un blogger SCEPTIK

un blog sceptic

CRISTIAN BADILITA, PROASPAT IESIT DE LA REEDUCARE

Cristian Badilita ia la rost Biserica Ortodoxa Romana. De ce n-ar face-o? Adica, are calitati intelectuale? Are! Are veleitati artistice? Are! Are talent oratoric, jurnalistic? Are! E membru al Bisericii? Este! Inca un punct bifat. Sau cel putin i se pare ca are si este. Pentru ca nu poti sa spui ca ai si ca esti daca nu demonstrezi. Pardon, iata demonstratia.

Si ca sa vedeti cat de bine stapaneste situatia dl. Badilita sa vedem cateva din declaratiile Mitropolitului Corneanu, care, in viziunea acestuia este “curajos si cu frica de Dumnezeu”. Iata “cinstea” de care aminteste Cristian Badilita ca i s-ar cuveni acestui om care printr-un concurs de imprejurari a ajuns sa imbrace haina neagra a monahismului. Si domnul Badilita il vede pe acest gunoi, aceasta lepadatura, care este o rusine pentru specia umana in primul rand, apoi pentru Biserica, dumnealui vede un om cinstit, moral, cu frica de Dumnezeu, pus la zid si executat de o “ceata” ortodoxa, de “preoti talibanizati” care in curand vor alcatui “armata” suflarii ortodoxe.

„Nu înteleg campania contra avortului”

Referitor la condamnarea Martorilor lui lehova: într-adevar, doctrinar nu pot fi acceptati. Reprezinta o aIta comunitate decât cea careia îi apartinem noi. Dar a-i condamna e un lucru pe care eu nu l-am înteles si care nu l-am putut accepta. Se produc astazi foarte multe reactii împotriva diferitelor grupuri neoprotestante. Mai deunazi, la Pantelimon , am vazut la televiziune o ma­nifestatie foarte dura la adresa unui grup de cinci sau sase baptisti care voiau sa-si construiasca o casa de rugaciune si noi, ma refer la ortodocsi, n-am fost de acord. Probabil ca ati vazut manifestatia care s-a transmis la televiziune: amenintari cu pumni ridicati, cu cruci în mîini… Nu mai spun de celelalte manifestatii anticatolice, antigreco-catolice, culminînd cu refuzul de a ne alatura invitatiei ce i-a fost adresata papei de a vizita România. Nu înteleg astfel de lucruri. De aseme­nea, poate ca ma veti condamna, nu înteleg condamnarea homosexualilor, desi probabil ca în Parlament se va insista în continuare. Nu înteleg combaterea lor cu Codul Penal. Înteleg sa explicam oamenilor credin­ciosi de ce nu poate fi acceptata homosexualitatea sau de ce e o boala, în fond. Dar boala fizica, si spirituala, n-o tratezi cu închisoarea. Dupa cum, sin­cer va spun, poate parintele Marchis ma va condam­na, nu înteleg aceasta teribila campanie contra avortului. Sigur nu pot accepta crima, dar e o problema atît de intima a femeii, încît daca pot, ca Biserica, ca sluji­tor al bisericii, sa lamuresc pacatul care se savîrseste prin avort, voi face tot ce-mi sta în putinta ca sa explic în ce consta. Dar, sa vin din nou cu condamnari care sa mearga pîna la pedepse penale, nu cred ca e nor­mal. Nu vreau sa-l combat pe parintele Moisin care a propus în Senat un proiect de lege cu pedepsirea avortului. E nevoie de a ne apropia unii de altii si de a ne explica unii altora pozitiile pe care le adoptam. Fara ura, mînie sau porniri belicoase. S-a pomenit mai înainte cuvîntul mondialism. Si ma gîndeam: oare nu vom începe – unii, cel putin, desi vrem sa intram în Europa sau în NATO – sa condamnam europenismul, euro-atlantismul? Atitudinile acestea dure împotriva celor care au alte idei decît ale noastre, personal, si pun aceasta pe seama momentului decembrie 1989, nu le mai consider valabile la ora actuala.

Din punct de vedere teoretic, Bise­rica Romano-Catolica condamna fara drept de apel avortul. însa, curios, Biserica Ortodoxa, care deseori adopta atitudini fundamentaliste, din punct de vedere teologic, în problema avortului, nu a exprimat o doctri­na sau un punct de vedere oficial. Teologic vorbind, nu exista o pozitie oficiala a Bisericii Ortodoxe, care sa condamne avortul în felul în care este condamnat prin mijloace penale. E foarte important sa subliniem acest lucru, si e o calitate a ortodoxiei, nu a ortodoxismului. E dreptul viitoarei mame sau posibilei mame sa hotarasca împreuna cu sotul ei, daca e vorba de o sarcina în cadrul familiei. Dar nu vine un for din afara sa impieteze asupra constiintei mamei.

(FRAGMENTE DIN INTERVENTIA MITROPOLITULUI CORNEANU LA MASA ROTUNDA A GRUPULUI PENTRU DIALOG SOCIAL – GDS – GRUP CARE S-A DORIT CIVIC DAR A SFARSIT PRIN A FI ANTI-CRESTIN. ARTICOL PUBLICAT IN 1998, în revista „22”. DETALII LA VICTOR RONCEA ).

Mai zi ceva, daca mai ai ce! Din securist Badilita il face pe Corneanu om cu frica de Dumnezeu; din recunoasterea colaborarii cu Securitatea, Badilita il scoate om curajos; din acceptarea legalizarii si homosexualitatii, Badilita ni-l infatiseaza un om moral, incalecat pe-un cal alb. Ei bine, fratilor, se pare ca noi suntem prosti. Conform intelectualului Badilita. Si chiar suntem daca il credem. Mitropolitul apostat, tradatorul ortodoxiei, sprijinitorul poponarilor si sustinatorul avorturilor ne este prezentat pozitiv, in timp ce marii duhovncii, mari oameni de caracter cu o traire autentic ortodoxa ne sunt prezentati ca lichele, sau ca pseudocalugari. Cred ca aici dl. Badilita a incurcat paragrafele la tehnoredactare. Ar trebui sa revina cu scuze publice fata de toti care i-a jignit si nu in ultmiul rand si fata de noi, pentru ca ne considera imbecili, de vreme ce crede ca i-am putea accepta ideile caraghioase.

Ba, mai mult, sa vezi spalare pe creier la acest individ, cica “nu exista caz Corneanu, exista caz BOR, scos in evidenta de gestul mitropolitului de Banat”. Mai frate, daca n-am trai in 2008 as fi spus ca asta tocmai o fost eliberat din Pitesti si-acuma vrea sa reeduce intreaga suflare ortodoxa. Si tupeu, la un moment dat zice: “Fratilor, va rog sa va treziti macar o clipa si, daca nu va este rusine de voi insiva, de un mitropolit ortodox sau de un patrolog laic, atunci macar aveti frica de Hristos!”.

Desigur, “bufonul Badilita” se da in spectacol si cand face afirmatia cum ca “Semnul nebuniei este monopolizarea Duhului Sfant. Unde se va opri explozia aceasta de ura si abjectie? Cum e posibila o asemenea campanie, calificata drept „ortodoxa”, impotriva unui gest pe cat de firesc pe atat de sublim, precum impartasirea laolalta cu fratii crestini de alte confesiuni?”. Prin aceasta afirmatie, dar nu numai, Cristian badilita va intra irevocabil in istorie! Pe usa din dos… Semnul nebuniei noastre este fara indoiala dovada prostiei lui. Un mare ZERO la acest capitol, domnule Badilita, nici macar cu virgula… Se pare ca pana si el s-a saturat de propriile baliverne, iar acum incearca sa schimbe un pic placa: “Afirmatiile transante privitoare la „ereziile” catolice denota nu doar fundamentalism (asta ar fi un lucru pozitiv!), ci ignoranta crasa”. Ati inteles, nu se mai vorbeste de fundamentalism, acum suntem ignoranti.

“Frati ortodocsi, daca socotiti ca ignoranta, necinstea, ideologia, ura si tampenia agresiva constituie soclul unei discutii teologice, atunci ma vad obligat sa ma distantez categoric de secta voastra multimilenara si sa ma declar pur si simplu „crestin”.”

Frate neortodox, iti multumim ca ne lasi. Nichifor Crainic spunea ca Dumnezeu l-a facut pe om liber, iar Biserica il imbratiseaza pe om tocmai fiindca este liber. Daca fratia ta crede ca noi suntem prea inculti pentru tine si ca nu vrei sa te mai identifici cu noi, umilii si smeritii, nu putem decat sa ne bucuram ca ti-ai gasit drumul si ca nu ne tarai si pe noi alaturi de cale. Iti dorim mult succes si te rugam sa nu ne mai deranjezi decat daca ai ceva concret si “de bun simt” de afirmat. Decat sa scrii contra “talibanilor” ortodocsi de ce n-ai scrie elogios la adresa Papei? La urma urmei, fratia ta nu se identifica cu Ortodoxia, asa ca mai bine scrie despre noul tau drum, sa te cunoasca toata lumea cine esti. Iti multumim totusi ca nu ne uiti, chiar daca am vrea sa o faci, trebuie sa-ti multumim, pentru ca datorita tie ne dam seama mai bine si noi cine suntem. Ramai cu bine.

iunie 29, 2008 Publicat de | ATITUDINI, DUSI CU PLUTA, ECUMENISM, NEW-AGE, ORTODOXIE, POLITICA, STIRI | , , , , | 13 comentarii

CRISTIAN BADILITA, CORIGENT LA BUN-SIMT

Domnul Criastian Badilita ar putea cu usurinta candida si castiga premiul de cel mai antipatic intelectual, asta daca am face un efort si l-am trece in randul intelectualilor. Sau, pe de alta parte, poate acesta este rolul intelectualului in ziua de astazi: de a se autoinstala deasupra Bisericii. Ca orice intelectual care se respecta, dl. Badilita nu poate sta pe margine, impasibil la ce se intampla in societatea noastra, asa ca, manat de un imbold eroic se ridica in picioare si, nepasandu-i de huiduielile celor din sala, alege sa-si consume timpul alocat ca oricarui alt participant la viata Bisericii si a societatii. Dar, cum se spune in lumea filmului, nominalizarea nu-i totuna cu castigarea premiului, desi, deseori e bine si daca ai fost nominalizat numai. Cam asa stau lucrurile si cu acest Cristian Badilita, care, ignorand antipatia cu care este primit de ai lui, se mandreste cu faptul ca apare si el prin presa. Prin cea greco-catolica, care – iertare cacofonia nu poate fi evitata – spre deosebire de BOR a recunoscut “calitatile” remarcabile ale acestui viitor mare ganditor, de altfel un om ca Badilita se naste odata la 100 de ani, atunci se aduna prostia de la mai multi oameni si se intrupeaza intr-unul singur, care, automat, devine un monument al prostiei si al ignorantei. Mai bine Cristian Badilita, daca vrea sa se considere intelectual, sa fie un intelectual. Pana la ora asta n-a dovedit decat ca este un bufon caruia o parte anume din societate (cei carora le place circul) au ales sa-l promoveze. Si nici daca ar fi cu adevarat un intelectual, nici atunci nu ar avea dreptul sa se laude cu ce are ca si cum ar avea de la sine, pentru ca nu avem nimic de la sine, daca nu ne-ar fi fost dat de sus. Cu alte cuvinte, ar trebuie sa dea slava lui Dumnezeu pentru ce a primit. Si, fie ca suntem mari personalitati, fie ca suntem umili cetateni ai acestei planete, ar trebui cu totii sa dam slava lui Dumnezeu pentru toate, noi neputand savarsi decat pacatul prin propria putere. Dar sa ramanem la specimenul Badilita.

Ce spune dumnealui despre cazul mitropolitului Corneanu (sau cum imi place mie sa-i zic, a viitorului ex-mitropolit, desi stiu bine ca nu va fi decat scos la pensie)? Pai incepe prin a nu se arata deloc surprins de reactia anti-Corneanu, deoarece in “Romania dodoloata bunul simt socheaza”. Mai mult, precum rasturnatorii din vechime (acei oratori-filosofi care doar prin puterea cuvantului, fara a avea nevoie de argumente, transformau acuzatul in victima si invers) tot asa si acum, dl Badilita “absoarbe” acuzatiile de colaborare cu Securitatea vis a vis de mitropolitul Corneanu si le redirectioneaza imediat spre acuzatorii aceluiasi Mitropolit, ori, stim bine ca insusi Mitropolitul Corneanu a recunoscut colaborarea cu fosta Securitate, in timp ce IPS Andrei, sa zicem, un alt ierarh luat in vizor, a fost reabilitat de Comisia ce i-a studiat cazul. Dar dl Badilita, vrea sa-l scoata victima pe Nicolae Corneanu, intr-un mod viclean.

Cu alte cuvinte, gestul Mitropolitului Corneanu este unul “de bun simt”. Bine domnu’ Badilita, sa presupunem ca ar fi de bun simt, bunul simt apartine spiritului civic, adica socialului, da? Ori Biserica nu l-a criticat pe mitropolitul banatean spunand ca ar fi nesimtit, badaran, etc.. L-a criticat din punct de vedere teologic, dogmatic, asa ca sunteti cam off-topic domnu Badilita. Ati cam scris pe langa subiect.

Mai departe, dupa ce recunoaste ca se impartaseste si el la catolici, domnul Badilita foloseste termenul “pseudocalugari maglaviteni” cu referire directa la Prea Cuviosii Iustin Parvu si Arsenie Papacioc, dimpreuna cu ucenicii lor, intrebandu-se retoric, de ce nu s-ar impartasi la catolici? Pentru ca e o intrebare retorica, deci autorul este sigur de raspuns, nu-i vom raspunde domnului Badilita, oricum nu ar putea pricepe. Cuminecarea cu painea catolica i-a intunecat deja mintea. L-a contaminat, a devenit partas la erezie si se afla, chiar daca intr-o masura mai mica, si el sub anatema Sfintilor Parinti. Asta cu adevarat ar trebui sa-l “socheze”, nu lipsa bunului simt.

Mai departe, subiectul nostru, acelasi Cristian Badilita, doreste initierea unei petitii, in urma careia, studentii cu apucaturi extremiste sa nu mai fie finantati de la buget (in cazul in care au bursa, deci, sa le fie refuzate bursele). In primul rand domnule Badilita, Ministerul Educatiei, din cate stiu, v-a luat-o demult inainte, desi din alt motiv, totusi, nu mai sprijina cu burse studentii. In al doilea rand, neputandu-ma ridica la nivelul domniei voastre, nu pot intelege originea acestei idei. Mai mult, democratic ar fi sa se refuze bursele si acelor “intelectuali” dezechilibrati cum sunteti dvs., dar nu cred ca veti milita pentru o astfel de propunere pentru ca e ca si cum v-ati autodenunta.

Si ma declar socat, repet si subliniez SOCAT ca un intelectual precum fratia dumneavoastra nu pricepe diferenta intre ortodoxie si catolicism. La urma urmei, e si asta o lectie de bun simt, sa faci diferenta dintre un caine si o pisica. O fi fost bun simt din partea catolicilor sa traga cu tunul in Biserici, sa-l declare pe Stefan al Ungariei sfant pentru ca a distrus ortodoxia schismatica? O fi bun simt ca Vaticanul sa minta in legatura cu locatia mormantului Sfantului Petru care a fost descoperit la Ierusalim chiar de niste calugari catolici franciscani? O fi bun simt din partea catolicilor de a face prozelitism si de a tin indoctrinata populatia catolica? Si ca tot vorbiti atata de bun simt, unde ati studiat dom’le Bunul Simt, la ce facultate? De ce vreau sa stiu? Sa va vad notele de la aceasta disciplina. Ma mir ca ati promovat! Sau, ca sa ramanem in tonul mesajului dvs., ma declar… socat.

iunie 29, 2008 Publicat de | ATITUDINI, DUSI CU PLUTA, ECUMENISM, MASONERIE, NEW-AGE, OCULTISM, ORTODOXIE, STIRI | , , , , , , | 12 comentarii

IMPORTANT! SEMNATI O PETITIE DE BUN SIMT PENTRU PROTEJAREA FAMILIEI!

Potrivit unor informatii, in aproximativ doua luni, Adunarea Parlamentara a Consiliului Europei doreste sa ia in discutie o rezolutie prin care statele membre ar putea fi obligate sa legalizeze casatoriile intre homosexuali.

PETITIA POATE FI SEMNATA AICI: http://tinyurl.com/5dvncx. Dupa semnare primiti o confirmare prin e-mail care trebuie neaparat validata pentru ca semnatura sa conteze!Nu uitati sa verificat si directorul Spam. Orice cetateat UE o poate semna. Mai multe detalii aici: http://ro.altermedia.info/

iunie 25, 2008 Publicat de | ATITUDINI, ISTORIE, MASONERIE, NEW-AGE, OCULTISM, ORTODOXIE, POLITICA, SANATATE, STIRI | , , , | Un comentariu

HOW STUPID CAN YOU GET?

Toata lumea stie sau macar a auzit ca AMERICANII SUNT PROSTI! Unii pun asta pe seama… Hollywood-ului, altii pe seama parintilor, iar altii pe seama sistemului educational. Cert e lucru: americanii sunt imbecili. Am vazut filmul “Talking to americans” in care un canadian intreba oamenii de pe strada anumite chestii penibile si-i puneau sa repete in semn de solidaritate/sustinere. Printre altele, cetatenii erau informati ca vecinii lor canadieni au o noapte polara de 2 luni pe timpul lunilor iulie si august. Cum ar trebui numit acest fenomen? Cetatenii au convenit ca suna bine “CanaDark”. De asemenea, informatia cum ca s-a infiintat prima Universitate sau primul post de radio in FM a starnit ovatiile chiar ale unor profesori de la universitati renumite precum Harvard. Dar iata alte chestii haioase si ciudate in acelasi timp, dar REALE din America:

Niste angajati ai unor companii aeriene marturisesc:

-

Cineva a cerut un scaun langa culoar, cat mai departe de fereastra de frica sa nu i se strice freza.

-

Cineva a sunat sa intrebe cat costa un bilet cu avionul pana in Hawaii. La urma a vrut sa stie nu cumva iesa mai ieftin daca zboara pana in California si de acolo ia trenul?…

-

O femeie suna si zice ca vrea sa ajunga in Capetown. I-am explicat cum e cu pasaportul si alte acte pentru zborurile internationale cand ea ma intrerupe si, cerandu-si iertare ca ma corecteaza, imi atrage atentia ca orasul Capetown se afla in Massachusetts. Vrand sa nu o fac eu pe ea sa se simta prost, am informat-o ca in Massachusetts exista Capecod, Capetown se afla in Africa. Raspunsul ei: click!

-

Un om suna furios si ne ia la intrebari in legatura cu oferta pentru Florida. Vroia o camera cu vedere spre ocean. Am incercat sa-i explic ca nu-i posibil, de vreme ce Orlando se afla la jumatatea statului. A raspuns ca stie el, s-o uitat pe harta iar acolo statul Florida e foarte ingust, deci ar trebui sa vada oceanul.

-

Cineva intreaba daca e posibil sa vezi Anglia din Canada. Nu, i-am zis. Dar par aproape una de alta, pe harta, a raspuns.

-

O femeie suna si intreaba cum de a plecat la 8:20 din Dallas si a ajuns la 8:33 in Chicago. I-am zis ca datorita fusului orar. N-a priceput conceptul. Atunci i-am zis ca avionul a zburat foarte foarte repede, asta a crezut-o.

-

O alta femeie suna curioasa sa afle daca exista vreo legatura intre aspectul fizic si bagajele care se predau la aeroport pentru ca pe eticheta bagajului ei scria FAT (Grasa). I-am zis ca trebuie sa ma interesez – de fapt radeam in hohote, FAT e codul pentru orasul Fresno.

-

Un barbat intreaba de unde stie in ce avion sa urce, care e avionul cu numarul 823 de vreme ce nici un avion nu are o placuta cu numere.

-

O femeie suna si spune ca trebuie sa ajunga in Pepsi-cola si ca ar vrea un avion-computer. De fapt dorea sa ajunga in Pensacola cu un avion-commuter (pentru navetisti).


Sa vedem cateva legi din diverse state americane, care desi sunt de-a dreptul hilare, trebuie sa fi avut un motiv serios pentru aprobare:

-

In Alabama este interzis sa conduci masina legat la ochi.

-

In California n-ai voie sa opresti copiii sa sara prin balti.

-

Daca mergeti in Connecticut ar fi bine sa stiti ca n-aveti voie sa mergeti in maini pe strada si nici pe bicicleta cu peste 65 mile pe ora.

-

In Florida femeile care adorm la coafor pot fi amendate de catre patronii saloanelor de coafura, iar saritul cu parasuta in zi de duminica este interzis femeilor nemaritate. Daca un elefant ar fi “parcat” intr-o zona unde parcarea este interzisa, amenda trebuie platita ca si cum ar fi un vehicul. Este ilegal sa canti in costum de baie sau sa porti halat neincins la mijloc.

-

In Illinois este interzis sa oferi tigari aprinse cainilor, pisicilor sau altor animale.

-

In Indiana n-ai voie sa faci baie iarna si daca ai mancat usturoi mai bine stai 4 ore acasa inainte sa iesi in public.

-

In Iowa n-aveti voie sa va sarutati mai mult de 5 minute.

-

In Kentucky puteti bea linistiti deoarece numai cine nu se tine efectiv pe picioare este beat. Si n-aveti voie sa purtati inghetata in buzunare!

-

In Louisiana e interzis sa jefuiesti o banca amenintand lumea cu un pistol de jucarie. Daca musti pe cineva cu dintii e “agresiune”, dar daca musti pe cineva cu proteza e “agresiune grava”.

-

Massachusetts-ul interzice celor aflati la priveghi sa manance mai mult de 3 sandwich-uri. Sforaitul este pedepsit de lege, doar daca ai termopane stas. Barbisoanele sunt si ele interzise in public, doar daca ai permis special poti purta unul. Iar taximetristilor le este interzis sa faca sex pe locurile din fata in timpul serviciului.

-

In Nebraska parintii au de suferit daca odrasla lor ragaie in biserica.

-

In New York daca intorci capul in vreo directie risti sa primesti 25$ amenda pentru hartuire sau flirt. A doua oara vei purta “ochelari de cal” cand iesi pe strada.

-

In North Dakota puteti servi linistiti bere si covrigei in acelasi timp.

-

In Oklahoma n-ai voie sa te strambi la caini, iar daca vrei sa ai mai multi in curte, trebuie permis special semnat de primar.

-

In Pennsylvania este interzis ascunderea gunoiului sub pres precum si cumpararea de alcool fara hartie semnata de nevasta.

-

In Texas, daca vrei sa mergi descult, trebuie sa achiti 5$ pentru un permis. Iar daca bei bere stand in picioare, n-ai voie sa iei mai mult de 3 inghitituri consecutive.

-

Daca va aflati in Vermont sunteti obligati prin lege sa fecti baie cel putin sambata.

-

In Washington toate acadelele sunt interzise! Iar pentru a preveni criminalitatea, “orice motociclist cu intentii criminale sau cu cazier trebuie sa sune la politie inainte de a intra pe teritoriul statului”.

-

Copii din West Virginia n-au voie sa mearga la scoala dupa ce au mancat ceapa, decat daca se spala bine bine pe dinti.

Si pentru ca tot suntem pe taramul juridic, sa dam exemple de cateva replici haioase dar reale din procese:

Avocat: Domnule doctor, inainte de a incepe autopsia ati verificat pulsul?

Martor: Nu.

A: Ati verificat tensiunea arteriala?

M: Nu.

A: Ati verificat daca respira?

M: Nu.

A: Atunci este posibil ca pacientul dumneavoastra sa fi fost in viata in momentul cand ati inceput autopsia?

M: Nu.

A: Cum puteti fi atat de sigur de asta, domnule doctor?

M: Deoarece creierul sau era intr-un borcan pe biroul meu.

A: Dar pacientul nu putea, totusi, sa fie in viata?

M: Acum, daca stau sa ma gandesc, este posibil sa traiasca exact in momentul acesta, indeplinind o functie de avocat pe cine stie unde…

Avocat: Pe ce data este aniversarea dumneavoastra?

Martor: 15 iulie.

A: Ce an?

M: In fiecare an.

Avocat: Aceasta boala va afecteaza memoria?

Martor: Da.

A: In ce mod va afecteaza memoria?

M: Am uitat.

A: Ati uitat… Puteti sa ne dati un exemplu de ceea ce ati uitat?

Avocat: Si ati ramas acolo pana in momentul in care ati plecat?

Avocat: Domnule doctor, cate autopsii ati efectuat pe cadavre?

Martor: Toate autopsiile mele le-am efectuat pe cadavre.

Avocat: Va mai amintiti la ce ora ati examinat cadavrul?

Martor: Autopsia a inceput la ora 20:30.

A: Si domnul Dennington era mort la acea ora?

M: Nu, statea intins pe masa intrebandu-se de ce-i fac autopsie.

Avocat: La ce distanta se aflau vehiculele in momentul coliziunii?

Si, sa nu uitam, pestele de la cap se strica. Dati click aici si cititi cele mai haioase gafe ale lui George Bush jr.

iunie 24, 2008 Publicat de | ALANDALA, DUSI CU PLUTA, HAZ DE NECAZ, POLITICA | , , , | 7 comentarii

SE CAUTA HOMEOPATI CARE SA-SI SUSTINA TEZA

Dupa ce James Randi oferea nu mai putin de 1 milion de dolari celui ce ar dovedi eficienta homeopatiei, inca doi cercetatori pun la bataie un premiu in bani, de data aceasta mult mai mic, dar nu si nesemnificativ: 10 000 de Lire sterline. Cercetatorii, Simon Singh impreuna cu un profesor al Universitatii Exeter, Eduard Ernst, afirma ca nu sunt impotriva metodelor alternative dar ca se indoiesc de rezultatele homeopatice.

Cu alte cuvinte considera homeopatia sarlatanie, ca si Parintele Paisie Aghioritul. Un alt Parinte din Sfantul Munte care a studiat atent homeopatia, o numeste oculta. Cititi un rezumat aici.

Unii dintre medicii carora li s-a adus la cunostinta acest premiu au declarat ca nu au nimic de demonstrat. Nimeni la ora actuala nu a putut demonstra stiintific homeopatia ceea ce arunca multe semne de intrebare asupra acestei practici “neoficiale”.

iunie 23, 2008 Publicat de | ATITUDINI, NEW-AGE, SANATATE, STIRI | , , , | 6 comentarii

RECORD DE AVORTURI LA FETE PANA IN 14 ANI

Conform Yorkshirepost, BBC si The Independent avorturile la fete pana in 14 din Marea Britanie au crescut cu 21% atingand cifre record. Per ansamblu, indiferent de varsta, avorturile au crescut cu aproape 3%, iar 89% au fost finantate de Guvern. Una din cauze, spun psihologii este proasta educatie sexuala si lipsa “protectiei”. Totusi, daca ar fi sa ne aducem aminte de motivele pentru care s-a introdus educatia sexuala in scoala a fost tocmai acesta: scaderea numarului de avorturi. Asa cum era firesc sa se intample, avorturile au crescut, educatia sexuala nefacand altceva decat sa stimuleze placerile tinerilor. O alta gaselnita britanica este recomandarea sexului oral dar nu in ideea de desfranare cum si-ar putea imagina pervers unii. Ideea se doreste in sprijinul prevenirii numarului de sarcini nedorite. Chiar asa. Insa din cate se pare un sfert din copiii de 11 ani din Marea Britanie au facut deja sex, iar 55% dintre ei au facut sex oral. Si Washington Post descrie aceeasi situatie in America. Nu vorbim de cazuri izolate ci de un fenomen! Mai ales ca mai multe tari au legalizat incestul.

O alta ciudatenie care ne arata stadiul psihic al societatii contemporane: dragostea fata de cladiri si obiecte. Nu ma refer la simple admiratii fata de stiluri arhitectonice sau… fantezii. Este vorba de oameni care nu si-ar putea niciodata imagina sa se indragosteasca de o alta fiinta umana. Lor le plac cladirile. Unii chiar s-au casatorit cu ele. Te poti casatori cu un zid, sa zicem? Sau cu o locomotiva? Se pare ca da… Spiegel, Bizzaremag.

Asadar, cand copiii sunt educati de mici in acest duh dracesc, ce viitor poate avea societatea? Sa ne miram de legalizarea casatoriilor homosexuale? Sa ne miram de avorturi, boli mintale si destine ruinate? Doamne fereste!

iunie 23, 2008 Publicat de | ALANDALA, ATITUDINI, DUSI CU PLUTA, NEW-AGE, OCULTISM, SANATATE, STIRI | , , , | 12 comentarii

SPALARE PE CREIER “POLITIC CORECTA”

Televizorul si mass-media formeaza mentalitatea societatii. Oamenii sunt intr-o graba continua si nu prea mai au timp pentru a diseca evenimentele. De fapt, nu vor sa-si faca timp, societatea din ziua de azi fiind ca un nisip miscator, cu cat te zbati sa ai mai mult cu atat te scufunzi mai tare in sistem. In aceste conditii, mass-media este pentru unii un adevarat instrument de educare/informare. Termeni pervertiti, intelesuri ezoterice, paine si circ, acestea ne spala pe creier si ne fac sa credem ce vor “ei” si sa actionam dupa cum vor “ei”. Mai ales dupa facatura din Tara-tuturor-posibilitatilor de acum cativa ani, termenii “politic corecti” au luat amploare. Toti se tem de teroristi, de fundamentalisti, dar nimeni nu se apleaca sa analizeze ce anume presupune acesti termeni si eventual sa identifice si cauzele care duc la acest extremism/fundamentalism. Asta pentru ca traim intr-o societate indracita care neavand argumente de nici un fel pentru a-si justifica actiunile mojicesti si ticaloase (invadarea altor tari pentru acapararea resurselor, legalizarea sodomiei sau avorturilor, vaccinuri care te imbolnavesc in loc sa te vindece, dar care “vindeca” pe altii de saracie, etc) apeleaza la defaimare si stigmatizare a membrelor sanatoase din societate. Si dupa cum s-a demonstrat stiintific, creierul celor ce privesc la tembelizor se altereaza si devin oligofreni. Tot oligofreni devin si cei care folosesc mobilul timp indelungat (atentie la valoarea SAR!). Asa ca nu este greu de imaginat cum (si datorita alti factori – neinformarea, dezinteresul) lumea inghite gogosile mediatice aruncate din prisos. Ultimul virus mediatic a fost lansat de Cotidianul si Realitatea Tv care au zis ca tricolorii vor schimbarea imnului national, cand, de fapt, ei au afirmat ca este cel mai frumos din lume. Tot legat de schimbarea imnului a mai fost lansat un virus in decembrie anul trecut de cei de la Evenimentul Zilei si Pro Tv. Prostimea a muscat. Dar sa revenim la ale noastre.

Ziaristii de la Cotidianul scriu despre mitingul pro-Corneanu de la Timisoara. Ca mai toata presa, cand e vorba de Biserica sau cler, lucrurile sunt prezentate cat mai defaimator. Citim in acest ziar ca nu stiu ce grup obscur timisorean afirma sus si tare ca NU PUTEM TRAI IN PACE UNII CU ALTII DACA NU SUNTEM ECUMENISTI. Avem de-a face, asadar, cu un nou virus mediatic. De ce adica n-ar putea trai in liniste si pace ortodoxul cu catolicul sau cu protestantul, fiecare impartasindu-se si rugandu-se in Biserica sa? De ce se amesteca planul social cu cel religios? Si de ce trebuie sa sacrificam religiosul socialului? Pe vremea stramosilor nostri binecredinciosi, Tarile Romane traiau in buna pace cu vecinii (pasnici), nederanjand pe nimeni. Din contra, ele au fost invadate de paganii musulmani sau “crestinii” catolici, nu invers. Ce-ar fi trebuit, sa ne dam cu mahomedanii sau cu Papa, ori decate ori se ivea un pericol, pentru a convietui pasnic? Sau ce-ar vrea acum Vaticanul sa pupam inelul papei ca sa nu ne trezim ca fratii sarbi, bombardati in zi de Paste? Probabil da, insa n-o vom face. Poate de aia si sunt asa de suparati…

Nu exista absolut nici un motiv pentru ca ortodocsii din Banat sa nu poata convietui pasnic cu celelate confesiuni, chiar daca IPS Nicolae ar fi, sa presupunem prin absurd, caterisit. Zazania e in mintea unora. Sa luam de pilda Constantinopolul, capitala bizantina, care a dat multi Sfinti de seama pentru Ortodoxie, cetate sfanta! Nu traiau acolo oare si catolici. Ba chiar si musulmani. Si traiau in pace! Sigur, nu se rugau si nu se cuminecau in biserici ortodoxe, dar era pace si liniste in Constantinopol. Razboaie au fost intre conducerile statale, nicidecum intre oamenii de rand, asa cum fals vor sa insinueze membrii Societatii Timisoara.

Mai mult, Mantuitorul ne indeamna sa dam Cezarului ce este al Cezarului, iar lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu!! Adica sa traim pasnic unii cu altii, sa ne achitam obligatiile morale si financiare fata de conducere, fata de stat, dar SUFLETELE sa le dam lui Dumnezeu pentru ca El este stapanul lor. Banul se cuvine Cezarului pentru ca Cezarul ca si domnitor, este stapan peste tinuturile de sub el, deci si pe bogatiile acelor tinuturi, insa peste sufletele tuturor, crestini sau nu, vii si morti, stapaneste Dumnezeu. Deci, pentru ce nu ar putea trai fiecare in religia lui, pasnic unul cu altul? Pentru ca asa zice Societatea Timisoara sau alte organizatii dracesti de prin UE?

De-a rasu-plansu e si “stirea de ultima ora” din finalul articolului, conform careia, “Teoretic şi dogmatic, împărtăşirea ortodocşilor la catolici poate fi considerată un păcat. Ortodocşii susţin că împărtăşania se face cu vin şi cu pâine dospită, iar catolicii cu azimă şi must”. Adica nu din cauza ca sunt eretici nu ne putem impartasi cu ei ci pentru ca nu folosesc painea si vinul ca noi. Adica nu pentru ca nu au Taine ci pentru ca difera materia din potir. Ce gandire unidimensionala!

Fratilor, stim ca vremurile vor fi atat de grele incat si cei alesi vor pica. Stim ca Antihristul va fi uns chiar de catre Arhierei. Sa fim dar atenti, dupa spusa Sfantului Ioan Evanghelistul, si sa cercetam duhurile sa vedem ce ne invata. Sa nu plecam urechea la ce zic unii sau altii, daca vrem sa mergem pe calea imparateasca.

As mai putea continua, dar ma opresc aici, extindeti voi :). Doamne-ajuta!

iunie 16, 2008 Publicat de | ATITUDINI, DUSI CU PLUTA, ECUMENISM, HAZ DE NECAZ, MASONERIE, NEW-AGE, ORTODOXIE, STIRI | , , , , , , , | 20 comentarii

ORB PE ORB CALAUZESTE

Mare miting, mare! La Timisoara. Sute de credinciosi de mai multe (dez)orientari religioase s-au prins de maini, intr-o tentativa de solidaritate cu Mitropolitul apostat Nicolae Corneanu. Ei au tinut in maini o lumanare alba si s-au rugat cu “Tatal nostru” (in latina? – sic!). La aceasta adunare ad-hoc au luat parte si vreo 4 “ucenici” de-ai mitropolitului, preoti de mir.

Patriarhia a dat un comunicat ametitor dupa structura gramaticala in care spune ca „Patriarhia Română s-a simţit datoare să facă o recomandare în legătură cu anunţatul miting. Noi nu trimitem ultimatumuri, cine nu voia să ţină cont de apelul nostru putea să nu o facă“. ?!!. Iata cum, prin tergiversarea acestui caz, Patriarhia insasi favorizeaza manifestarile “emo”, “siropoase”, care n-au de-a face cu cele duhovnicesti. Cazul Mitropolitului se judeca de forurile bisericesti nu de oamenii de pe strada.

Aceste capete seci care s-au strans laolalta in centrul Timisoarei nu pricep un lucru, la mintea gainei: noi suntem ortodocsi pentru ca vrem sa fim ortodocsi. Acest lucru presupune o organizare interna, o ierarhie, precum si niste drepturi si obligatii, de ambele parti! Cine nu se simte ortodox, n-are decat sa-si schimbe confesiunea dupa bunul plac. Oamenii vin la Biserica, nu Biserica se da dupa oameni. Daca s-ar schimba lucrurile in Biserica dupa bunul plac al unora, unde am ajunge? Noi suntem urmasii Apostolilor si ai crestinilor din Biserica primelor veacuri, adica am primit o mostenire de credinta pe care ne-am asumat-o si ne-am angajat s-o respectam. Cu toate ca suntem pacatosi, dar vrem sa fim fiii adevaratei Biserici al carei cap este Hristos. Ne recunoastem slabiciunile si incercam sa le rezolvam, insa lepadarea de credinta este cu totul altceva. Una este neputinta si alta sfidarea.

Cei care au participat la acest miting sunt inculti din punct de vedere teologic. Habar nu au ce inseamna erezia, pun pariu ca nici n-au citit Scriptura macar o singura data. Este trist ca asistam la asemenea mase de manevra, asa cum a fost si in cazul IPS Laurentiu Streza care a strans niste babe si le-a dus la Bucuresti pentru a arata ca lumea nu primeste scindarea Mitropoliei Ardealului. Din interviurile realizate de diversi jurnalisti acelor oameni a reiesit ca li s-a spus ca merg la Bucuresti… in pelerinaj!!! nicidecum ca merg pentru a prostesta fata de ceva. Cu alte cuvinte nu stiau pe ce lume traiesc, au fost fraieriti. Aceeasi naivitate o gasim si in cazul manifestantilor timisoreni, care s-au strans pentru a arata ei intregii lumi ortodoxe ce vor ei. Trufie, egoism si multa… naivitate in randul acestor oameni care fara sa stie isi atrag osanda in loc de binecuvantare, fiind partasi la erezia viitorului ex-mitropolit.

Trebuie subliniat ca prin actul sau “sincer” si “de mare curaj” cum il numeau unii, mitropolitul Corneanu si-a pierdut calitatea de a fi cleric ortodox dar si mai mult, chiar si pe aceea de simplu mirean ortodox. Gestul comis de acesta este apostazie si de vreme ce Sfintia Sa a fost ales pentru a reprezenta crezul ortodox nu poate fi judecat altfel decat ca atare. Mai mult, prin impartasirea din potirul ereticilor, MITROPOLITUL NICOLAE CORNEANU INTRA SUB ANATEMELE SFINTILOR PARINTI !!! Iar acesti ucenici fideli care il aplauda, intra si ei in clubul celor afurisiti! Nu poti fi ortodox daca nu gandesti ortodox. Iar daca nu vrei sa fii ortodox, de ce incerci sa schimbi ortodoxia? Paraseste corabia cea mantuitoare si intra in cea a furilor si ciorditorilor, a tradatorilor si inchizitorilor, n-ai decat, e problema ta, noi dorim in continuare sa fim ortodocsi.

Este trist ca sinodalii nostri au ales sa amane termenul de judecata fata de Nicolae Corneanu, cazul fiind foarte clar si destul de mediatizat. Si nu stiu de ce, am o presimtire ca mitropolitul va fi doar scos la pensie, nu caterisit asa cum prevad canoanele, fapt ce ar incuraja pe viitor astfel de comportamente, el avand dreptul de a sluji si spovedi. Cat priveste gloata adunata in semn de solidaritate, ignoranta si indiferenta s-au facut pierzatoare de suflet. Oare cand, Doamne, se va lamuri odata si problema asta a ecumenismului? Oare vom ramane o “turma mica” iar celelalte “oi” vor fi mancate de lupii si furii imbracati in blana de oaie? Ce s-o fi intamplat cu pastorii care trebuie sa ingrijeasca de “turma”?

iunie 15, 2008 Publicat de | ATITUDINI, DUSI CU PLUTA, ECUMENISM, MASONERIE, ORTODOXIE, STIRI | , , , , | 3 comentarii

HOMOSEXUALITATE MARTURISITA FARA NICI O REMUSCARE

In Anglia, luna viitoare va avea loc un mars pro-gay. La acest mars, militarii britanici homosexuali vor putea participa in uniforma.

Militarii din toate cele trei structuri militare vor putea de acum înainte sa-si sarbatoreasca “profesia si sexualitatea” in acelasi timp, scrie „The Times“. Armata, a carei decizie a fost salutata de asociatiile de aparare a drepturilor homosexualilor, a cerut totusi membrilor sai “un comportament de cel mai înalt ordin” în cursul defilarii. Gardianul

Dar nu numai armata recunoaste in randurile sale pe adeptii relatiilor de acelasi sex ci si Biserica Anglicana care a oficiat recent o casatorie intre homosexuali, permitand chiar preotilor anglicani sa fie homosexuali, conform BBC.

Se pare ca ne intoarcem la paganism. Lipsa credintei si generalizarea celor mai mari pacate este un fapt ce premerge a doua venire a Mantuitorului si Judecata Neamurilor. Nu credeti?

iunie 15, 2008 Publicat de | DUSI CU PLUTA, ECUMENISM, NEW-AGE, OCULTISM, STIRI | , , , , | 6 comentarii

PARINTELE IUSTIN CREDE CA NU TREBUIE SA GANDIM SUPERFICIAL

“Ortodoxia şi neamul nostru au coexistat încă din primele veacuri ale creştinismului şi de atunci ortodoxia a fost sufletul acestui neam. De aceea noi am şi dăinuit în istorie cu demnitate până astăzi, datorită binecredincioşilor noştri voievozi şi tuturor mărturisitorilor şi rugătorilor acestei ţări, care au preferat mai bine să moară decât să vândă credinţa predată nouă de Sfântul Apostol Andrei şi au fost totdeauna conştienţi că aceasta este cinstea şi puterea neamului, şi nu altceva. Datorită faptului că am păzit credinţa nevătămată mai rezistă acest neam în istorie, acum.

Dragi credincioşi, vă aduc în atenţie faptul că de noi depinde soarta acestui neam, de noi depinde predania pe care o vor moşteni fiii fiilor noştri, de noi depinde mântuirea acestui neam. Învăţaţi de la eroii şi martirii noştri cum s-au luptat să ne păstreze nouă, celor de azi, învăţătura strămoşilor noştri. Ei nu au tăcut, dragii mei, niciodată când a fost vreme de mărturisire, când vrăjmaşii ortodoxiei năvăleau asupra credinţei noastre. Chiar dacă mulţi au tăcut, mari oameni de stat, mari feţe bisericeşti, poporul credincios nu a tăcut, totdeauna s-au găsit oameni de valoare, investiţi cu putere de sus, care să mărturisească adevărul.

Ceea ce se întâmplă astăzi în viaţa noastră bisericească este foarte grav, nu este lucru lipsit de importanţă. Nu trebuie să trecem indiferenţi pe lângă problemele cu care se confruntă Biserica noastră. Sfinţii Părinţi aşa ne învaţă, că atunci când credinţa ne este primejduită, porunca Domnului este să nu păstrăm tăcerea şi nimeni nu este îndreptăţit să zică „dar, ce, eu sunt prea mic, cine sunt eu să mă amestec în problemele Bisericii”? Nu, dragii mei, Sfinţii Părinţi ne învaţă că dacă noi vom rămâne nepăsători şi vom tăcea, pietrele vor striga. Este necesar să ne cunoaştem catehismul, canoanele şi învăţătura Bisericii noastre. Pentru că uitaţi ce se întâmplă – trecem indiferenţi pe lângă un gest precum al acestui ierarh, care a îndrăznit să treacă cu atâta uşurinţă peste stavilele puse de dumnezeieştii Părinţi şi anume să se împărtăşească cu cei ce au apostat, pentru că greco-catolicii au fost şi rămân schismatici, afurisiţi de Biserica Ortodoxă.

Vedeţi dumneavoastră acum? Aceste vremuri sunt mult mai dificile, pentru că ei acum încearcă să ne amăgească prin căi diplomatice, politiceşti, să ne ştirbim credinţa, unindu-ne ca într-o hora unirii cu toate credinţele eretice. Sărmanii greco-catolici, ei nu au făcut decât să cadă în plasa papistaşilor, să fie o unealtă a lor, chiar dacă ei nu sunt conştienţi de lucrul acesta. Nu avem nimic cu bieţii greco-catolici, îi lăsăm să se roage liniştiţi în bisericile lor, dar să nu atenteze la bisericile şi credinţa noastră. Noi îi respectăm pe toţi, noi nu am purtat niciodată un prozelitism aşa cum a purtat Biserica Catolică, noi nu am impus niciodată cu forţa credinţa noastră, nimănui.

Cu toţii ştim cât au suferit ortodocşii noştri din Ardeal în timpul uniaţiei. Câte falsuri, câtă mişelie, câtă necinste! Acestea au fost dintotdeauna metodele romano-catolicilor. Ce încredere putem avea noi în ei? Ce unire şi amestec să avem noi cu ei? Nu vedeţi unde a dus tot acest ecumenism? Am ajuns să pătăm faţa ortodoxiei prin acest act necanonic al Mitropolitului Nicolae Corneanu. Numai durere şi suferinţă au adus papistaşii neamului nostru. Duşmanii adevărului vor cu orice preţ să ne compromită. Ei nu mai vin să te atace direct, ca în alte vremuri, ci vin cu viclenie, cu înşelătorie. De aceea şi Mântuitorul ne spune să ne păzim de lupii cei în piei de oi şi că vor veni învăţători mincinoşi. Ce încredere să avem noi în acest ecumenism, când, aşa cum spune şi Părintele Stăniloae, romano-catolicii au făcut din problema reunirii bisericilor un obiect de târguială confesională? Pe ei prea puţin îi interesează să fie în adevăr, la ei primează supremaţia papei. Toate încercările de unire din istoria Bisericii nu au făcut altceva decât să agraveze şi mai mult neînţelegerile dintre Apus şi Răsărit; au dus şi la mai mari neînţelegeri şi politice şi economice şi militare. Au căutat permanent să se extindă aşa după cum au obiceiul şi până astăzi, căci papalitatea nu este altceva decât coroana marelui imperiu roman, aşa cum spuneau ei că papa este soarele, iar împăratul este luna.

Câte suferinţe şi umilinţe au răbdat bieţii români ardeleni, pentru că nu erau lăsaţi să-şi săvârşească în linişte cultul lor, liturghia lor. Dar nu au stat nepăsători, au mărturisit alături de Sfinţii Visarion, Sofronie şi Oprea. Aceştia să fie pildă pentru noi. Iată câtă durere şi curaj în acelaşi timp reiese din cererile lor către regina Maria Tereza:

„Iată noi, ţăranii din principat, facem de ştire Măriilor Voastre, anume din acest judeţ al Hunedoarei, al Albei, al Zarandului, împreună cu scaunele cele mai îndepărtate, despre acest lucru, că noi aşa poftim de la cel mai mare, până la cel mai mic… Toate neamurile îşi au legea lor, şi au pace în legea lor. Şi proorocul Moise a dat legea jidovilor şi ei o ţin în pace, iar noi suntem prigoniţi neîncetat pentru legea noastră. De ce nu ne daţi pace ca să ne odihnim? De ce să dăm uniţilor bisericile, pe care bieţii de noi le-am zidit, cu cheltuiala şi cu mâinile noastre? Nu, niciodată până ce suntem vii! Dar să fim scurţi, cinstiţi domni: când va sosi episcopul şi stăpânul legii noastre şi va face judecată asupra bisericilor, care să se dea uniţilor, le vom da; până atunci însă nu. Căci e păcat mare să rămână bisericile închise în acest post. Nu-i cu cuviinţă, nici Dumnezeu nu vrea şi nici românii nu o îngăduie. Căci prea de ajuns ne-am rugat cu toată cuviinţa, şi n-am primit nici un răspuns, ca şi când niciodată nu ne-am fi rugat. Nici noi nu suntem vite, cum cred Măriile Voastre, ci avem biserica noastră. Iar bisericile nu de aceea sunt clădite, ca să rămână goale, şi nici noi nu ne vom mai închina în grajduri, ci ne vom duce la biserici, ca să ne rugăm acolo şi ca să nu rămână goale“.

Vedeţi cum a supravieţuit ortodoxia? Prin dârza rezistenţă a poporului, a clerului şi a monahilor. De la început ei s-au folosit de conducători slabi, de ierarhi slabi, pe care i-au momit cu făgăduinţe zadarnice, dar credincioşii au stat în picioare. Şi ca să vedeţi viclenia şi perfidia lor, ascultaţi ce spune într-o scrisoare din 11 martie 1701 a lui Gavril Kapy – superiorul „Misiunii de propagandă catolică în Dacia” către cardinalul Leopold Kollonits:

„Eu cred că acum va fi de ajuns să ne mulţumim cu primirea unirii în principiu, fiindcă ar fi foarte periculos, ba chiar imposibil, să înlăturăm toate obiceiurile cele rele ale Românilor. De aceea va fi de ajuns, ca episcopul şi ceilalţi dintre ei, când vor face în viitor mărturisirea credinţei şi a unirii, să promită în general, că voiesc să depindă de biserica catolică şi de oficianţii substituiţi şi că voiesc să trăiască după ritul grecesc aprobat de biserica catolică şi în alte ţinuturi. Va fi apoi datoria noastră pe viitor, să schimbăm încetul cu încetul multe din obiceiurile lor, şi anume să le schimbăm chiar şi liturghia şi forma cultului divin spunându-le, că obiceiurile acestea s-au introdus la ei din prostia şi neştiinţa preoţilor lor din ţările acestea.” Acestea au fost adevăratele intenţii ale iezuiţilor.

La sinodul de la Ferrara Florenţa (1438-1439), mulţi ierarhi au căzut, dar s-au pocăit şi vedeau această cădere mai rea decât oricare. De ce să repetăm greşelile lor, când putem să învăţăm din greşelile lor?

Catolicii au folosit foarte mult politica în viaţa bisericească. Ea este lipsită de curăţie, foloseşte necinstea şi fariseismul politic. Din pricina catolicismului am ajuns la un moment dat ca Ardealul să cadă în mâinile lor fără nici un drept, în sfârşit, de apel, până în zilele noastre; astăzi noi nu mai suntem în măsură să stăpânim ţara aceasta a noastră. Ei încearcă să ne cotropească pe toate căile: şi pe cale religioasă, şi pe cale comercială, şi pe cale financiară, nu mai vorbesc de calea lingvistică, nu mai găseşti nici un indicator în limba română, iar terenurile şi întinderile mari pe care le cumpără grofii ăştia din Ardeal sunt în mâinile lor.

Să ne aducem aminte de scrisoarea Patriarhului Dosoftei către Episcopul Atanasie Anghel, care căzuse în ispita uniatismului şi care îl mustră aşa: „Chir Atanasie, adu-ţi aminte că ai venit în Ţara Românească şi ai cerut să te fac mitropolit în părţile acelea, adu-ţi aminte cum te-am înţeles că eşti om rău şi că inima ta nu era dreaptă cu Dumnezeu şi a trecut atâta vreme şi înconjurai drumurile şi apoi cu făgăduielile tale şi cu înfricoşatele-ţi jurăminte ne-ai mişcat şi pe noi şi pe ceilalţi de te-au ales arhiereu şi la urma urmei ai fost hirotonisit cu cinste şi ai fost socotit de toţi mai presus decât ţi se cădea. Ai mărturisit înaintea îngerilor, a arhanghelilor şi a lui Dumnezeu, că vei avea credinţă în Sfinţii Părinţi şi a lui Dumnezeu Biserică. Apoi a venit aici un tânăr şi ne-a spus că te-a văzut la Viena şi ai liturghisit cu cardinalul şi alţi popi frânceşti şi de două ori în acea liturghie frâncească te-ai lepădat de Sfânta biserică a toată lumea. Ai mărturisit Biserica Romei, ceea ce înseamnă: schismatică şi eretică. În sfârşit am auzit că te-ai întors în Ardeal şi erai pe căruţă cu şase cai şi înaintea ta au aprins făclii, că ai strâns preoţi şi le-ai făgăduit iertare de dăjdii şi alte lucruri lumeşti, numai să fie uniţi, ceea ce e totuna ca şi a fi despărţiţi de Dumnezeu (…) şi astfel te-ai făcut din păstor lup, pentru că oile ţi le iei din stâna lui Hristos şi le răpeşti în gura diavolului… Ci eu îţi spun: fiule Atanasie, pe care iarăşi te plâng până ce Hristos va lua chip în tine, vino-ţi în simţire, nu te teme de jurăminţile ce le-ai făcut la Viena, ci teme-te de acelea ce le-ai făcut când te-ai hirotonisit arhiereu. Nu eşti copil mic, gândeşte-te că ale latinilor sunt îndoiri, sunt lucruri schismatice, sunt minciuni, sunt înşelăciune, sunt străine de Sfânta Evanghelie şi de Sfinţii Părinţi“.

Aşadar să nu ne facem părtaşi la erezie, ci mai bine să murim muceniceşte pentru adevărul Bisericii lui Hristos, după cum spune şi troparul: „Sfinţilor mucenici, care bine v-aţi nevoit şi v-aţi încununat, rugaţi-vă Domnului să se mântuiască sufletele nostre“.

Fraţi români, nu daţi uitării martirajul sfinţilor noştri! Apăraţi-vă credinţa şi sufletele voastre şi ale fiilor voştri.

Manastirea Petru-Voda,

8 iunie 2008, Duminica Sfintilor Parinti de la Sinodul Intai Ecumenic”

PRELUAT DE PE BLOGUL RAZBOI INTRU CUVANT

iunie 10, 2008 Publicat de | ATITUDINI, ECUMENISM, ORTODOXIE, STIRI | , , , , , , | Un comentariu

SCRISOAREA MONAHILOR ROMANI DIN MUNTELE ATHOS CU PRIVIRE LA FAPTA MITROPOLITULUI CORNEANU

Preafericite Parinte Patriarh,
Inalt Preasfintiti Parinti Mitropoliti si Arhiepiscopi,
Preasfintiti Parinti Episcopi si Episcopi Vicari,

La indepartatele Chilii din Sfantul Munte Athos, unde din mila Maicii Domnului ne petrecem viata calugareasca, au ajuns vesti grozav de triste pentru Sfanta noastra Ortodoxie.

Bucuria acestor zile ale Penticostarului, cea mai luminoasa perioada a anului liturgic, ne-a fost adanc innegurata de aflarea celor petrecute la Timisoara, oras mitropolitan, in prima duminica dupa Injumatatirea praznicului Invierii. Impartasirea mitropolitului ortodox Nicolae Corneanu cu cei care l-au rastignit pe Hristos in urma cu 300 de ani si continua sa-L rastigneasca, punand la grea incercare sufletele si vietile romanilor ortodocsi din Ardeal, reprezinta un fapt fara precedent in istoria Bisericii Ortodoxe Romane, si, dupa cum reiese din Sfintele Canoane ale Bisericii si din scrierile Sfintilor Parinti, constituie un act de cea mai mare gravitate, asemanat adesea de Sfintii Parinti cu vanzarea lui Hristos.

Nu am fi purces la scrierea acestor randuri daca in aceste zile mahnirea nu ne-ar fi fost si mai mult sporita de tulburarea pe care o constatam la multi dintre inchinatorii romani ai Sfantului Munte, care cu neliniste ne cer ajutorul in rugaciune si sfatul. Unii preoti se intreaba: in ce masura, ierarhul cel apostat de la Credinta mai poate fi pomenit la sfintele slujbe, calcandu-si constiinta care-l indeamna sa urmeze Canoanelor Sfintelor Sinoade ale Bisericii; ceilalti, mirenii, se intreaba daca le este ingaduit sa se mai impartaseasca de la preotii care raman in comuniune cu mitropolitul, care s-a lepadat mai mult decat simbolic de propria turma, de Trupul lui Hristos.

Sfantul Atanasie cel Mare porunceste ca nu numai sa nu avem nicio partasie cu ereticii, dar nici macar cu cei ce au partasie cu cei raucredinciosi. Cu ce inima poate primi un crestin dreptslavitor vestea ca mitropolitul Nicolae Corneanu, la varsta sa inaintata, care se cuvenea a fi cea a desavarsirii intelepciunii si discernamantului duhovnicesc, s-a impartasit de „painea otravitoare a celor ce se leapada de Hristos”?

Ne-a venit greu sa credem ca asa ceva s-a putut intampla in Biserica Ortodoxa Romana, iar Comunicatul oficial din 26 mai a.c. al Unitilor din Romania, refuzul mitropolitului de a dezminti cele afirmate de acestia, precum si fotografiile care au ajuns pana la noi ne-au incredintat realitatea celor petrecute. Poate ca acest deznodamant se putea anticipa atunci cand mitropolitul Banatului afirma ca papa este, de drept, capul Bisericii si va trebui sa-l recunoastem cu totii ca atare sau cand ceda cu multa solicitudine greco-catolicilor – de parca erau proprietatile sale – bisericile zidite cu sudoarea si jertfa stramosilor celor care au revenit in secolul trecut la Ortodoxie. Ce ar mai putea urma?

Nu gasim nicio explicatie rationala gesturilor Mitropolitului Banatului. Oare acesta a uitat ca este mai inainte de toate pazitorul Dreptei Credinte in cadrul mitropoliei pe care i-a incredintat-o Biserica spre pastorire?

Nu a auzit oare niciodata mitropolitul Corneanu cuvintele Apostolului neamurilor care spune: „Paharul binecuvantarii, pe care-l binecuvantam, nu este, oare, impartasirea cu Sangele lui Hristos? Painea pe care o frangem nu este, oare, impartasirea cu Trupul lui Hristos? Ca in paine [cea una], un trup suntem cei multi; caci toti ne impartasim dintr-o singura paine” (I Cor, 10:16,17). Iar cum Hristos are numai un singur Trup, nu inseamna oare ca, daca ne impartasim din painea celor care nu sunt in comuniune cu Biserica, ne lepadam de Insusi Hristos, Il tradam asa cum mai inainte de toti a facut Iuda? Aceasta este talcuirea pe care Sfintii Parinti o dau cuvintelor Sfantului Apostol Pavel: „Iata a aratat aici lumina lumii ca partasia este participare si nu este cineva intreg la minte care sa nu spuna ca participarea este impartasire. Dupa cum dumnezeiasca Paine cu care se impartasesc ortodocsii ii face pe toti cei ce se impartasesc de ea un singur Trup, tot asa si painea ereticeasca ii face partasi unii cu altii pe cei ce se impartasesc de ea si ii infatiseaza un singur trup potrivnic lui Hristos”.

In zilele noastre, cand in societate domneste confuzia, poate mai mult decat oricand, faptul ia dimensiuni tragice. Spunem aceasta gandindu-ne la multi dintre credinciosii evlaviosi ai Bisericii Ortodoxe Romane, care, smintiti de astfel de gesturi, cedeaza propagandei gruparilor schismatice si eretice ce s-au inmultit in ultimii ani. Impartasirea cu eterodocsii a lui Nicolae Corneanu, unul dintre mitropolitii Bisericii Ortodoxe Romane, aflat in comuniune cu Sfantul Sinod, nu ofera oare sprijin si justificare celor care, sub falsul chip al dreptei Credinte, isi fac tot mai multi prozeliti din madularele Trupului lui Hristos? Ce constiinta ortodoxa se mai poate pretinde de la credinciosii ortodocsi de rand, care, in majoritate, nu au o solida cultura teologica, cand chiar un arhipastor dovedeste indiferenta fata de Adevarul Hristos si se alatura turmei condusa de erezia infailibilitatii papale?

Si mai multa durere ne provoaca gestul mitropolitului Corneanu in contextul in care acesta a fost apreciat de comunitatea greco-catolica din Romania (vezi comunicatul) precum si de presa catolica din strainatate ca o minune, ca o reintoarcere a romanilor la comuniunea cu Roma, eveniment comparat cu cel petrecut la anul 1700. Acest an nu este insa pentru poporul roman unul de aniversare si bucurie, ci el semnifica tradarea Ortodoxiei, singura Credinta adevarata, si a neamului romanesc. Semnarea de catre Atanasie Anghel a unirii cu Roma a fost inceputul a sute de ani de suferinte si prigoana a credinciosilor ortodocsi din Transilvania. Rana deschisa atunci nu s-a vindecat nici pana astazi.

Se pare ca acela care ar fi trebuit sa fie arhipastorul ortodocsilor din Banat a uitat de zecile de mii de ortodocsi ardeleni care au fost nevoiti sa-si paraseasca locurile natale, casele si bruma de agoniseala pentru a trece muntii in Moldova si Tara Romaneasca, unde-si puteau pastra Credinta Ortodoxa.

A uitat de multimea celor care cu sfasietoare durere priveau neputinciosi bisericutele de lemn, arzand, si manastirile daramate cu tunul (mai multe de 240 la numar) de cei care astazi se lauda ca au adus Ardealul la „dreapta credinta” catolica.

A dat uitarii pe sfintii care au mucenicit pentru apararea Credintei Ortodoxe, pe cei care au „ales mai bine a patimi pentru Hristos“, decat sa se cuminece „cu impartasania eretica ce desparte de Hristos“, caci aceea era impartasania celor care in numele lui Dumnezeu schingiuiau si omorau pe ortodocsii ce nu voiau sa li se supuna si sa se inchine papei.

Dupa sute de ani de la aceste evenimente, Biserica Ortodoxa, „Maica duhovniceasca a poporului roman“, ii inscrie in calendar cu vrednica cinstire pe Sfintii Marturisitori ai Ardealului, pe luptatorii pentru apararea dreptei credinte.

Oare asa intelege Nicolae Corneanu sa cinsteasca pe mucenicul Atanasie Tudoran, Sfant roman trecut in calendarul Bisericii Ortodoxe cu numai doua saptamani inaintea gestului apostat, Mucenic martirizat de stramosii celor cu care astazi mitropolitul ortodox al Banatului se infrateste in credinta prin impartasire?

Dupa cum stim, cele doua dimensiuni ale Bisericii, cea luptatoare si cea triumfatoare, se afla intr-o permanenta comuniune, manifestata in mod deplin in Dumnezeiasca Taina a Dumnezeiestii Liturghii. Mai poate mitropolitul Corneanu sa ramana in comuniune cu mucenicul Nicolae Oprea, cu marturisitorii Visarion si Sofronie, cu mitropolitul Iosif, cu preotul Ioan din Gales, cata vreme ei s-au sfintit tocmai pentru ca au marturisit Credinta Ortodoxa, opunandu-se catolicizarii romanilor din Ardeal, iar el se impartaseste cu cei care se revendica urmasii ucigasilor lor? Iar daca nu se mai poate afla in comuniune cu ei cum va putea sa ramana in comuniune cu Trupul Bisericii care-i cinsteste ca Sfinti, cu Mantuitorul Hristos care i-a preaslavit in Imparatia Sa?

Dupa smerita noastra cugetare, daca nu se iau masuri urgente, lucrurile pot sa conduca la o grava criza bisericeasca. Judecand dupa „usuratatea de minte” cu care a actionat pana acum, mitropolitul Corneanu ar putea fi in stare – lucru sugerat si de comunicatul comunitatii unite din Romania din data de 26 mai – sa se rupa de BOR si sa incerce sa treaca, cu turma cu tot, la cei uniti cu catolicii. Si vor fi cele de pe urma ale sale mai rele decat cele dintai.

Prin impartasirea din painea celor care cu ura nesfarsita s-au luptat impotriva dreptei Credinte, facand Bisericii lui Hristos din Ardeal si de pretutindeni mai mult rau decat paganii si turcii oarecand, mitropolitul Corneanu isi afirma, din pacate, o noua identitate, ne da de inteles ca se uneste cu cei care sunt in afara Bisericii stramosesti. Asumarea acestei pozitii nu este insa compatibila cu cinstea de intaistatator al Mitropoliei Banatului, ce se cuvine sa fie faclie a adevarului si aparator al credintei ortodocsilor romani de pe acele meleaguri.

Avand in vedere toate acestea, in numele tuturor monahilor romani din Sfantul Munte care se simt solidari in comuniunea de rugaciune cu Biserica si neamul in care s-au nascut trupeste si duhovniceste, va rugam sa indepartati cat se poate de curand confuzia si pericolul pe care actul mitropolitului Corneanu le face sa planeze asupra credinciosilor Bisericii Ortodoxe de pretutindeni. Ne rugam Parintelui Ceresc ca Sfantul Duh sa nu intarzie sa se arate si acum ajutator. Datoria noastra ca fii ai Bisericii celei Una, Sfanta, Soborniceasca si Apostoleasca este de a ne arata vrednici urmatori ai Sfintilor Parinti prin pazirea invataturii Evangheliei Domnului si a Sfintelor Canoane, care ne sunt straja si calauza nemincinoasa pe calea mantuirii in Hristos. Avem toata nadejdea ca nu veti pregeta sa veghjeati la linistea si pacea Bisericii Ortodoxe Romane.

Avand acestea in minte, cerem Inalta binecuvantare a Arhieriilor Voastre. Cu adanca smerenie si cu tot respectul cuvenit.

23 mai/5 iunie 2008

Praznicul „Inaltarea Domnului”.

Schitul „Sfantul Dimitrie” – Lacu

PRELUAT DE PE BLOGUL RAZBOI INTRU CUVANT.

iunie 10, 2008 Publicat de | ATITUDINI, ECUMENISM, ORTODOXIE | , , , , , , , | Comentarii oprite

BAD BOY RONCEA. VICTOR RONCEA.

Patriarhia Romana vegheaza asupra presei ca nu cumva sa se strecoare ceva nedogmatic, neblagoslovit, mai ales cand blagoslovenia e inteleasa mai mult pe linie – sa zicem politica? – neduhovniceasca. Ultima jertfa: Victor Roncea, ziaristul. Cu ce-a gresit domnul Roncea fata de Patriarhie? Pai a gresit criticandu-l pe PF Daniel, daca asta poate fi considerata greseala. A vorbit despre ceata care inconjoara moartea fostului patriarh Teoctist, a facut niste dezvaluiri deranjante, iar mai nou, a comentat faimosul articol S din noul statut, precum si faptele celor doi ierarhi care ar trebui caterisiti – conform canoanelor – Nicolae Corneanu si Sofronie Drincec. De asemenea domnul Victor Roncea a gresit clar, grav si indubitabil si cand a scris pozitiv despre Parintele Iustin Parvu. Asa ca una peste alta, cum spune si dumnealui, te pomeni ca Patriarhia l-o afurisi pe el inaintea celor doi ierarhi.

Acuma, ce treaba avem noi cu domnul Roncea va intrebati, asa-i? Pai avem, pentru ca Patriarhia, de cand cu PF Daniel in fruncea-i a inceput o serie de comunicate de-a dreptul penibilie, iar cand cineva sanctioneaza modul deficitar in care Patriarhia intelege sa-si faca auzit punctul de vedere, repede se emite un comunicat cu privire la acea persoana. N-am vazut sa se emita comunicate pe alte teme mai importante cum ar fi marsul pro-homo sau despre codul familiei, sau de ce nu, chiar despre fapta Mitropolitului Corneanu. Ah, da imi amintesc, despre fapta de la Timisoara, Patriarhia a zis ca nu-i ferm convinsa… Auzi… Bine, si pe langa astea, ar mai fi si alte lucruri, nu vreau sa ma pronunt, le stiti si voi la fel de bine, se vede si din avion.

Dar am si eu o intrebare (atentie! – e retorica, nu va apucati sa raspundeti :) ): in comunicatele emise vis-a-vis de domnul Roncea sau domnul Ciachir, sau cati or mai fi fost, suntem si noi inclusi nu? Ca daca suntem in acelasi duh, automat intram sub incidenta organelor de justitie, nu? Chiar daca nu suntem nominalizati, ar trebui sa ne simtim inclusi… Si inca o chestie: poate cei de la Relatii cu Presa din cadrul Patriarhiei ar vrea sa-si revizuiasca modul de actiune (sau este impus de PF Daniel?) si sa-si pastreze energia pentru evenimente cu adevarat importante. Pesemne de aia nu prea reactioneaza sau daca o fac, o fac slab, ca nu le mai ramane destula vlaga. Poate ca ar fi bine sa dea dovada de maturitate – maturitatea este o virtute duhovniceasca.

Si ca sa raspund si celor dintre noi care ne acuza de fanatism/extremism/etc, le amintesc faptul ca noi suntem doar EFECTUL. Cauza trebuie cautata in alta parte. Dar ati vazut voi, vorba aia, vreo imparatie care sa se destrame pe sine?

Pana la urmatorul comunicat, va doresc toate cele bune.

PS! Nu vad de unde amanarea deciziei privitoare la IPS Corneanu, asta in conditiile in care, dupa cum am inteles, nici un cleric nu mai are voie sa puna piciorul pe pamant rusesc. Iar acest gest al rusilor este o sanctionare aspra pentru Sinodalii nostri. Oare ei pricep ceva din toate acestea? Dupa lentoarea cu care actioneaza, as zice ca nu. Vremuri grele, monser, caldura mare…

iunie 10, 2008 Publicat de | ATITUDINI, ECUMENISM, ORTODOXIE, POLITICA, STIRI | , , , , | 2 comentarii

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.