posted by | ATITUDINI, ECUMENISM, HAZ DE NECAZ, MASONERIE, NEW-AGE, ORTODOXIE, STIRI | , , , , , | 9 comentarii

TRIBUTARII UNEI MENTALITATI CATASTROFALE

Urmatorul articol este preluat de pe blogu lui Claudiu Tarziu. Il preiau in totalitate, fara a adauga alte comentarii tocmai pentru ca impartasesc intru totul cele scrise de Claudiu!

Aflu pe seara ca in Comisia Canonica a Sinodului, adica tocmai aceea care ar trebui sa vegheze la respectarea regulilor in Biserica, s-a propus rezolvarea “cazului Corneanu” in stil pur romanesc. Dupa vorba carageliana “sa se revizuiasca primesc, dar sa nu se schimbe nimica”, mitropolitul Corneanu va fi pedepsit, dar de fapt nu va fi! Cum asa? Ca la noi: i se va da o “mustrare”. Canoanele cer caterisirea? A se slabi! Poporul este in pragul confuziei vecine cu erezia? A ne scuti! Mii de credinciosi mireni si zeci de manastiri din tara si de la Athos implora Sinodul sa pastreze neatinsa dreapta-credinta? Hai sa fim seriosi, ce atita galagie?

Si daca mitropolitul Corneanu se va lasa din nou prada “emotiilor” si va gusta din “impartasania” catolicilor, cine-l va putea opri? Ca doar e ierarh. Si daca exemplul sau de “vladica” va fi luat de tot mai multi slujitori ai altarului de prin Banat, ce va face Sinodul? Ca deja aud ca astfel de nazdravenii se mai intimpla, dar cu fereala, ca pina acum nu era voie. De-acum sa te tii.

S-or fi saturat si sinodalii nostri de straiele vechii ortodoxii, ca prea nu-s “aggiornate” si poate s-or gindi sa le schimbe cu cele mai ochioase ale Apusului.

Totusi, sa nu anticipez hotarirea Sinodului, ca va mai lucra si Sfintul Duh si poate iar ma contrazice…

Este insa cu adevarat trist ca din cinci ierarhi membri ai Comisiei Canonice trei sint considerati “traditionalisti”: IPS Teofan, mitropolitul Moldovei, care este si presedintele Comisiei, IPS Andrei, arhiepiscop al Albei Iulii, PS Justinian, episcop al Maramuresului. Sursele mele spun ca toti au imbratisat ideea impaciuitorista. Ma mir foarte (unul dintre motive se va vadi miine). Si mai mult ma nedumereste pozitia PS Justinian, care este la 180 de grade fata de cea exprimata in Sinodul Mitropolitan al Clujului, Albei, Crisanei si Maramuresului.

Nadajduiesc ca nu s-au lasat intimidati de nimeni. Ca la alte daraveli nici nu vreau sa ma gindesc.

iulie 8, 2008 Posted by | ATITUDINI, ECUMENISM, MASONERIE, NEW-AGE, ORTODOXIE, STIRI | , , , , | Comentarii oprite

INAINTEMERGATORII ANTIHRISTULUI SUNA GOARNA APOCALIPSEI!

Diavolul nu loveste direct ca sa distruga ci pe ocolite, cu viclenie. El incearca sa imite. El vrea sa fie Dumnezeu si vrea o Imparatie ca a lui Dumnezeu. Are cetele sale de ingeri cazuti, ierarhizate iar in lucrarea sa de ispitire a omului nu foloseste indemnul la rau ci prezinta raul ca pe o alternativa. Astfel, cand i-a oferit marul Evei nu i-a zis ca vor cunoaste moartea si ca vor pierde raiul, plus sumedenia de consecinte, cii-a zis ca vor cunoaste si Raul, nu numai Binele. De altfel, diavolul este socotit de satanisti ca un binefacator al omenirii care a deschis calea spre cunoastere.

Si in venirea Antihristului vedem o serie de similitudini. Mantuitorul S-a nascut din Fecioara, Antihristul se va anste din desfranata. Mantuitorului i-a fost pregatita calea de catre Sfantul Ioan Inaintemergatorul, iar Antihristul va avea propriul lui Inaintemergator. Dar precum venirea Mantuitorului a fost profetita si de prooroci, tot asa venirea Antihristului este anuntata, trambitata de profeii mincinosi, slugile sale, care vor netezi calea Antihristului, inducand in eroare, de va fi posibil, chiar si pe cei alesi. Astfel de varcolaci misuna mai ales prin mediile intelectuale si mai ales pe internet, unde isi pot raspandi ideile infectioase la cat mai multi naivi. Cristian Badilita si Teodor Baconski, dimpreuna cu tartorii de la Grupul pentru Dialog Social, Revista 22 sau Dilema Veche, sunt doar cativa dintre astfel de profeti ai Imparatiei lui Antihrist. Cand ii vedeti ca se pun toti pe scris, e un semn ca Imparatia Antihristului se apropie din ce in ce mai mult.

Acesti mici draci repeta neobositi aceeasi “placa” prin care vor sa ne faca sa vredem ca ei. Despre Cristian Badilita am scris si eu, au scris si altii, unii au constatat chiar ca nu mai bate campii cu aceeasi gratie ca odinioara, dar cred ca impasul acesta se poate depasi usor, asa ca n-ar trebui sa ne facem iluzii. Teodor Baconski afirma in Dilema Veche aceleasi gogomanii sustinute de mai multe minti formatate, cum ca nu-i mare bai ca mitropolitul banatean s-a impartasit la greco-catolici, ca si ei sunt baieti buni, ce ne agitam asa?

Dupa cum spuneam intr-unul din articolele mele pe blog, unii nu-s in stare sa vada Biserica nici macar ca un club respectabil, unde trebuie sa respecti anumite reguli morale si de conduita. Pentru ei, care TREBUIE precizat, nu fac parte din Biserica, deci n-au nici un drept sa se pronunte, e totuna ce se intampla cu noi. Sfanta Euharistie, Trupul si Sangele lui Hristos, prin care devenim cosangeni cu Fiul lui Dumnezeu cum spuneau unii Parinti, Sfanta Euharisite este ca borsul de urzici, citandu-l pe IPS Bartolomeu, care, apropos de Sfintia Sa, vor sa-l scoata extremist, sa spuna ca nu exista caz Corneanu ci caz Anania sau BOR. Iti dai seama, conule, cata nesimtire vorba lu’ conu’ Badilita. Ba am auzit ca se vorbeste de un proiect initiat din cuibul dracilor – Uniunea Europeana, care vizeaza direct BOR. Pana acum nu s-au gasit cozi de topor insa acum se pare ca e supra-productie. Om trai si-om vedea…

Cert este ca atunci cand “urla” proorocii Satanei, sa stiti ca uraciunea pustiirii anunta!

iulie 6, 2008 Posted by | ATITUDINI, ECUMENISM, MASONERIE, NEW-AGE, OCULTISM, ORTODOXIE, STIRI | , , , , , , , , | Comentarii oprite

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.