un blogger SCEPTIK

PRECIZARI DESPRE CAMPANIE:

1. Nu conteaza cine a lansat-o, ci daca e dreapta sau nu. Consideram ca a venit vremea sa ne unim, astfel, intr-o atitudine comuna, unitara, puternica, toti cei care suntem in acelasi cuget si Duh, spre slava lui Dumnezeu si a Sfintei sale Biserici (care suntem cu totii!).

2. Este important sa dovedim ca cei interesati de ce se intimpla in Biserica sintem si in stare sa marturisim adevarul si sa ne opunem, dupa puteri, unor masuri care fac rau Bisericii - adica noua, tuturor.

3. Este esential sa fim solidari. Cu orgolii si cirteli nu vom face niciodata nimic. Este necesara strangerea randurilor, a tuturor celor mici sau mari care suntem nelinistiti cu privire la orientarea actuala a Bisericii. Campania este un strigat, fie si in pustiu, si o chemare catre toti cei care impartasesc durerea pentru situatia in care aflam. Este un apel pentru constientizare, respoonsabilizare si solidaritate intru Adevar.

4. Nu facem pe procurorii in Biserica; noi trebuie sa cintarim totul cu dragoste si cu grija la care ne obliga insasi calitatea de membri ai Bisericii. Noi nu condamnam, ci marturisim.

5. Nu vrem sa demolam, ci sa marturisim nelinistea cea buna cu privire la mantuirea noastra de obste.

6. Nu am consimtit la aceasta campanie pentru ca ne consideram cei mai buni dintre cei buni, ci pentru ca am crezut ca e si de datoria noastra sa raspundem prezent acum si pentru ca, iata, aceia care vor fi fiind mai buni decit noi inca se lasa asteptati.

7. Curajul este caracteristic pentru un crestin. Daca nu avem astazi curajul sa rostim adevarul, nici sa nu ne asteptm ca lucrurile sa se schimbe in bine de la sine.

8. Nu ne rafuim cu nimeni, ci doar instituim un grup de veghe si marturisire.

~~~

VA INVITAM SA CONSULTATI SECTIUNILE:

INTREBARI SI RASPUNSURI

CUM POT SUSTINE/PARTICIPA ?

ALTE MOTIVE, LAMURIRI, PRECIZARI

~~~

UPDATE: PRIMUL CARE SE ALATURA CAMPANIEI ESTE CLAUDIU TARZIU, urmat de blogul Razboi intru Cuvant, Revista Gand si Slova Ortodoxe, Blogul Oltenians, Hristofor, VICTOR RONCEA, Blogul DespreOrtodoxie, Centrul de Monitorizare si Analiza Strategica - Republica Moldova. Alti sustinatori: Sibbila Poesis Niko - Resita, Lucian Cuibus News - Cluj, Blogul web2exit

Cu ocazia implinirii a 40 de ani de la moartea lui Padre Pio, catolicii se pregatesc de sarbatoare… Cei 7 milioane de pelerini care il viziteaza anual pe acest inselat, vor avea ocazia sa i se inchine live! El va fi dezgropat si asezat intr-o racla. Cine a fost Padre Pio?

Un exemplu clar de inselare este si in cazul lui Padre Pio. Acesta, sustin catolicii, ar fi intrat in contact cu Sfintiii Ingeri si cu Fecioara Maria, inca din copilarie. Ba chiar a renuntat la timpul alocat cercetarii Scripturilor pentru a avea mai mult timp de conversatie cu puterile celeste. Asa se face ca, primind inselarea, Padre Pio s-a indracit. Numai ca diavolul nu se putea manifesta in toata rautatea lui pentru a nu-i speria pe viitorii ucenici si a nu se da de gol. La 6 mai 1913, Padre Pio scrie duhovnicului sau: “Ma simt arzand cu totul, fara foc. Mii de flacari ma consuma; simt ca mor in continuu si totusi sunt viu”. Din marturiile celor apropiati lui Padre Pio, cunoastem ca temperatura acestuia oscila pe timpul crizelor demonice intre 48 si 52 de grade Celsius! Cei naivi considera aceasta un efect al daruirii sale catre Dumnezeu, dar noi stim ca unirea cu Dumnezeu nu provoaca durere. Mai mult, daca citim marturiile din viata yoghinilor, vom constata ca si acolo s-au manifestat astfel de cazuri, ceea ce ne face sa credem ca Padre Pio nu a simtit caldura raiului ci focul iadului. Iar din Traditia ortodoxa stim ca febra este des intalnita in cazurile de demonizare [Ioan 4,2; Fapte 28, 1].

Cativa ani mai tarziu, Padre Pio intra intr-un fel de transa, pierzandu-si cunostinta si cazand la podea, inconstient. Deoarece aceasta se intampla mai ales in biserica, paraclisierul Michele Pilla se sperie la inceput, dar ulterior lasa cheia in usa, astfel incat padre Pio sa poata incuia cand isi va reveni. In termeni medicali, aceasta se cheama epilepsie, iar epilepsia este tot o forma de demonizare.

Oare cati dintre Sfintii Parinti Rasariteni au fost cuprinsi de frisoane, febra, tremurau si se aruncau pe jos, zacand inconstienti? Si presupunand ca au fost rapiti in vedenie, oare cati se laudau cu asta? Cititi in Epistola a doua catre Corinteni, a Sfantului Apostol Pavel, capitolul 12, versetul 1 si o sa vedeti pilda de smerenie. Acolo, Sfantul Pavel vorbeste la persoana a treia despre el cand zice ca stie pe cineva care a fost rapit cu duhul, desi chiar el a fost acea persoana. Dar trufia omeneasca, mai ales a apusenilor care dintotdeauna s-au crezut superiori, nu are oprelisti.

O data, Padre Pio a spus: “… ma rog lui Iisus sa verse asupra mea toate necazurile pregatite pentru pacatosi si sufletele din purgatoriu…”. Daca padre Pio ar fi fost cu adevarat sfant ar fi cunoscut ca nu exista asa ceva ca purgatoriul, ca aceasta este o inventie catolica fara nici un temei in Sfanta Scriptura sau in Sfanta Traditie.

La 20 septembrie 1918, inselarea atinge apogeul: pe corpul lui Padre Pio apar stigmatele (ranile) Mantuitorului. Dureri cumplite si sange siroind din abundenta. Si Padre Pio se credea sfant… Pe 1 septembrie cinstim pe Sfantul Simeon Stalpnicul. Acesta a avut urmatoarea vedenie: fiind foarte ravnitor la rugaciune, diavolul vrand sa-l piarda, i-a aparut intr-o caleasca de foc zicandu-i ca este ingerul Domnului, trimis de El, pentru a-l rapi la cer, in ceata Sfintilor. Sfantul Simeon pune un picior in trasura, dar Sfantul Inger Pazitor ii da in gand sa-si faca Sfanta Cruce. In acel moment, vedenia se naruie, nu inainte ca diavolul sa-i raneasca piciorul cu o sabie. Asadar iata pretul platit pentru inselare. Sfantul Simeon cu o rana la picior in care se vor cuibari viermi ce-l vor manca de viu, iar Padre Pio cu dureri cumplite si atacuri demonice. Insa Sfantul Simeon s-a trezit si s-a pocait, in timp ce Padre Pio primeste inselarea motiv pentru care demonii il ataca. Oare atat de impovaratoare este sfintenia? Ce s-o fi intamplat cu viata linistita a Sfintilor de prin Paterice? Un alt eveniment din viata lui Padre Pio ne pune pe ganduri, apropos de patania Sfantului Simeon: in timp ce spovedea in biserica, un personaj ceresc i-a strapuns inima cu o lance inrosita in foc. Acest atac a lasat un semn fizic si a fost interpretat ca o binecuvantare. Cata inselare! Si cand te gandesti ca au mai fost asemenea cazuri in biserica catolica: Teresa de Avila, Francisc de Assisi, Marguerita Alacoque, si altii…

Fara a avea dorinta de a porni un Jihad, sau o Cruciada, scriu cateva randuri si despre protestanti, ca sa nu se simta lasati pe dinafara, avand in vedere ca problemele ortodoxiei nu ma feresc sa le remarc aici, precum si actiunile catolicilor cu interes pentru Biserica Ortodoxa. Citind mai multe site-uri/bloguri ne-ortodoxe iti poti da seama cu usurinta de impasul in care se afla acele suflete asupra carora nu se coboara Sfantul Duh, de orbirea lor sufleteasca si intunecarea mintii. Astfel, blogul unui duh intaratat vorbeste despre o conferinta evanghelica la care a luat parte, fiind foarte entuziasmat. Eu n-am fost acolo, citesc din ce scrie pe blog, insa nu poti sa nu te intristezi cand auzi despre cuvinte ca marketing, lider, strategie, toate avand conotatii religioase. Cei prezenti la acea conferinta au invatat cum sa fie lideri de biserica, de comunitati, cum sa-i faca pe altii lideri in acelasi domeniu, cu alte cuvinte tot ce tine de leadership sau management. Puteau fi prezentate chiar “concepte laborioase, diagrame sofisticate şi teorii care mai de care mai alambicate”, dar n-a fost cazul… “Surpriza mare a fost să vedem că s-a pornit de la aceeaşi problemă simplă, care ne frământă pe fiecare: cum poţi să faci o biserică azi care să fie similară cu cea din Faptele Apostolilor”. Cu alte cuvinte nu mai insistam pe calea celor din vechime, desavarsirea prin post si rugaciune, sau dobandirea discernamantului prin Harul lui Dumnezeu pe care ar trebui sa ne sarguim sa-l atragem. Nu, in ziua de astazi, ne-am adaptat la cerintele pietei: slogane, strategii, s.a.m.d.. Ce sens are sa-i vorbesti unui protestant despre Traditie, despre Sfintii Parinti (viata + opera)? El e ferm convins ca daca a aparut in istorie la anul 1500 are si el dreptul la un colt de Rai. Nu?

Ma-ntreb daca in pauza de cafea au cantat din mandoline si chitari…

Un alt blog protestant m-a amuzat copios. Omul asta chiar crede ca durerile de rinichi si apendicita sunt interventia directa a lui Dumnezeu. Si ofera chiar si un index scripturistic pentru edificare, ca nu cumva sa credem ca protestantii nu cunosc Scriptura. Redau si eu cele scrise pe acel blog:

Psalmi 26:2 Cercetează-mă, Doamne, încearcă-mă, trece-mi prin cuptorul de foc rinichii şi inima!

Ieremia 17:10 „Eu, Domnul, cercetez inima, şi cerc rinichii, ca să răsplătesc fiecăruia după purtare lui, după rodul faptelor lui.”

Ieremia 20:12 Şi acum, Doamne, Dumnezeul oştirilor, care încerci pe cel neprihănit, care pătrunzi rinichii şi inimile, fă-mă să văd răzbunarea Ta împotriva lor! Căci Ţie îmi încredinţez pricina.

Iov 16:13 Săgeţile Lui mă înconjură de toate părţile; îmi străpunge rinichii fără milă, îmi varsă fierea pe pământ (asta-i culmea, să ai criză de fiere şi de rinichi în acelaşi timp)

Apocalipsa 2:23 Voi lovi cu moartea pe copiii ei. Şi toate Bisericile vor cunoaşte că „Eu Sunt Cel ce cercetez rinichii şi inima”: şi voi răsplăti fiecăruia din voi după faptele lui.

Un evanghelist din Cluj este trist ca IPS Bartolomeu socoteste sectele neoprotestante unul dintre cele mai mari pericole la adresa ortodoxiei. Ei, neoprotestantii nu pricep de ce atata rautate si prigonire intre fratii crestini. Sa le dam cateva indicii? Pai in primul rand prozelitismul agresiv, mai ales perioada de dupa ‘90 dar si cea de astazi. Recenta Lege a cultelor interzice prozelitismul, insa nu-l defineste si nici nu precizeaza pedeapsa. Cu alte cuvinte este lasata la bunul simt al aderentilor. Bun simt de care unele secte nu dau doavada, iar cine nu crede sa iasa pe strada si-i va vedea cu tolba de pliante dupa ei. Frati “crestini” au oare Romania nu era increstinata deja cand ati dat voi pe-aici? Poate n-ati auzit de lucrarea misionara a Sfantului Apostol Andrei desi unii sustin ca am fost vizitati in partile Dunarii si de Sfantul Apostol Filip… Dar Sfantul Duh vorbeste mai ales prin quakeri vostri, noii Apostoli de care trebuie sa facem ascultare, nu?

Un alt lucru intrigant care ar trebui sa ne puna pe toti pe ganduri, mai ales pe ei, este Decretul national si de siguranta a statului, numarul 927/1942 prin care cultul baptist era scos in afara legii. Motivul? Instigarea impotriva statului, participarea (prin reprezentanti) la Tratatul Ribbentrop-Molotov si la Dictatul de la Viena. De asemenea, ei s-au manifestat subversiv impotriva romanilor prin legaturile lor cu fratii din Anglia si SUA in vremea celui de-al doilea razboi mondial, iar dupa 23 august 1944 s-au aliat cu sovietele pentru ingenuncherea poporului roman sub dicatura proletara. Asa se face ca prin Decretul-Lege publicat in MO nr. 253 din noiembrie 1944, Statul comunist recunoaste primul cult religios: cultul baptist. Este fara indoiala o rasplata pentru sprijinul acordat.

Iata cum apusenii, fie prin catolicizanti, fie prin neoprotestanti, a jucat un rol important in faramitarea si asuprirea poporului roman. Si acum se fac ca nu pricep de ce Biserica Ortodoxa doreste a fi numita Biserica Nationala. Cred ca e limpede de ce!

Prea luminatii cardinali ai Singurei Biserici Catolice si Apostolice cum se auto-denumesc, si-au pus capetele unul langa altul si au mai inventat ceva. Se pare ca novismele din Biserica Catolica -cacofonia nu poate fi evitata- continua. De parca n-ar fi fost ‘ndeajuns. Dupa Filioque, primatul papal, infailibilitate, Imaculata Conceptie, Aggiornamento, legalizarea morala a prezervativelor, si multe alte nascociri buclucase care nu faceau decat sa puna bete-n roate unui ecumenism si-asa tratat cu scepticism, exceptie facand BOR-ul nostru, acum, cardinalii catolici au analizat ei istoria (ca protestantii Biblia, in paranteza fie spus) si au ajuns la concluzia ca Maica Domnului ar trebui “ridicata in rang” adica pusa pe acelasi piedestal cu Fiul lui Dumnezeu. Pentru cine nu pricepe ce inseamna inventarea unei dogme (absurde, ca deh, mintea noastra mai e influentata si de Intunecimea Sa) vreau sa precizez ca orice exagerare in venerarea Maicii Domnului sau invers, necinstirea ei, sunt 2 extreme care se unesc, adica este HULA. Sfantul Ioan Maximovici il citeaza pe Sfantul Epifanie al Ciprului care spune ca “in amandoua aceste erezii salasluieste aceeasi vatamatura: atunci cand oamenii nesocotesc cinstirea Maicii Domnului si atunci cand, dimpotriva, o slavesc mai mult decat ii este cuvenit in chip propriu” [Panarion, Impotriva Colyridienilor].

O asemenea tentativa a mai existat si a apartinut unui anume episcop apusean Malou, care de asemenea, a afirmat ca Maica Domnului este O COMPLETARE A SFINTEI TREIMI. In asemenea conditii, este greu de purtat un dialog cu catolicii, care chiar si asa nu ezitau sa-ti bata apropo-ul cum ca ei sunt urmasii Sfantului Petru si ca ei sunt Biserica cea Catolica sau Soborniceasca. Se pare ca papa Ioan Paul al II-lea nu s-a inselat cand a spus ca in Biserica, dogmele cresc si se dezvolta. Intr-adevar Biserica Catolica ne rezerva noi surprize de fiecare data. NEPLACUTE! Fara indoaiala ca daca in 1054 catolicii puteau fi considerati schismatici, in ideea reconcilierii, acum au dovedit ca nu sunt numai schismatici ci si eretici si daca vor continua asa vor ajunge SECTARI ! Bietii catolici, bye bye mantuire!

Cinci cardinali romano-catolici incearca sa revolutioneze cultul propunand nici mai mult, nici mai putin decat proclamarea unei a cincea dogme despre Fecioara Maria, care ar situa-o aproape pe acelasi nivel de mantuire cu Iisus, informeaza cite-ul Catholica. Initiativa lor poate afecta grav atat dialogul cu Bisericile Ortodoxe, cåt si cu celelalte culte crestine.

Cei cinci inalti prelati ai Bisericii Romano-Catolice (Telesphore Toppo, din India, Luis Aponte Martinez din Puerto Rico, Varkey Vithayathil din India, Riccardo Vidal din Filipine si Ernesto Corripio y Ahumada, din Mexic) i-au adresat o scrisoare Papei Benedict al XVI-lea, cerandu-i sa declare o a cincea dogma mariologica, despre care ei afirma ca ar „proclama adevarul crestin deplin despre Maria“.

Aceasta noua inventie ar trebui sa o proclame pe Maria „Mama spirituala a intregii omeniri, co-rascumparatoare cu Isus rascumparatorul, mijlocitoarea a tuturor harurilor cu Isus unicul mijlocitor, si avocata cu Isus Cristos in numele omenirii.“
Ei considera ca a sosit vremea unei asemenea proclamari solemne si ca propunerea lor
ar clarifica „invatatura constanta a Bisericii despre Maica Rascumparatorului si cooperarea ei unica la opera de Rascumparare, precum si despre rolurile ei ulterioare in distribuirea harului si mijlocirea pentru familia umana“. Ei sunt foarte convinsi ca acest pas ar fi „expresia cea mai inalta a claritatii doctrinare in slujba fratilor nostri crestini si necrestini care nu sunt in comuniune cu Roma“.

O asemenea propunere a mai fost facuta in timpul pontificatului Papei Ioan Paul al II-lea, dar a fost respinsa, fiind considerat nepotrivit momentul pentru o asemenea proclamare. La vremea respectiva, pr. Stefano de Fiores, membru al Academiei Pontificale Internationale Mariane, unul dintre apropiatii Papei Ioan Paul al II-lea, declara pentru Agentia Zenit ca „fratii separati, protestanti si ortodocsi, ne reproseaza ca nu i-am consultat in legatura cu ultima dogma despre Maria. De aceea, consider ca o astfel de dogma ar trebui sa includa participarea lor“.

Este de notorietate faptul ca Biserica Protestanta critica prezentarea Mariei in dogma romano-catolica drept mijlocitoare si nu se sfieste sa defineasca asemenea formulari drept erezii.

In Biserica Romano-Catolica, pana la aceasta data, dogmele mariologice sunt in numar de patru: maternitatea divina a Mariei (titlul de Nascatoare de Dumnezeu, „Theotokos“, a fost dat la Conciliul din Efes din anul 431); neprihanita sa zamislire, stabilita de Papa Pius al IX-lea la 8 decembrie 1854; fecioria sa perpetua, stabilita la Conciliul din Lateran din anul 649, si ridicarea la cer cu trupul, dogma decretata de Papa Pius al XII-lea la 1noiembrie 1950. Biserica Romano-Catolica defineste aceste dogme, proclamate succesiv in istorie, ca fiind continute in revelatia divina si ca stabilesc credinta prezenta mereu inca de la originile Bisericii.
Acceptarea celei de a cincea dogme despre Maria ar bloca, fara indoiala, dialogul ecumenic care, oricum, cu toate rezultatele inregistrate pana acum, nu i-a apropiat mai mult pe crestini. Preluat din Gardianul.

Imaculata Conceptie este dogma inventata de catolici prin care s-a hotarat de ei ca Maica Domnului ar fi fost ferita de pacatul stramosesc, ca s-ar fi nascut asemenea Mantuitorului, prin umbrirea Sfantului Duh, iar nu prin impreunare trupeasca. Aceasta inventie nu numai ca a fost criticata de Parintii ortodocsi, dar nici printre apuseni nu si-a gasit sustinatori.

Sfantul Ioan Maximovici - canonizat acum cateva decenii- a scris o carte dedicata cinstirii Maicii Domnului, cu un capitol aparte, din care vom spicui cateva idei.

“In acest fel, biserica Romei a mai adaugat o abatere de la invatatura dreapta”. “Cred ca nimeni nu ar putea merge mai departe de atat”, spune raspicat Sfantul Ioan Maximovici. Citind afirmatia unui episcop apusean, Malou, care spune ca Maica Domnului “este o completare a Sfintei Treimi” - mergand deci pe calea zeificarii ei - si avand in vedere si necinstirea Maicii Domnului de catre protestanti, Sfantul Ioan Maximovici il citeaza pe Sfantul Epifanie al Ciprului care spune ca “in amandoua aceste erezii salasluieste aceeasi vatamatura: atunci cand oamenii nesocotesc cinstirea Maicii Domnului si atunci cand, dimpotriva, o slavesc mai mult decat ii este cuvenit in chip propriu” [Panarion, Impotriva Colyridienilor]. “Nu trebuie adorat ceea ce le este propriu Sfintilor din Ceruri, ci trebuie adorat Stapanul lor. Maria nu este Dumnezeu si nu a primit un trup ceresc, ci unul iesit din unirea unui barbat cu o femeie” [Impotriva antidicomarionitilor]. De aceeasi parere sunt si apusenii: Sf. Ambrosie al Milanului ["Singur Fiul lui Dumnezeu este fara de pacat" Comentariu la Luca; Despre casatorie si despre desfranare] si Fericitul Augustin [Scrisoarea 187]. Iar un alt apusean, teologul Bernard, isi exprima indignarea fata de noua dogma inventata: “Ma inspaimant acum, vazand ca unii dintre voi au ales sa schimbe lucruri de capatai, aducand sarbatori noi, necunoscute inainte de catre Biserica, sarbatori care nu sunt primite de gandire si din predania cea din vechime” [Scrisoarea 174].

Aceasta invatatura catolica pare, la prima vedere, sa sporeasca cinstea Maicii Domnului, dar in realitate ii neaga toate virtutile. Ce vrednicie i s-ar cuveni ei, daca, asa cum spun papistasii, a fost ferita de pacat? Noi stim ca “virtutea este efortul de a face binele”, cum spunea si Parintele Dumitru Staniloae. Ori Maica Domnului si-a dovedit aceasta virtute, iar ca dovada/rasplata, Dumnezeu a binecuvantat-o si a ales-o pentru a rascumpara neamul omenesc. Daca ea ar fi fost ferita de pacatul stramosesc, ar fi insemnat ca Dumnezeu ar fi obligat-o sa ia parte la mantuirea noastra, ceea ce ar insemna ca Dumnezeu este nedrept, deoarece pe unii ii mantuieste cu de-a sila, in timp ce pe altii ii lasa in pacat. Iar ca nu este asa reiese si din dialogul cu Arhanghelul Gavriil, care bine-vesteste Fecioarei: “Nu te teme Marie, caci ai aflat har la Dumnezeu”, adica Dumnezeu pretuieste dragostea, ravna si curatia ta. Sfantul Nicolae Velimirovici este de parere ca “aceste din urma cuvinte ale ingerului resping pretentiile anumitor teologi apuseni privind imaculata conceptie, potrivit careia, Fecioara Maria s-ar fi nascut fara nici o umbra de pacat stramosesc si fara nici o raspundere fata de acel pacat al lui Adam. Altfel de ce ar fi spus ingerul ca ea a aflat har, mila la Dumnezeu? Mila lui Dumnezeu, care cuprinde notiunea iertarii, o afla cel ce are trebuinta de ea, cel care o cauta. Preacurata Fecioara si-a inaltat eroic sufletul la Dumnezeu si intru aceasta inaltare a aflat, iesindu-i in intampinare, mila!”. Raspunsul Maicii Domnului: “Iata roaba Domnului, fie mie dupa cuvantul tau!” denota smerenie, deoarece, nestiind cum se va petrece aceasta, a primit cuvantul ingerului; s-a supus voii lui Dumnezeu.

Cunoastem din Sfanta Traditie ca Maica Domnului la varsta de 3 ani a fost dusa la Templu si asezata de catre Sfantul Prooroc Zaharia in Sfinta Sfintelor, acolo unde numai arhiereul intra, o data pe an si numai ca sa aduca jertfe. Toti s-au minunat de aceasta, dar Sfantul Prooroc Zaharia, cunoscand de la Duhul Sfant cine este acea prunca a asezat-o acolo, dand slava lui Dumnezeu. La Templu, Maica Domnului a stat pana la varsta de 12 ani, vietuind asemenea monahilor de astazi: priveghind de seara pana dimineata. In zorii zilei adormea putin, apoi iar se scula la rugaciune. Si era pururea in genunchi de la ceasul al treilea (9 dimineata) pana la al noualea (3 dupa amiaza), cand incepea lucrul mainilor, dar si atunci era cu rugaciunea pe buze. Seara, la ora sase, primea hrana ingereasca de la Arhanghelul Gavriil.

Dar faptul ca Fecioara Maria era plina de virtuti reiese din insasi numele ei, deoarece cele cinci litere inchipuie numele celor cinci mari si renumite femei ale Vechiului Testament, pe care insa, prunca Maria le intrecea cu neasemanare:

M a r i a m - sora lui Moise, stralucea cu doua daruri: fecioria si proorocia, iar Fecioara Maria a fost Fecioara si inainte si dupa nastere. Iar dupa primirea arhanghelului, vizitand-o pe ruda sa Elisabeta, mama Inaintemergatorului Ioan, a proorocit.

A v i g h e i a - s-a maritat intru smerenie, iar Maica Domnului mai ales pentru smerenie este laudata

R a h i l a - a fost vestita pentru frumusetea ei, iar Fecioara Maria este insasi podoaba si frumusetea cerului

I u d i t a - prin intelepciunea ei a omorat pe Olofern, capetenia asirienilor ce se pornisera cu razboi impotriva poporului israelit, iar Fecioara Maria s-a facut pe sine salas al intelepciunii si al Cuvantului lui Dumnezeu (Sf. Ioan Damaschin, Bogorodisna, gl. 3), care prin puterea Lui a omorat pe Olofern cel fara de trup, adica pe diavolul.

A n a - fiind stearpa s-a slavit pentru ca a devenit maica marelui Samuel (I Regi 1, 20), dar si Preasfanta Fecioara Maria este mult mai vestita, pentru ca nu stearpa, ci Fecioara fiind a devenit Maica lui Emanuel (Isaia 7, 14). Preluat de pe eresulcatolic.

Un fost catolic, Gavriil Fodor, se arata nedumerit de atitudinea PS Sofronie fata de Parintele Eftimie. Domnul Gavriil Fodor cauta o lamurire. Poate ar fi bine sa-l intrebe chiar pe PS Sofronie…

Aflând acum câtva timp că Părintele a fost oprit de la slujbă, m-am mirat foarte mult. La început n-am crezut, dar între timp am aflat că e adevărat. Am înţeles că episcopul a procedat aşa pentru că Părintele, cu felul său de a fi, ar fi deranjat pe greco-catolicii din părţile locului. Ceea ce nu înţeleg este ce anume a făcut rău Părintele. Cu ce a dăunat Ortodoxiei atitudinea Părintelui? Eu cred că episcopul trebuie să îl apere pe Părintele de aceste intrigi politice, despre care credem că se petrec doar în catolicism, nu şi în Ortodoxie. Catolici ar fi procedat altfel: nu şi-ar fi pedepsit preoţii pentru că fac propagandă catolică. Ar fi considerat că, dimpotrivă, astfel de slujitori trebuie încurajaţi.

E ruşinos pentru conducătorii Bisericii Ortodoxe faptul că îşi pedepsesc propriii slujitori, dând câştig de cauză celor de altă credinţă. Nu ştiu ce să mai cred, însă sunt foarte dezamăgit, căci nu văd în Ortodoxie nici dragoste de adevăr şi nici dragoste de oameni. E adevărat, învăţăturile de bază ale credinţei, cele din timpul Sfinţilor Apostoli, se găsesc numai în Ortodoxie, dar cele ce se petrec în Biserică sunt departe de aceste învăţături. Căci mă întreb, cum de un conducătorii Bisericii scriu ori vorbesc după aceste învăţături în care, de fapt, nu prea cred? Poate greşesc, dar ceea ce a făcut Părintele stareţ Eftimie, au făcut, la vremea lor, Părinţii care s-au împotrivit prozelitismului practicat de Biserica romano-catolică. Dacă Părintele a greşit, înseamnă că şi acei Sfinţi Părinţi au greşit şi atunci pentru ce mai sunt trecuţi în icoane şi în calendar?Eu asta, oricât m-aş strădui, nu pot s-o înţeleg…Dacă Părintele nu a greşit, atunci pentru ce este pedepsit? Că a acţionat aşa precum Sfinţii Visarion, Sofronie, Oprea şi mulţi alţii? Păi, atunci înseamnă că trebuie scoşi din cărţile bisericeşti şi nici hramuri să nu mai aibă. Mă întreb nedumerit, oare unde se mai află adevărata credinţă, dacă Biserica Ortodoxă îi prigoneşte pe slujitorii ortodocşi? Nu ştiu ce să mai cred, însă la aşa ceva nu mă aşteptam niciodată. Poate cineva îmi va da un răspuns.

Preluat din Revista Credinta Ortodoxa

Dintru început poporul roman s-a nascut crestin si a pastrat credinta crestina originara. Spiritualitatea echilibrata si de sinteza a poporului roman se datoreaza caracterului latin si rasaritean în acelasi timp. El a pastrat hotararile Sinoadelor ecumenice neschimbate, la fel randuielile slujbelor si a celor legate de viata de zi cu zi. Astfel se explica rezistenta romanilor împotriva invaziei catolice-maghiare, ai carei regi au urmarit sistematic catolicizarea, deci pierderea identitatii nationale. Pana astazi majoritatea numelor maghiarizate si a maghiarilor din Romania sunt de fapt urmasii fostilor romani deznationalizati.

Mistica poporului roman este cea a luminii, nu a întunericului ca în Occident. Lumina înseamna randuiala, transparenta, bucurie, bunatate si cunoastere. Fetele sfintilor nostri sunt transfigurate de o lumina parca necreata, din alta lume. De aici diferenta fata de spiritualitatea apuseana, straina de noi, cu picturi „renascentiste”, fara legatura cu cerul si cu totul pamantesti. Este dovada lipsei energiei necreate (harul) din viata Occidentului, energie înlocuita cu prezenta papei, „mijlocitor” între Dumnezeu si om, ridicat la treapta de „cap” al Bisericii, de „sfant infailibil” si prezent alaturi de Hristos în potirul Sfintei Euharistii (de la Conciliul II Vatican, 1960-1965, în Euharistie Hristos este numai jumatate prezent, cealalta se gaseste în papa si este chiar mai necesara; Biserica este condensata toata în fiinta „sfanta si dumnezeiasca a papei”) [I. Todoran, I. Zagrean, Dogmatica ortodoxa, Cluj, 1997, p. 289].

Antecedentele schismei de la 1054 urca pana în secolul IV cand Sfantul Vasile cel Mare (+379) scria un tratat contra lui Filioque – despre purcederea Duhului Sfant. În timpul Sfantului Ierarh Fotie, patriarhul Constantinopolului (+891, pomenit la 6 februarie) are loc prima schisma a Bisericii de Apus, cand papa Nicolae I avea pretentia de stapanire peste scaunul constantinopolitan. Fotie (858-867; 877-886) va si scrie despre inovatiile si ereziile Bisericii de Apus.

A doua faza a schismei a culminat în anul 1054, cand cardinalul Humbert, trimisul papei Leon IX (1049-1054) a aruncat anatema asupra patriarhului ecumenic Mihail Cerularie (1043-105 si a întregii Biserici a Rasaritului.

Anatemele s-au ridicat în anul 1965 de papa Paul VI (1963-197 si patriarhul ecumenic Athenagoras (1948-1972), dar urmarile schismei n-au disparut prin simplul motiv ca apusenii (catolicii) n-au renuntat la niciuna din ereziile lor. Reaparitia hibridei „biserici” greco-catolice, aparuta la 1701 din scopuri pur politice ale regilor, aristocratilor si clerului papistas, a dat nastere la noi conflicte. Propaganda si prozelitismul catolic dupa 1990 lucreaza în ascuns si pe fata prin uniti.

Pe langa originea eretica a acestei parti rupte la 1701, ea are si o origine antiromaneasca. Rand pe rand s-au impus bietilor uniti cu Roma, renuntarea la dogmele, canoanele si randuielile Bisericii Ortodoxe. Strainii stiau ca este periculos sa schimbi de la început credinta. Abia dupa un timp s-au impus, cum afirma unul din mai marii iezuitilor: „va fi apoi datorinta noastra pe viitor, sa schimbam încetul cu încetul multe din obiceiurile lor, si anume sa le schimbam chiar si liturghia si forma cultului divin spunandu-le ca obiceiurile acestea s-au introdus la ei din prostia si nestiinta preotilor lor din tarile aceste” [Spiridon Candea, Limba veche liturgica si inovatiile introduse în ea de fosta Biserica Unita, Sibiu, 1954, p. 31].

Originea antiromaneasca a uniatismului reiese si din modificarea limbajului cartilor de cult. Oare nu poti fi roman daca zici sluga în loc de serv, slobod în loc de liber?

Dam exemple de schimbare si inovatii introduse ulterior sub influenta strainilor de neam si credinta, în locul limbii romane simple:

- în loc de „mila pacii, jertfa laudei” – o schimba cu „îndurarea pacii, sacrificiul laudei”

- „si ne iarta noua datoriile noastre precum iertam si noi detorilor nostri”

- „Doamne Dumnezeule, administratorul cel bun, care … pui termen vietii pre repausatul servul Tau acesta, care cu cuvant adevarat te-a docmatisit pe tine, enumara-l cu dreptii si-l iarta, ear trupul lui cel fara figura repauzeaza-l la ape de repaus”

- în loc de „bucurati-va… ca plata voastra multa este în ceruri”, au pus: „ca salarul vostru mult va fi în ceruri”

- în loc de „vezi dara suflete al meu, sa nu dormitezi! Si vei ramane afara ca cele cinci fecioare”, s-a pus „si vei ramanea afara ca cele cinci dame”

- în loc de „din paza diminetii pana în noapte” s-a pus „din sentinela diminetii pana la nopte”

- „cu dinadinsul procadem tot-îndurate la a Ta misericordie si producand Tie doxologie, imploram filantropia Ta, cu care alungi demonii si insinuirile lor si toata contrarietatea, întonand cu glas armonios actuala ruga a noastra…; ai îndesit multimea stelelor pe firmament punandu-le în ordine si ai dat profetului David putere împotriva gigantului Goliat, iar corifeului Petru si discipolilor Christosului Tau pe cari i-ai înzestrat cu armonia oratorica a limbelor le-ai zis…” [ Silviu Dragomir, Istoria dezrobirii religioase a românilor din Ardeal, vol. II, Cluj, 2002, p. 204].

Curat-murdara limba romaneasca! Adica pasareasca.

Iar cuvintele „Sfantul Spirit” si „Doamne îndura-te spre noi” au fost sistematic folosite si mentinute cu intentia de a desparti pe uniti de ortodocsi.

Cand în vara anului 1761 au fost prinsi în Maramures zece tarani romani refugiati din Ardeal, urmare a revolutiei lui Sofronie de la Cioara, Curtea imperiala staruia sa afle daca ei sunt „schismatici”. Raspunsul comitelui Maramuresului este: „marturisesc sincer maritului consiliu locotenential ca n-as îndrazni sa formulez o asemenea întrebare pentru valahii si rutenii mei, caci e sigur ca toti orientalii urasc mai rau numele unirii decat al sarpelui” [Spiridon Candea, Limba veche liturgica si inovatiile introduse în ea de fosta Biserica Unita, Sibiu, 1954, p. 31].

Legea romaneasca si stramoseasca a romanului este cea rasariteana pentru care au murit martirii din primele secole si pana în ziua de astazi. Începand cu episcopul Efrem al Tomisului – Constanta de azi – martirizat pe la anul 300; preotul Epictet si tanarul Astion – ucisi prin 298-303 la Halmyris (azi Murighiol, Tulcea) sau martirii de la Niculitel Zoticos, Attalos, Kamasis si Filippos descoperiti într-o basilica din secolul IV, cu mai multe inscriptii grecesti. Sub cripta lor se afla resturile unui mormant martiric si mai vechi, din timpul împaratului Decius (249-251), ceea ce dovedeste o viata crestina organizata, cu episcopi si preoti. Nici o mentiune despre misionari trimisi de Roma spre încrestinarea daco-romanilor!

Catolicii se folosesc de numele Sfantului Niceta de Remesiana pentru evanghelizarea acestora (romanilor). Este cat se poate de fals!

Episcopul Niceta a predicat si încrestinat la sudul Dunarii (Remesiana este azi în Serbia), nu la nord, pe teritoriul de azi al tarii; canoanele sinoadelor nu permiteau predicarea unui episcop în alte teritorii straine, iar în nordul Dunarii erau deja scaune episcopale. El a predicat în latineste caci originea lui era daco-romana (iar nu ca ar fi venit de la Roma, mult prea îndepartata de noi), la sfarsitul secolului IV si începutul secolului V, deci dupa anul 400. Apoi, el se foloseste de scrierile Sfintilor Parinti rasariteni. Cum ar fi putut încrestina Sfantul Niceta si înca în forma „latina, deci catolica”, cum spun papistasii de azi, un popor care avea ierarhie bisericeasca cu cel putin 150 de ani înainte de el??

Continuam sirul marturisitorilor pentru credinta cu voievozii binecredinciosi, de la Gelu Romanul (sec, IX), la Mircea cel Batran, Stefan cel Mare si Sfant, Mihai Viteazul sau Sfantul Constantin Brancoveanu care nu-si lasa legea crestina ortodoxa, cu toate ca – rand pe rand – i se taie copiii în fata lui si la urma este jupuit de piele si i se taie capul (+15 august 1714).

Contra persecutiilor catolice din Transilvania secolului XVIII aratam doar pe Sfintii Visarion (calugar de origine sarba), Sofronie (roman), Oprea (taran roman), preotii Ioan din Gales si Moise din Sibiel (martiri), batranul Tanase Todoran din Bichigiu, Bistrita-Nasaud (dupa unii 104, dupa altii 120 de ani; tras pe roata), apoi sutele si miile de credinciosi si calugari stiuti doar de Dumnezeu. În Transilvania zac moastele a mii de calugari omorati de diabolicul personaj Bucow, din ordinul Mariei Tereza (1761-1763). Apropo: de ce nu s-a facut pana acum o canonizare colectiva a acestor sfinti? […]

Daca trecerea din 1948 era din „interese superioare de stat”, cum am zice trecerii fortate la uniatie a poporului roman din Transilvania? Daca trecerea din 1948 a produs „eroi si martiri ai credintei catolice si ai Vaticanului”, ce au produs persecutiile, linguselile maghiarilor catolici de la 1700 sau tunurile diabolicului personaj Bucow la 1760? Ce au produs masurile de viclenie ale papilor si împaratilor austrieci, bataile, confiscarile de pamant, case si averi ale romanilor în scopul trecerii la catolicism? De ce nu am cere retrocedarea pamanturilor confiscate de la bietii romani ortodocsi în decursul veacurilor? De ce nu am cere despagubiri pentru cele peste 150 manastiri si schituri ortodoxe distruse de Bucow si ceilalti?

În sfarsit, de ce nu am cere canonizarea marturisitorilor luptatori contra catolicismului si maghiarismului?

Cei ce doresc azi restituirea imobilelor si terenurilor, sa nu uite cum au intrat în posesia lor! Ei sau înaintasii lor.

Referitor la suferinta din închisorile comuniste lucrurile se repeta. Ei – catolicii – fac pe victimele, iar pe ortodocsi îi fac niste calai. Exact ca în vremea lui Bucow! Doar ca atunci ei controlau situatia prin violenta si silnicii. Acum (la 194 încearca sa controleze prin viclenie si minciuni, daca prin forta nu se mai poate.

Nu se compara batosenia lor egoista – ca „numai noi catolicii am suferit”- cu profunzimea trairii unui Valeriu Gafencu, unui Mircea Vulcanescu, unui preot Dumitru Staniloae sau calugar ca Iustin Parvu. Diferentele de învatatura au crescut mereu. Cum poate fi unitate fara marturisirea aceleiasi credinte adevarate? Cum poate fi unitate în minciuna? Sa acceptam o unire cu aceiasi eretici de ieri, pe care stramosii nostri au refuzat-o? Si asta în numele „dragostei” crestine si sa uitam trecutul dureros – cata perfidie si viclenie!

Ultima blasfemie este afirmata odata cu scoaterea unei carti profund ecumeniste: „Martiri pentru Hristos, din Romania, în perioada regimului comunist”(Ed. Institutului Biblic si de Misiune al Bisericii Ortodoxe Romane, 2007, 812 p.) sau publicarea pe internet a vietii unor „martiri comuni ecumenisti”. În aceasta carte episcopul unit Alexandru Mesian de Lugoj, face afirmatii la care suntem datori sa luam atitudine chiar cu pretul unei noi prigoane contra noastra:

- „comemorarea ecumenica a martirilor sec. XX”- ziua de 7 mai, spune unitul Alexandru

- martirologiul va cuprinde crestini romano-catolici, ortodocsi, greco-catolici si reformati

- ei „devin martiri, indiferent daca au fost catolici, ortodocsi, reformati, anglicani sau de alta confesiune”

- sunt 340 de „martiri ecumenici”: 120 ortodocsi, 50 romano-catolici, 150 greco-catolici si 20 evanghelici.

Asta înseamna ca în curand vom avea în calendarul nostru „sfinti” catolici, uniti, evanghelici si chiar … evrei, nu?

Ni se va cere sa cinstim ca „sfinti” pe episcopii catolici care au luptat toata viata împotriva Ortodoxiei? Pe episcopii uniti Frentiu de la Oradea, Alexandru Rusu de la Maramures, Vasile Aftenie de la Bucuresti, fanatici înraiti care au continuat politica de maghiarizare si catolicizare a romanilor din acele tinuturi? Pe un Iuliu Hossu, episcop de Cluj-Gherla (1885-1970), care nici la sfarsitul vietii n-a vrut sa intre într-o biserica ortodoxa – sa nu se spurce! – si a fost împartasit de un romano-catolic? Un Vladimir Ghika, ce a trecut la catolicism, avea legaturi cu Nuntiatura Apostolica din Bucuresti (un fel de ambasada a Vaticanului la noi, total independenta de statul roman si cu actiuni oculte contra unitatii poporului roman si a credintei ortodoxe; a se vedea concordatul cu Vaticanul); a murit în numele „libertatii Bisericii catolice locale”, precizeaza cartea de fata („Martiri…”).

Nu contestam suferintele celorlalte confesiuni. Dar a-i declara „sfinti” pe cei morti în ereziile religiei lor este cea mai mare nerusinare la adresa marturisitorilor pentru credinta, a canoanelor si dogmelor ortodoxe. Nu exista sfintenie în afara de Biserica Ortodoxa, singura pastratoare a Adevarului revelat. Daca se mantuiesc si cei de alte confesiuni, e problema si voia lui Dumnezeu. Problema noastra este sa ramanem în corabia mantuirii, ca prima si necesara conditie. Dar sa spui ca mortii de alta religie sunt sfinti si trebuie cinstiti ca atare de Biserica Ortodoxa, este o EREZIE! O erezie IUDEO-MASONICA, de tip new-age-ist si ca atare orice crestin dreptmaritor este dator sa ia aminte, sa se fereasca si sa marturiseasca adevarul – chiar cu pretul vietii – ca nu exista sfinti de alta credinta decat cea ORTODOXA

preluat din Revista Credinta Ortodoxa

Miercuri, 31 octombrie 2007, la manastirea Sf Cruce din Oradea a avut loc intrunirea ecumenica la nivel de dialog interconfesional intre ortodocsi si greco-catolici.

Inainte de inceperea conferintei, episcopul greco-catolic unit cu Roma a salutat preotii prezenti, iar maica Mina Badila, stareta manastirii gazda, a cerut binecuvantarea arhiereasca a acestuia, dupa care i-a sarutat mana. Cand episcopul unit a ajuns in dreptul meu, l-am intrebat: “Cu ce ganduri ati venit?”, iar el mi-a raspuns ca a venit cu ganduri bune. Bineinteles ca gandurile lui bune erau cele ce ne tulburau pe noi de ani de zile, si anume PROCESELE. Intrebarea mea a fost catalogata de catre PS Sofronie ca “obraznicie” la adresa musafirului.
In introducere, s-a citit cererea Episcopiei Greco-Catolice de Oradea de restituire a unor imobile (case parohiale, biserici etc.) de catre Biserica Ortodoxa. In timpul conferintei, mi-am manifestat nemultumirea, vorbind cu un preot care statea langa mine, fata de pretentiile exagerate ale greco-catolicilor dar mai ales fata de procesele pe rol. Fiind in randul din fata, cele ce am spus s-au auzit pana la masa Prea Sfintitului Sofronie. Pentru acest motiv am fost criticat de catre ierarhul ortodox, ceea ce l-a satisfacut pe episcopul greco-catolic. Mi-am cerut scuze pentru ca am vorbit neintrebat. As fi dorit sa iau si eu cuvantul, dar nu s-a putut; au avut dreptul la cuvant doar cei randuiti. Sedinta a decurs in pace si liniste. La sfarsitul intrunirii, intre cei doi episcopi s-a semnat un document care nu a ajuns si la noi. Ceea ce stim din presa este ca cei doi episcopi si-au recunoscut reciproc “demnitatea eclesiastica”.

Marti, 13 noiembrie 2007, in cadrul sedintei preotesti de la Beius, s-a discutat despre innoire in Biserica, iar PS Sofronie a prezentat aspectul “pozitiv” al ecumenismului si necesitatea infiintari unor episcopii si mitropolii ortodoxe peste Prut. Cu acest prilej PS Sofronie a amintit preotilor prezenti ca in timp ce se afla la o intrunire interconfesionala de la Bruxelles, a fost felicitat de organizatori pentru rezultatele ecumenice dintre ortodocsi si catolici in urma conferintei din 31 oct. 2007 de la manastirea Sf. Cruce din Oradea.

In a doua parte a sedintei, PS Sofronie a povestit preotilor despre unii “razvratiti” care nu se supun directivelor Sf. Sinod in ceea ce priveste ecumenismul. In acest sens a exemplificat manastirea Petru-Voda, pe care a prezentat-o ca “turbulenta”, dandu-le de inteles preotilor ca la aceasta manastire ar trebui sa nu mearga si nici sa ia in seama spusele pr. Iustin Parvu. Unul dintre preotii de fata a afirmat: “Dar, in Romania, peste 90% din calugari si calugarite sunt impotriva ecumenismului”. Raspunsul ierarhului a fost: “Nu ma mira, deoarece acesti 90% dintre monahii din Romania sunt analfabeti si inculti”. In continuare, PS Sofronie a vorbit despre necesitatea pregatirii viitorilor monahi in scolile teologice. (Din pacate, majoritatea acestor scoli sunt afectate de erezia ecumenista, si scopul lor este de a-i forma pe elevii si absolventii unor astfel de seminarii intr-o gandire globalista si sincretista). Acelasi preot a mai spus ca multe dintre cartile care combat ecumenismul sunt aparute cu binecuvantarea unor membri ai Sf Sinod, iar la acestea PS Sofronie a raspuns: “Daca acesti ierarhi vor mai da binecuvantare pentru astfel de carti, se vor trezi mutati de canon intr-o manastire”. In acest moment in sala s-a asternut o tacere. Multi dintre preotii de fata se ingrijorau dar, in acelasi timp se temeau ca nu cumva acesta sa fie inceputul unei noi dictaturi sub masca ascultarii. In acest moment m-am gandit si eu pana unde merge ascultarea si de unde incepe dictatura. Sfintii Parinti spun ca ascultarea merge pana la pacat. Am primit si eu dreptul de a vorbi, dar nu am apucat sa termin nici macar prima fraza deoarece mi s-a spus autoritar: “Sa taci. Stiu ce duh te stapaneste. Vorbim dupa sedinta intre patru ochi. Tu ca si monah trebuie sa fii smerit si nu sa ma contrazici pe mine. Eu sunt episcop”. In acest moment banuiala ca urmeaza o noua dictatura s-a intarit mai mult. Am incercat sa-i cer doar dreptul de a ma exprima, dar nu mi s-a dat voie.

La sfarsitul sedintei, PS Sofronie m-a chemat in birou, unde am discutat intr-un cadru mai restrans. Am fost avertizat din nou.

A doua zi m-am trezit cu hotararea episcopului de a ma demite din functia de egumen, de a nu avea voie sa slujesc si sa predic in satele invecinate. Ma voi stradui ca in cat mai scurt timp sa raspund in scris acestei hotarari.

Intr-o perioada a sedintei de la Beius am iesit din sala. Lipsa mea din sala de sedinte a durat aproximativ 10 minute. Dupa sedinta, am aflat, de la cei ramasi in sala, ca in acest timp PS a “sfatuit” preotii sa evite vizitele la pr Iustin Parvu, Arsenie Papacioc si alti “asa-zisi duhovnici care nu fac altceva decat tulburari” …

..primit de la ieromonahul Eftimie Mitra - Schitul Huta, Bihor

Prea Sfintite, cand veti ajunge si Sfintia Voastra la masura unui Iustin Parvu sau Arsenie Papacioc, vom face ascultare cu toata nadejdea, insa pana atunci ramane sa confirmati ca urmati acelorasi cuvinte ale Sfintilor Parinti din ale caror opere predicati!

BM

Departarea harului de la Biserica Catolica prin scisma de la 1054 a dus la o dezvoltare hada a acesteia, culminand cu Conciliile Vatica I si II. Niste catolici conservatori au facut un blog unde arata lumii intregi rezultatele acestor Concilii, mai ales a fenomenului AGGIORNAMENTO. Parte dintre acele imagini, cele mai reprezentative zic eu, le-am preluat pe eresulcatolic. Iata ca astazi, EVZ publica un articol pe aceasta tema despre un preot catolic aggiornamentat. Articolul nu este hilar in sine, dimpotriva este ingrijorator si cu aceasta problema a secularizarii se va confrunta si BO car de curand. Insa povestea lui Antoniu Petrescu este tragi-comica. Slujeste lui Dumnezeu dar in timpul liber se metamorfozeaza in Elvis, adaugand in predicile sale nu pasaje din Evanghelie ci versuri din Elvis si Celine Dion… Cititi si dumneavoastra aici.

CATEVA NOUTATI LA: http://eresulcatolic.50webs.com/aggiornamento.html

De aproape un mileniu, crestinii catolici si ortodocsi sunt adanc dezbinati. Bisericile lor, ambele de origine apostolica sunt intr-o permanenta confruntare. Desi se spune ca timpul vindeca ranile, cele 10 secole trecute de la Marea Schisma n-au facut decat sa le adanceasca si mai tare. Au urmat, cronologic, cruciadele, caderea Constantinopolului, Sinodul Unionist Ferara-Florenta, Reforma Protestanta, Uniatia, culminand cu Conciliile I si II Vatican, prin care aceasta va pierde “tot ce avea mai cinstit si intelept”, dupa cum marturiseste si abatele Rene-Francois Guetee, convertit la ortodoxie in Biserica Rusa, cu numele Wladimir. Acesta a sesizat foarte bine abaterile Bisericii Catolice: “a voit sa aiba stapanirea a toata lumea si Apusul a recunoscut aceasta; a voit a umili episcopatul si a face din fiecare episcop un umil servitor si a reusit aceasta; a voit a strange in mana ei Biserica intreaga si succesul sau a intrecut asteptarile sale; a voit a-si insusi dreptul de a face dogme, iar episcopii toti le-au propovaduit ca dogme divine; a voit a fi fara greseala: episcopii ei au proclamat-o infailibila”.

Miscarea ecumenista, aparuta la inceputul secolului XX, doreste sa implineasca visul unui crestinism unit, asa cum a fost mai inainte. Dar acest vis, prin excelenta duhovnicesc, se sprijina nu pe lucrarea Sfantului Duh ci pe straduinte omenesti, iar acest lucru va compromite Miscarea, deoarece “fara Mine nu puteti face nimic”, lucru anticipat si de doi Cuviosi contemporani, cinstiti de popor ca Sfinti: Parintele Cleopa si Parintele Sofronie de la Essex (Anglia), ucenic al Sfantului Siluan Athonitul, care afirma ca desi “frumos este ca fratii sa fie impreuna”, unirea Bisericilor este lucrarea Sfantului Duh, lamurind in continuare ca, mai intai de toate trebuie sa creem oameni duhovnicesti, oameni care sa-si puna in mod real problema mantuirii, pentru ca unirea sa aiba la baza Cuvantul lui Hristos, iar nu o stare emotionala provocata de diferiti factori.

Orice dialog trebuie sa porneasca de la o platforma comuna, iar eventualele decizii luate in cadrul unui asemena dialog, trebuie sa tinteasca mantuirea noastra, nu sa urmareasca niste interese personale sau politico-economice.

Dialogurile ecumeniste contemporane, difera radical de cele ale Sfintilor Parinti, pentru ca se desfasoara pe baza principiilor Bisericii extinse si a minimalismului dogmatic. Lipsa marturisirii credintei ortodoxe, sincretismul, rugaciunile in comun, intercomuniunea, toate acestea si inca multe altele au facut ca timpul de aproape un secol de dialoguri ecumeniste sa nu se concretizeze in nici un rezultat, din contra, au dus la o racire a relatiilor inter-ortodoxe, la o dezbinare interna a noastra, incepand cu marea greseala a schimbarii calendarului si terminind cu rugaciunile in comun, din ce in ce mai ingrijoratoare.

Majoritatea ecumenistilor sustin ca ar trebui sa evitam discutiile despre ceea ce ne dezbina, axandu-ne mai mult pe ceea ce ne apropie. Aceasta abordare este vicleana deoarece presupune renuntarea la critica, iar fara o raportare la “ceva”, care nu poate fi altceva decat Sfanta Traditie si cele 7 Soboare A Toata Lumea, cum putem sti unde ne aflam, ce sa alegem si cum sa actionam? Hristos este “Acelasi, ieri si astazi si totdeauna” (Evrei 13,8)!

Acceptarea dialogului privind numai asemanarile inseamna, de fapt, renuntarea la principiile noastre ortodoxe, la Traditie, adica la ceea ce suntem, ori in materie de credinta nu poate exista nici un compromis!

Citeam intr-o revista ortodoxa americana (Again Magazine, vol. 20, no. 2, CA, USA) cum un grup de neoprotestanti a revenit la ortodoxie. Iata, pe scurt, cum s-a intamplat: pastorul respectivei comunitati a fost “deranjat” rand pe rand de niste tineri din acea comunitate, pe timpul slujbei de duminica. Toti, desi nu vorbisera intre ei, simteau ca trebuie sa impartaseasca pastorului un pasaj din Vechiul Testament: “Asa zice Domnul: ‘Opriti-va de la caile voastre! Priviti si intrebati de caile celor de demult, de calea cea buna si mergeti pe dansa si veti afla odihna sufletelor voastre…’ (Ieremia 6, 16). Apoi sporind rugaciunea si amplificand cautarile au ajuns la Ortodoxie.

Aceasta minunata intamplare este atat o dovada a dragostei lui Dumnezeu fata de noi, oamenii, cat si o pilda de cum trebuie facut ecumenismul, anume cu multa rugaciune si mai ales cu inima sincera. Nu iesind din Duhul Sfintilor Parinti si nu sjuind impreuna cu ereticii. Asta daca nu vrem sa provocam o schisma in randul Bisericii Dreptmaritoare, dupa cum pare, deja, sa se contureze cele doua tabere.

Sa nu hulim Duhul Sfant, deoarece acest pacat nu ni se va ierta in veac!